by 
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), cunoscuta si sub numele de Curtea de la Strasbourg si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, este o instanta internationala responsabila cu interpretarea si asigurarea aplicarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO) si a protocoalelor aditionale la aceasta. Are sediul la Strasbourg (Franta).
Este un tribunal international in fata caruia orice persoana care considera ca a fost victima unei incalcari a drepturilor sale recunoscute de aceasta, in timp ce se afla legal sub jurisdictia unui stat membru al Consiliului Europei si care a epuizat fara succes caile de atac judiciare disponibile in acest stat, poate depune o plangere impotriva acestui stat pentru incalcarea conventiei.
Aceasta conventie este un tratat prin care cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (toate statele europene, cu exceptia Belarusului, Kazahstanului si Vaticanului) au convenit sa se angajeze sa protejeze drepturile omului si libertatile fundamentale, sa le incrimineze, sa infiinteze Tribunalul si sa se supuna jurisdictiei sale, adica sa respecte si sa puna in aplicare sentintele sale. Executarea hotararilor Curtii de catre statele membre care au fost condamnate este supravegheata de Comitetul de Ministri, un organ decizional al Consiliului Europei compus dintr-un reprezentant al fiecarui stat membru.
Este important de remarcat faptul ca Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu este o institutie a Uniunii Europene, nu are legatura cu aceasta sau, prin urmare, cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Curtea Europeana a Drepturilor Omului este un organism judiciar instituit in temeiul CEDO.
Drepturile omului si libertatile fundamentale consacrate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului a Organizatiei Natiunilor Unite si in Conventia europeana a drepturilor omului sunt, in esenta, aceleasi.
Istorie
Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului a fost infiintata la 21 ianuarie 1959 si reinnoita la 1 noiembrie 1998, odata cu intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Un sistem mixt (o Curte si o Comisie) a existat anterior pe baza conventiei. La 31 octombrie 1998, fostul Tribunal a incetat sa mai existe.
Cu toate acestea, in conformitate cu Protocolul nr. 11, Comisia a continuat sa functioneze inca un an (pana la 31 octombrie 1999) pentru a investiga cazurile declarate admisibile de catre aceasta inainte de intrarea in vigoare a protocolului. Vezi detalii pe Consultanta-CEDO.ro.
Organizarea interna a Cedo
- Tribunalul este compus dintr-un numar de judecatori egal cu cel al Inaltelor Parti Contractante (in prezent 46), alesi de Adunare pentru un mandat de noua ani care nu poate fi reinnoit.
- Tribunalul complet isi alege presedintele si unul sau doi vicepresedinti (din 2006 exista doi) pentru un mandat de trei ani care poate fi reales. Cei doi vicepresedinti sunt si presedinti de sectie. Fiecare dintre cele cinci sectiuni are, de asemenea, un vicepresedinte.
- Componenta celor CINCI sectiuni, stabila timp de trei ani, trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere geografic, cat si din punct de vedere al reprezentarii de gen, tinand seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante.
Cine a inventat drepturile omului?
In timp ce credinta in sfintenia vietii umane are precedente vechi in multe religii ale lumii, fundamentele drepturilor omului moderne au inceput in epoca umanismului renascentist , in perioada moderna timpurie .
Razboaiele europene de religie si razboaiele civile ale Regatului Angliei din secolul al XVII-lea au dat nastere filozofiei liberalismului , iar credinta in drepturile naturale a devenit o preocupare centrala a culturii intelectuale europene in timpul epocii iluminismului din secolul al XVIII-lea . Ideile de drepturi naturale, care aveau o baza in dreptul natural, s-au aflat in centrul americanuluisi revolutiile franceze care au avut loc spre sfarsitul acelui secol, dar ideea drepturilor omului a aparut mai tarziu. Evolutia democratica prin secolul al XIX-lea a deschis calea pentru aparitia votului universal in secolul al XX-lea. Doua razboaie mondiale au dus la crearea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Epoca postbelica a vazut miscari care decurg din anumite grupuri care se confrunta cu un deficit in drepturile lor, cum ar fi feminismul si drepturile civile ale afro-americanilor . Miscarile pentru drepturile omului ale membrilor blocului sovietic au aparut in anii 1970 impreuna cu miscarile pentru drepturile muncitorilor din Occident.
Miscarile s-au accelerat pe masura ce activismul social si retorica politica din multe natiuni au plasat drepturile omului in fruntea agendei mondiale. Pana in secolul 21, a sustinut istoricul Samuel Moyn, miscarea pentru drepturile omului sa extins dincolo de anti-totalitarismul sau original pentru a include numeroase cauze care implica umanitarismul si dezvoltarea sociala si economica inLumea in curs de dezvoltare .
Istoria drepturilor omului a fost complexa. Multe drepturi stabilite, de exemplu, ar fi inlocuite cu alte sisteme care se abat de la designul lor original occidental. Institutiile stabile pot fi dezradacinate, cum ar fi in cazuri de conflict, cum ar fi razboiul si terorismul sau o schimbare de cultura.