Nu, nu mă cred tatăl blogurilor (mama, în fine ) şi sunt foarte conştientă de limitele mele şi de zonele în care încep alţii să mă depăşească în oricare domeniul al vieţii. Uneori sunt atât de conştientă, încât manifest puternice tendinţe de a mă subestima. Aşa că ceea ce voi scrie în continuare nu trebuie luat ca o regulă generală (aşa cum, de altfel, nimic din ceea ce scriu pe acest blog nu trebuie luat ca reguli generale pentru că sunt prezentate într-un mod foarte subiectiv).

Observ o tendinţă ce se manifestă mai mult la bloggerii noi sau la cei care nu au un trafic foarte mare (aşa cum sunt şi eu de altfel, dar la mine a trecut tendinţa; pe această cale doresc să-mi salut cei trei vizitatori, deşi nu ştiu ce au făcut ei ieri de erau 14 online. Vă rog frumos să nu folosiţi acest blog drept platformă de înmulţire, ok? ), tendinţa de a susţine faptul că ei nu sunt bloggeri şi că scriu doar pentru sufletul lor şi pentru sufletul prietenilor lor.

Recunosc această tendinţă pentru că am avut-o şi eu cu vârf şi îndesat şi degeaba mi-a zis mie Cristi, de exemplu, că mă numesc blogger din moment ce am un blog şi că ar trebui să mai termin cu prostiile şi cu fiţele astea (nu mi-a zis el chiar aşa, dar cam asta era ideea spuselor lui ).

Conform acestor spuse, dar şi conform definiţiilor găsite pe la alţii (mai inteligenţi decât mine), eşti blogger dacă ai blog. Punct. Faptul că ţie nu îţi convine lucrul ăsta şi că ţi-ai dori din tot sufletul să există anumite „examene” de care ar trebui să treci, examene care să-i dea fenomenului bloggingului credibilitate şi care să-i elimine din blogosferă pe aceia care au înţeles-o în mod greşit, asta este o altă problemă. Până când o autoritate supremă va instaura aceste „praguri”, te numeşti blogger pentru că ai blog şi scrii pe el.

Pentru că internetul nu costă mult şi poate fi accesat uşor şi de oricine, ai avea puţină „acoperire” atunci când afirmi că scrii pentru prietenii tăi, pentru care ai fi preferat mult mai mult să foloseşti un alt mijloc de comunicare a gândurilor, mijloace precum cărţile, dar, pentru că este mult prea costisitor să faci treaba asta, dar şi pentru că ţie îţi apar în permanenţă diferite gânduri (şi pentru că, din nou, este mult prea costisitor să scoţi cărţi pe bandă rulantă), preferi să te foloseşti de internet.

Înţeleg să îţi faci o temă drăgălaşă în încercarea de a-ţi mulţumi prietenii, temă pe care să o faci accesibilă (tot pentru prieteni); să spunem că înţeleg şi motivul pentru care pui bannere către diferite site-uri (site-uri care oferă o oarecare promovare în schimbul preluării acelor bannere): pentru a le recomanda şi prietenilor site-urile pe care tu le consideri bune, ignorând, desigur, partea cu promovarea pe acele site-uri (pentru că, prin promovare, ţi-ar veni pe blog persoane pe care nu le cunoşti şi nu îţi sunt prieteni, deci nu intră în target).

Totuşi, dacă spui că nu eşti blogger şi nu scrii şi pentru trafic, atunci de ce îţi pui programe de contorizare a traficului pe blog? Să-ţi numeri prietenii? Şi acum să fim serioşi: nu-mi spune că nu te bucuri când primeşti un comentariu de la o persoană pe care nu o cunoşti şi care îţi spune că îţi urmăreşte cu interes blogul. Şi nu-mi spune că, dacă primeşti un astfel de comentariu, nu te întrebi măcar pentru o secundă ce ai făcut de ţi-a venit această persoană de blog şi ce ai putea să faci şi de acum înainte. Dacă nu am dreptate, nah… înseamnă că oi fi eu mai deosebită…

Ştiu că am aşa… un aer mai ironic, dar chiar nu mi-am propus să mă iau de nimeni într-un sens urât. Pentru că bloggerii cu atitudinea despre care am vorbit, culmea, scriu frumos şi cel puţin pe mine mă atrag articolele lor. În schimb, aceia care nu ştiu decât să dea un conţinut… plevos (şi aşa am mai inventat un cuvânt) nu au nicio problemă în a-şi însuşi acest nume. Se mai şi mândresc cu el.

Aşa că haideţi frumos, ca la o şedinţă A.A., să recunoaştem că suntem bloggeri .

P.S. A apărut afişul pentru Twestival:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 4 06 2009 -- Încă mai este loc (10)

De fapt, de Schimb de Cărţi n-o să zic decât că, la început, a fost ciudat (pentru că era prima oară când participam la aşa ceva) dar că, mai apoi, după ce ne-am hotărât cu toţii să citim Viaţa mea, de Hitler pentru clubul de carte, a început să fie mai relaxată atmosfera . Am venit cu Dale Carnegie, Secretele succesului şi am plecat cu Sectanţii (nu mai ştiu autorul dar, după primele pagini citite aseară, am aşa o presimţire că îmi voi aminti de el pentru mult timp de acum înainte ).

Cu ocazia acestui Schimb de Cărţi am putut, pentru a nu ştiu câta oară, să constat că Dany are o putere persuasivă extraordinar de bine dezvoltată. Adică nah… cum ai putea să-l refuzi când îl vezi aşa de interesat de tot şi când, pe deasupra, îţi mai spune că are o buburuză luată de la Peleş special pentru tine? Mulţumesc, Dany

Şi o altă restanţă despre care tot îmi spun că tre să scriu este Twestival-ul care o să fie joi la 19.00 la CCS, în foier şi pe care vă invit să-l follow-iţi aici.

Şi, pentru cei care s-au gândit vreodată că Twestival este un nume greu de pronunţat, despre twtvite (locul unde vă puteţi înscrie) ce spuneţi? ((între timp, am început să mai respir uşurată pentru că nu mai sunt singura fată care a confirmat – ceea ce mă face să cred că mediul online nu este pentru persoanele de sex feminin, şi să mă revolt la intrarea acesti idei în capul meu). Mai multe despre asta la Mono.

Gata, m-am achitat de restanţe, sper că de toate, de acum pot trece la articolele obişnuite şi pline de profunzimi .

A! Mai am o recomandare de făcut: pentru că azi sunt incapabilă să fiu profundă, dar mai ales pentru că mi s-a făcut pielea de găină (ceea ce vă doresc şi vouă), vă invit să citiţi articolul de pe blogul Irinei. Enjoy!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 02 2009 -- Bloggeri, non-bloggeri, pseudo-bloggeri, macro-bloggeri (4)