by Fiecare om de pe acest pământ scrie câte un roman sau scrie file de istorie. Romanul pe care îl scriu oamenii se numește „Viața”. Fiecare an reprezintă câte un volum, care pentru unii este mai lung, iar pentru alții mai scurt. Fiecare volum are 12 capitole (adică luni), fiecare capitol are aproximativ 4 subcapitole (adică săptămâni), fiecare subcapitol are aproximativ 7 pagini (zile), o pagină nu are mai mult de 24 de fraze (adică ore), iar o frază nu poate avea mai mult de 60 de cuvinte (minute). Ce s-a scris până acum e bun scris. În romanul meu, „Viața”, am reușit să finalizez 23 de volume.
Ca de obicei, când vine vremea de schimbare a ștafetei anilor, mă întreb ce am reușit să scriu până acum în cartea numită „Viața”. Oare sunt pagini frumoase, pe care oricând le-aș revedea cu plăcere, sau sunt pagini peste care nu aș mai trece niciodată să le citesc? Oricum, încheierea unui volum presupune recitirea lui, și pe acolo pe unde se mai poate corecta câte ceva, trebuie acționat promt. Este un moment oportun de făcut un bilanț al modului în care s-a petrecut acțiunea romanului până în prezent și de văzut care sunt potențialele ajustări care se impun a fi făcute. Se resocotesc multe lucruri. Important este ca cei care citesc romanul meu să fie satisfăcuți și să se simtă ca într-un colț de rai atunci când îl citesc. Același colț de rai ar trebui resimțit și de scriitorul romanului, în speță de mine.
Este interesant faptul că nici un volum de roman nu ar putea fi scris dacă nu ar avea personaje, așa că personaje diferite apar în acțiunea fiecărui volum. Sunt unele care apar în toate volumele, cum ar fi cei din familie și cei apropiați, dar sunt și personaje care apar într-un volum anume și rămân în acțiunea romanului pentru unul sau mai multe volume, uneori pentru toate care urmează să fie scrise. Acestea din urmă sunt prieteniile adevărate. Țin să mulțumesc pe această cale tuturor persoanelor cu ajutorul cărora acțiunea romanului meu, sau a vieții mele, a fost mai frumoasă
Până la urmă, ceea ce rămâne e doar amintirea și întotdeauna există frunze care nu cad și amintiri care nu pier. Indiferent că au fost zile bune sau rele, ușoare sau grele, toate s-au dus ca un vis. După cum frunzele cad toamna, așa trec și anii noștri. După cum trandafirii se ofilesc și petalele lor cad, la fel se duc și zilele noastre. Ca să văd puțin și partea pesimistă a lucrurilor, cu fiecare volum încheiat mă apropii mai mult de finalizarea acțiunii romanului. Unele apucă să mai aibă o încheiere cum se cuvine, altele se termină ex abrupto, adică atunci când nu te aștepți și se pare că acțiunea ar trebui continuată. Cu alte cuvinte, o dată cu fiecare an trecut, sunt cu un pas mai aproape de moarte. Viața trece repede. Să aibă oare dreptate Nicolae Iorga când spunea că „în viață pierdem ani și la moarte cerșim clipe?”
Unii autori se gândesc și la un nume pentru fiecare volum. Eu nu am dat nici un titlu până acum. Sunt doar numerotate. Oare să încerc a da titluri anilor în funcție de rezultatul fiecărui bilanț? În fine, vă urez tuturor inpirație în scrierea volumelor din romanul numit „Viața” și să faceți ca acțiunea să fie cât mai palpitantă, astfel încât cei din jur să trăiască cel puțin clipe de rai citind cuvintele scrise cu măiestrie de niște autori înzestrați cu capacitatea de a face ca binele să triumfe în ceea ce privește firul narativ al fiecărui roman.