by 
In cele ce urmeaza va prezentam informatiile provenite de la expertii dintr-o firma de transport funerar.
Pentru plebe, cortegul era condus de un antreprenor (vesipilone) care punea cadavrul pe o targa (sandapila). Ritualurile erau efectuate pe mormant. Familia oferea acolo mancare si bautura. Apoi, avea loc un “pranz de inmormantare” pe locul piramidei. Dupa “Noua zile de durere”, familia dadea o ultima masa in cinstea decedatului.
Bogatii aveau dreptul la ingropari mai elaborate. In plus fata de perioada de expunere mai lunga, riturile au fost insotite de muzicieni, pantomimi, detinuti, dansatori. Membrii familiei care au urmat o cariera in sistemul judiciar (ca Valerii), era imbracati in haine formale si urmati de cai si trasuri.
Imaginile sunt expuse, de asemenea, fiind prezent un portret al stramosilor care demonstreaza vechimea familiei. Procesiunea condusa de un dissignator calatorea pe strazile principale ale orasului pana la forum. La forum, decedatul era pus la locul sau si era pronuntat funebris Laudatio (elogiu).
Polibiu a spus ca inmormantarea romana era una dintre cele mai importante modalitati prin care romanii isi instruiau copii: aceasta ceremonie era un punct de reper perpetuat ca o memorie civica si de familie, care a asigurat valorile durabile ale clasei conducatoare romane si a incurajat membrii mai tineri din familiile mari sa vrea sa concureze cu virtutile batranilor lor, sa aiba in vedere exemplul lor. Incinerarile ar putea avea loc in campuri private, in apropierea mormintelor private.
Incinerarea era si ea diferita in functie de averea persoanei inmormantate. Cenusa era redusa la un praf alb foarte fin (pentru cei bogati), in timp ce pentru celelalte incinerari, urnele contineau bucati de oase cu siguranta incendiate, dar identificabile ca oase umane.
Pentru imparatul roman, de multe ori divinizat, nu se puteau lasa oase carbonizate incomplet, insa praful alb era cel care sugera ca imparatul chiar a trecut Styxul si a lasat praful alb in urma. Practica funerara de transformare a cenusii in praf era cea mai luxoasa, iar cea a oaselor incinerate era cea mai ieftina.
Doliul dinastic are loc in Imperiul Roman (de la -27 la 476): moartea unui membru al familiei imperiale este intotdeauna un eveniment la Roma. Inmormantarea este publica si reprezinta un moment de unanimitate in jurul domnitorului. Procesiunea este compusa din senatori si magistrati.
Daca imparatul a poruncit armate, soldatii sai il urmau. Sclavii purtau prada luata de la inamic, bannere si coroane de triumf. Urmau flautarii actorii care purtau masti de stramosi si un bufon care il imita pe cel decedat. Inainte de incinerare, se putea separa o parte a corpului (un deget in general) pe care o ingropau, in conformitate cu ritualul rezectiei osoase.
Apoteoza este cel mai onorat rit al religiei romane: face imparatul un zeu. Este acordata sau refuzata de Senatul Roman. Primul ar fi cel al lui Romulus, disparut in mod misterios pe Champ-de-Mars, Roma. De cealalta parte, damnatio memoriae, care este o condamnare infama, este decisa de Senat pentru imparati rai: acesta era cazul pentru Nero si in special pentru Domitian.
Inmormantarea era urmata de o perioada de noua zile de doliu public. Sfarsitul acestei perioade era marcat de jocuri funerare, banchete sau sacrificii. Rudele puteau plange timp de cateva luni, timp in care se abtinusera de la orice petrecere si purtau haine intunecate.
