Nu este o întrebare care își va găsi răspunsul în acest articol.

Eu sunt un om obișnuit să o dea cu bâta în baltă, un om care știe sigur despre el că trebuie să se forțeze mult pentru a fi diplomat, un om care, uneori, mai ales atunci când trebuie neapărat să spună ceva, vorbește fără să gândească prea mult.

Dar să revenim la întrebare: Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești?

Și nu mă refer aici neapărat la cei care îți sunt prieteni și care ar trebui să știe că le vrei binele și ar trebui să aibă încredere în tine, indiferent de tonul pe care îl folosești.

Mă refer mai ales la cei cu care ai o relație normală, formală, aș putea spune, și pe care îi vezi tu cu ochii tăi că sunt penibili fără să-și dea seama. Și, mai mult decât atât, penibilitatea lor te afectează cumva, indirect, și pe tine.

Însă penibilitatea lor este un subiect mult prea sensibil pentru ei pentru a fi revelat așa, cu una cu două.

Dacă există cineva care îmi poate da, pe scurt, o lecție de diplomație pură pe care să o pot aplica în relația cu astfel de oameni, le-aș fi mereu recunoscătoare. Mulțumesc.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)
• 10 06 2009 -- Cum să-ţi cunoşti interlocutorul (4)
• 15 04 2009 -- ROI-ul meu propriu şi personal (4)

Eu îmi pun aici to-do-lista și, pe măsură ce reușesc să bifez ceva, voi tăia punctul respectiv. Evident, pe parcursul zilei, se vor mai adauga și alte sarcini, pe care le voi însemna cu cuvântul ”NOU”.

Știu că unele sarcini nu sunt inteligibile pentru toată lumea, dar este prea complicat să le explic, așa că va trebui să le luați ca atare. Deci să începem:

Felicia

Trendsetter 2010

1. de sunat fetele câștigătoare
2. de sunat la magazine pentru ok (pentru că e sunat parțial)
3. de trimis notificări (după ce am primit ok-ul)
4. PV-uri haine și o chestie de calculat pt. fete
5. ecusoane fete

2010 Fashion Trends

1. invitații pentru bloggeri
2. de sunat la magazinele participante la fashion show
3. de vorbit cu Sephora
4. autocolant + people stopper
5. de programat spotul radio pe stația internă
6. de lămurit faza cu rezervările

NOU: de contactat Essencia

NOU: mailuri Jolidon, Ani’s, Carrefour: ziua când venim după ținute

Nou: comunicat de presă

Altele

1. de completat chestionarul UAIC
2. de contactat precarele cu contractul expirat
3. contract Mummy Art
4. reminder dna Pavel: decorațiuni de Valentine’s

NOU: corecturi pe site (magazine schimbate)

NOU: de făcut poze la intrarea din stânga

NOU: de numărat premiile instant rămase

NOU: update site promoție Benvenuti

Studenți

1. de corectat cele cca. 100 98 95 92 25 15 20 21 8 5 proiecte rămase

Master

1. de pus cap la cap proiect Fârte
2. proiect Stănciulescu
3. de găsit un coleg care să ducă și proiectul meu azi (mulțumesc, Adriana )

iXld

1. știri pe site
2. început chestia cu linkurile

Altele pe care nu știu unde să le incadrez

1. DE PLĂTIT LEASINGUL!!!
2. de rezervat bilete pentru Paris Viena

Atât. Deocamdată. Wish me luck!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)

Înainte de a vă lăsa să vă delectați, trebuie să fac două precizări:

1.    Am aproximativ 140 de studenți.
2.    Majoritatea greșelilor sunt de exprimare (incoerență), ceea ce nu mi se mai pare atât de funny…

“De obicei, individul, situat în poziția de pe colț este de cel principalul personaj al discuției. Toată atenția se îndreaptă către el, sau nu.”

“Cea conativă este o funcție centrată pe emițător iar ea fiind bazată pe scopul unei discuții între șef și angajați.”

“Emițătorul poate să nu fie o ființă umană; poate fi scârțâitul unei uși.”

“Imaginea dată ne arată o discuție dintre doi boșorogi, unul cu papion, unul cu cravată.”

“În privința degetelor (…), acestea sunt ușor curbate, iar palma orientată în jos, ceea ce arată o dorință puternică de a lua ceva, fapt care îmi dă suspiciunea că este cleptoman.”

“Funcția emotivă: funcție la baza căreia se află emoțiile din punct de vedere la oameni, s-au sunet a unei piese stricate.”

“Funcția emotivă se poate regăsi de asemenea și la un obiect dar mai mult ținând cont de sentimentul pe care emițătorul îl redă față de receptor, acesta în cauză fiind obiectul către care se are sentimentul.”

“Trunchiul celor două figuri reprezentate în imagine scot în evidență degajarea și libertatea de comunicare între cei doi amândoi având poziția corpului relaxată, ceea ce mă duce din nou la afirmațiile de mai sus, adică de amical dintre cei doi.”

“Această funcție are rolul de a elibera emițătorul de o stare de tensiune, cum este cazul atunci când cineva țipă de durere că i-a căzut ceva peste picior.”

“Poziția scaunelor este aranjată în așa mod, ce le-ar putea permite o satisfacție.”

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 3 01 2009 -- Parţiale, perle, zâmbete (episodul 2) (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)

Am o tendinţă foarte bine dezvoltată de a duce lucrurile mai departe. Am aflat zilele astea că se numeşte „escaladare”. Deşi conceptul a fost prezentat ca descriind o situaţie oarecum negativă, eu aş putea să-l interpretez şi într-un alt fel şi să spun că mă refer la a porni de la o situaţie şi de a face conexiuni care au legătură cu posibile lucruri care se pot întâmpla în viitor datorită lucrului de la care s-a pornit.

Ok, aia de mai sus a fost prima premisă. Keep that in mind!

Atunci când suntem implicaţi sau când observăm un act de comunicare, trebuie să interpretăm totul din prisma contextului. Adică nu putem analiza cei şapte parametri ai comunicării matematic şi logic, ci trebuie să ţinem cont de elemente care nu se văd, de genul istoria anterioară a subiecţilor antrenaţi în comunicare, problemele fizice şi, eventual, psihice de care cei doi ar putea suferi, statutul fiecăruia şi, nu în ultimul rând, educaţia şi influenţele culturale de care a beneficiat fiecare în parte de-a lungul existenţei sale.

A doua premisă.

De fiecare dată când am părăsit teritoriul României şi am intrat în contact cu oameni din diferite ţări, după toate conversaţiile intelectuale şi filosofice purtate, se ajungea, inevitabil, la aceeaşi conversaţie: „Cum face câinele/pisica/porcul/raţa/gâsca în ţara ta?”. De obicei, la acest tip de conversaţie meta-intelectuală şi meta-culturală se ajungea noaptea, dupa ora 23.00, cam aşa, şi, mai ales, după o bere (pentru mine), 3-4 (pentru majoritatea oamenilor normali de acolo).

Şi uite aşa, de fiecare dată când am părăsit teritoriul României, am aflat că şi animalele au limbaje diferite, în funcţie de ţara în care au fost crescute.

Premisa a treia. (cred că, de acum, va trebui să le numiţi „idei” pentru că oricum nu respectau regulile unor premise, dar şi pentru că nu mai reţin câte premise poate avea un silogism valid)

Prin urmare, doi căţei/două pisici/două raţe provenite din culturi diferite ar avea dificultăţi majore în a se înţelege. Hmmm, cine-ar fi crezut?

Concluzie intermediară. (habar n-am dacă există aşa ceva)

Acum marea revelaţie: Dacă animalele de aceeaşi rasă, dar provenind din culturi diferite, întâmpină mari dificultăţi în a se înţelege între ele, atunci vă daţi seama câte dificultăţi întâmpină animalele dintr-o anumită cultură care sunt achiziţionate de oamenii din altă cultură? Şi, implicit, cu o limbă diferită?

Adică nah… oamenii se pot documenta, înainte de a schimba ţara, despre obiceiurile şi ciudăţeniile din ţara cealaltă, se pot organiza cursuri speciale pentru acomodare sau pentru învăţarea şi perfecţionarea limbii noi.

Dar animalele? Animalele ce fac? Voi vă daţi seama că animalele trăiesc un şoc cultural şi noi continuăm să le mângâiem şi să spunem că sunt drăgălaşe, fără ca ele să înţeleagă şi fără ca noi să le înţelegem?

De exemplu, eu când am fost în SUA, tot încercam să hrănesc milioanele de pisici din casa aia cu resturi de mâncare iar ele nici măcar nu o miroseau. Eu aş fi putut să iau asta ca pe un afront din partea pisicilor după cum, de altfel, şi ele ar fi putut lua asta ca pe o jignire din partea mea (ceea ce cred că au şi făcut, de altfel) pentru că ele nu mâncau mâncare din asta. Plus că nu răspundeau la „pis pis pis”.

Uite asta este o nişă demnă de exploatat: cursuri despre diferenţele culturale şi despre depăşirea lor, atât pentru animalele ce au fost achiziţionate de persoane din ţări diferite, cât şi pentru persoane care au achiziţionat animale din ţări diferite.

Concluzia majoră.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 27 09 2010 -- Campaign, baby! (3)
• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)

Zilele astea particip la un training intensiv şi pretty cool despre dezvoltare personală. Nu că nu aş fi suficient de dezvoltată , dar niciodată nu poţi şti de unde apare o chestie pe care n-ai ştiut-o, o persoană pe care (încă) n-ai întâlnit-o şi, ceea ce este mult mai important pentru mine, o tehnică de a ţine un training pe care (încă) n-ai furat-o, muhaha >.

Ieri mi-a fost adusă din nou în faţa ochilor teoria conform căreia, dacă vrei ca cineva să acţioneze într-un anumit fel (să-şi schimbe un comportament, să-şi revizuiască o atitudine şi chestiuni din astea cu conotaţie negativă), „trucul” principal ar fi să nu foloseşti pronumele „tu” (eventual, însoţit de ţipete şi bocete) şi să-ţi reformulezi mesajul în aşa fel încât să vorbeşti despre tine („eu”) şi modalitatea în care un anumit comportament te face pe tine să te simţi. Sau, măcar, să-l transformi într-un mesaj pozitiv.

Perfect de acord. E mult mai eficient, de exemplu, să spui „Mă simt bine atunci când sunt lăsată să îmi termin ideea iar în conversaţia pe care noi doi tocmai am avut-o nu m-am simţit chiar aşa de bine” decât „Naiba să te ia cu obiceiul tău prost de a mă întrerupe şi de a crede că le ştii pe toate, prostule!”. Foarte colorat exemplul, cam asta e ideea.

Însă pentru că nu trăim într-o lume ideală şi cred că în aproximativ 5% din cazurile în care sunt nervoasă pe o persoană aş putea să gândesc atâta înainte să formulez un mesaj dar, mai ales pentru că, de ce să nu recunosc acum, de foarte multe ori payback time-ul este o modalitate cu efecte de defrustrare foarte puternice, iată unele mesaje care se referă la mine, care sunt cumva pozitive şi care mă fac pe mine să mă simt bine.

Evident, sunt numai pentru că vreau să fiu rea în seara asta, nu cred că ele chiar ar putea fi folosite:

Mi-ar plăcea foarte mult să văd cum îţi stă cu pixul ăsta înfipt între ochi. Cred că ţi-ar scoate foarte bine în evidenţă culoarea ochilor, precum şi culoarea aia de un maroniu deosebit de sub ei.

Mă simt incredibil de bine atunci când te visez. De obicei, în visele mele, gâtul îţi este mângâiat de o sfoară. Şi tu ai ochii închişi de fericire.

Îmi place la tine înverşunarea cu care îţi susţii ideile. Cred că toţi ceilalţi colegi nu te apreciază la adevărata ta valoare şi mai cred că sunt nişte idioţi pentru că, de aproximativ două luni, îşi petrec timpul compunând poezii zoofile cu tine în rol principal.

Prietena ta trebuie să fie foarte mândră de tine.

Şi, tot la trainingul ăsta, am învăţat să-mi scriu obiectivele pe hârtie. Deci scriu aici şi promit solemn că măcar una dintre aceste replici va fi folosită măcar o dată (în forma aia sau în alta, dar cu acelaşi mesaj) în următoarele două săptămâni pe măcar unul dintre blogurile româneşti .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 15 04 2009 -- ROI-ul meu propriu şi personal (4)
• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)

Ce face, de obicei, o astfel de persoană pentru a-şi masca stinghereala? Vorbeşte. Mult. Şi gesticulează. La fel de mult. Vorbeşte tare. Cu toată lumea.

Well, această strategie s-ar putea să meargă, numai că, atunci când nu merge, situaţiile devin penibile şi pentru ceilalţi din jur iar persoana în cauză ar trebui să se oprească şi să fie ea însăşi, fără prea multe giumbuşlucuri.

Aşadar, cum poţi să-ţi dai seama că interlocutorul tău s-a plictisit şi nu te ascultă sau nu este interesat de ceea ce spui chiar dacă, aparent, el te ascultă? Adică privirea îi este îndreptată înspre tine şi mai zâmbeşte din când în când. Şi mai şi dă din cap.

Este relativ simplu. Principalele informaţii, acelea banale adică, care te învaţă oricine atunci când îţi spune despre cum trebuie să comunici, sunt: te uiţi în ochii parenerului atunci când vorbeşte (semn de respect pentru ceea ce spune), dai din cap (semn că eşti interesat), zâmbeşti şi repeţi părţi din ceea ce a spus el (semn că ai ascultat).

Prin urmare, toată lumea face asta şi ai nevoie de lucruri mult mai profunde de atât pentru a-ţi da seama dacă eşti ascultat.

Principala modalitate prin care îţi poţi da seama dacă interlocutorul este implicat în conversaţia cu tine este să vezi în ce direcţie îi sunt îndreptate vârfurile picioarelor. Degeaba se uită el la tine, dacă, de fapt, corpul îi este îndreptat în altă parte. Asta nu înseamnă decât că vrea să fie politicos dar că, de fapt, interesul lui este în altă parte.

Trecând peste situaţiile extreme (cele care sunt excepţii de la regulă), atunci când interlocutorul este cu adevărat interesat şi implicat în conversaţia cu tine, întreg trupul îl va ajuta şi se va concentra acolo. Dacă este vorba doar despre o conversaţie de complezenţă, atunci părţi din trup îi vor zburda prin alte părţi.

În acest caz, aţi face bine să nu-i daţi prea multe detalii din viaţa voastră personală în care să folosiţi prea multe cuvinte care, în mod cert, să nu fie incluse în categoria „conversaţie de complezenţă”. Mai ales dacă singurul scop este acela de a le demonstra celor din jur că vă puteţi integra repede într-un grup.

Cam atât pentru astăzi. Vă doresc conversaţii plăcute.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)

Pentru cei care sunt obsedaţi de alte domenii decât marketing, PR&stuff, ROI = Return On Investment. Adică ceea ce-ţi iese ţie dintr-o anumită investiţie făcută (definiţie mult simplificată).

Aşa… vine o vreme, adică atunci când nu te mai duci la tata să-i ceri bani ca să-ţi plăteşti tu comanda la Avon, când chiar începi să te uiţi mai cu atenţie la modalitatea în care îţi administrezi banii, tocmai pentru că este vorba despre banii tăi, ăia pe care i-ai câştigat stând opt ore într-un loc, suportând un şef cel puţin ciudat şi făcând lucruri care nu au fost întotdeauna plăcute.

Asta este vremea în care te gândeşti de mai multe ori înainte de a investi o anumită sumă de bani în ceva; te gândeşti dacă, într-adevăr, investiţia merită şi dacă tu chiar o să te alegi cu ceva în urma ei. Iar aceste gânduri îţi trec de fiecare dată prin cap, chiar şi atunci când trebuie să faci anumite plăţi pentru că aşa trebuie. Adică să te gândeşti foarte serios la acest ROI din viaţa ta.

Well… despre un astfel de ROI aş vrea să vorbesc eu astăzi, despre unul care îmi dovedeşte mie că investiţia mea nu a fost profitabilă, despre modulul psihopedagogic.

O scurtă definiţie a modulului psihopedagogic: modulul psihopedagogic este modulul acela pe care trebuie să-l urmezi dacă vrei ca, după terminarea facultăţii, să predai (fie la liceu, fie la facultate). Dacă vrei să predai la liceu (până la clasa a 10-a, îţi este suficient Nivelul I al modulului. Dacă vrei să predai la facultate, ai nevoie şi de Nivelul II al modulului care înseamnă alţi bani, altă distracţie.

Prin urmare, pentru a fi în legalitate deplină, am nevoie de ambele nivele. După cum am precizat deja, alţi bani, altă distracţie. Despre Nivelul II am aflat că ar costa în jur de 9 milioane jumate (lei vechi). Bani, distracţie, as I said.

Nu îmi propun să pun la îndoială utilitatea materiilor abordate în cadrul modulului, ci vreau să vorbesc numai din perspectiva mea. Aşa cum am zis încă din titlu, este vorba despre ROI-ul meu propriu şi personal.

Consider că este o investiţie proastă şi nu mă cred mult mai deşteaptă decât media sau cu o capacitate de a înţelege lucruri superioară celorlalţi atunci când spun că, citind anumite cărţi, pot înţelege şi singură conţinutul cursurilor şi nu am nevoie să merg la ele sâmbăta şi duminica dimineaţa.

De asemenea, informaţii despre cum se foloseşte opţiunea „justify” în word sau cum se poate întoarce o poză cu capul în jos în paint îmi sunt inutile, având în vedere că eu pierd nopţile făcând tutoriale Photoshop.

Şi ceea ce mă doare pe mine cel mai tare: singurul curs care ar trebui să se abordeze cu sfinţenie în cadrul acestui modul lipseşte: curs de public speaking intensiv. Ar trebui, din punctul meu de vedere, ca cei care vor să predea în faţa unui public să fie chemaţi sâmbăta şi duminica dimineaţă la cursuri şi să fie puşi să ţină discursuri non-stop.

Ar trebui ca, pe parcursul discursului lor, să fie întrerupţi şi să li se spună:

1. „Păstrează contactul vizual cu publicul!”

2. „Nu mai ţine braţele încrucişate!”

3. „Stai în picioare şi vorbeşte oamenilor dacă vezi că eşti mic cât un dop!”

4. „Nu mai bolborosi acolo în barbă, vorbeşte pentru public!”

5. „Gesticulează, nu sta ţapăn!”

6. „Nu te mai uita aşa speriat şi pierdut, n-o să pleci mâncat din sală!”

7. „Nu te mai bâţâi de pe un picior pe altul, de parcă vrei la baie!”

8. „Fă, dom’le, gesturi ilustrative, fă-te înţeles!”

9. „Vorbeşte mai rar dacă ştii că oricum vorbeşti în chineză!”

10. „Cuprinde-i pe toţi cu privirea, nu-l fixa numai pe ăla din prima bancă de-l faci pe săracu’ om să-l treacă toate sudorile!”

11. „Mai fă o glumă din când în când, nu mai fi aşa rigid!”

12. „Ilustrează toată teoria aia cu exemple din viaţa reală a celor din public!”

Etc.

Iaca despre asta aş vrea eu să văd că se vorbeşte la modulul psihopedagogic. Şi jur că aş da 9 milioane jumate. Pentru că m-am săturat să văd oameni mustind de ştiinţă într-un domeniu, dar care habar n-au s-o dea mai departe.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 7 09 2009 -- Trist… (21)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)

Faptul că sunt în mijlocul unui text despre persuasiune s-a suprapus într-un mod armonios cu nişte cuvinte ale cuiva, cuvinte care mă scot din sărite de fiecare dată când le aud, cuvinte care au ca principal obiectiv acela de a mă face pe mine să acţionez într-o anumită direcţie, cuvinte pe care persoana respectivă este setată să mi le spună exact atunci când îmi este mie lumea mai dragă, exact în aceeaşi formă, ignorând într-un mod tâmpit reacţia mea.

Tocmai eram la partea din text care spunea că, atunci când ne propunem să persuadăm pe cineva, trebuie să ne orientăm în funcţie de mesaj. Cu alte cuvinte, dacă dorim cu adevărat să îi schimbăm comportamentul sau atitudinea faţă de un anumit aspect, trebuie să găsim calea optimă de a ne atinge acest scop. Spre exemplu, dacă ne dorim să purtăm conversaţii filosofice cu partenerul nostru, numai că el nu are baza necesară, nu îi spunem „Mai pune şi tu mâna pe o carte”, ci îi facem cadou, într-un mod subtil, o carte de Filosofie.

Este foarte posibil ca modalitatea aleasă iniţial de noi să nu aibă rezultatele scontate, acest lucru implicând flexibilitate din partea noastră şi capacitate de a ne alege un alt mod de a transmite mesajul spre persoana în cauză.

Cu alte cuvinte, măi omule care mă scoţi din minţi de fiecare dată, dacă vezi că mă înroşesc la faţă, încep să urlu la tine şi intru, într-un mod mult prea evident în defensivă faţă de mesajul tău tâmpit care, nu numai că este transmis sub aceeaşi formă de un milion de ori, dar, forma pe care ai ales-o tu şi de care te ţii cu dinţii mă jigneşte, înseamnă că modalitatea prin care ai ales tu să mă convingi de lucrul ăla IDIOT nu se potriveşte cu mine.

Schimb-o dracului!

Şi mai este încă un aspect, măi omule: oricât de mult ţi-ai schimba tu modalitatea de persuasiune, având în vedere că ai cam jumătate de an de când mi-ai băgat în cap direcţia spre care vrei tu ca eu să acţionez, probabil că oricât de mult îţi vei schimba tactica, este prea târziu.

Aşa că las-o baltă!

Pentru că, uneori, în viaţa asta, este mult mai sănătos pentru noi să acceptăm că tre’ s-o lăsăm baltă, că nu e nicio ruşine în asta şi că încercările noastre de persuadare a cuiva au dat greş.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)

În cel de-al doilea semestru voi ţine un seminar ce se numeşte Tehnici de redactare. Yep, de data asta nu am mai scăpat aşa de ieftin, ca în cazul seminarului de Teoria Comunicării din primul semestru.

Pentru că acest seminar este pentru studenţii de anul I, secţia Comunicare şi Relaţii Publice, scopul meu este să facem chestii utile, lucruri ce mi-ar fi plăcut şi mie să le învăţ atunci când eram eu studentă şi făceam cursul de Tehnici de redactare. Dacă eu n-am avut parte de ceva spectaculos şi cum sunt convinsă că nici studenţii mei nu vor avea parte de ceva spectaculos şi cum, de altfel, capacitatea de a face spectacol nu se numără printre condiţiile acestui seminar, mult mai bine ar fi să fie util.

So… eu vă spun la ce m-am gândit eu să fac la acest seminar iar pe voi o să vă rog să veniţi cu sugestii, reclamaţii, critici, propuneri, completări, pe baza experienţei voastre şi pe orice bază consideraţi voi a fi relevantă.

Mulţumesc anticipat :

1. Tehnici de redactare a prezentărilor Power Point

2. Tehnici de redactare a referatului şi eseului

3. Tehnici de redactare: CV, scrisoare de intenţie, scrisoare de recomandare

Redactarea materialelor de Relaţii Publice

4. Comunicatul de presă, ştirea de presă

5. Mapa/dosarul de presă

6. Advertorialul

7. Tehnici de web-writing

8. Discursul

9. Company profile-ul

Scrierea unui proiect

10. Definirea problemei, stabilirea scopului şi obiectivelor

11. Planificarea activităţilor (diagrama Gantt)

12. Realizarea bugetului

13. Planul de evaluare

Cam asta e.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)

Cei care îmi citesc blogul de ceva timp poate că au observat că acest blog este, în parte, despre aşteptări; sub o formă sau alta, problema aşteptărilor revine cu obsesie în viaţa mea, de cele mai multe ori sub formă de deziluzie (din cauza aşteptărilor neîmplinite), dar se mai întâmplă să fie şi sub formă de fericire (datorită aşteptărilor împlinite).

De foarte multe ori mă întreb dacă ceea ce fac eu, personal, atinge aşteptările celor din jurul meu şi, măcar dintr-un punct de vedere, îmi dau seama că nu, ceea ce, în mod tâmpit şi paradoxal, are un efect contrat asupra comportamentului meu viitor.

Anyway, nu mi-am propus ca acesta să fie un post deprimant sau trist. Doar unul nostalgic. Prin urmare, îmi voi lăsa frustrările la o parte şi voi încerca să nu mă abat de la subiect.

Aşadar, pentru studenţi:

Am cel puţin două zile de când mă holbez paralizată în nişte foicele. Poate că pentru voi a însemnat doar o sarcină în plus sau o simplă părere scrisă pe o foaie de hârtie. Pentru mine, însă, a fost foarte important să ştiu care este părerea generală despre seminarul de Teoria comunicării. Şi, deşi (mărturisesc) nu sunt eu o persoană atât de cu picioarele pe pământ, care să aprecieze o critică şi care să nu se bosumfle, eram pregătită sufleteşte pentru orice.

Pentru orice, mai puţin, se pare, pentru lucruri frumoase. Îmi pregătisem câte un contraargument pentru fiecare posibilă critică, dar nu îmi pregătisem reacţii pentru laude. Prin urmare, aşa cum mi se întâmplă mai de fiecare dată când am parte de lucruri bune şi neaşteptate, singurul lucru pe care mai pot să-l fac este să negociez cu lacrimile: eu să le promit că o să fiu cuminte şi ele să-mi promită că o să stea acolo liniştite, la locul lor.

Well… ăsta este motivul pentru care de vreo două zile stau cu nişte foicele în faţă şi mă holbez la ele.

Îmi pare bine că am reuşit să realizez ce mi-am propus şi vă mulţumesc pentru aprecieri. De asemenea, mai vreau să vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi implicat în acest seminar, că aţi fost entuziasmaţi la toată agitaţia mea din faţa clasei şi că aţi reuşit să mă scoateţi din cele mai tâmpite stări (cauzate de factori externi vouă); au fost perioade în care am venit terminată din punct de vedere psihic la seminarii şi am reuşit să ies din starea aceea datorită energiei voastre.

Pentru cei care sunt curioşi, mai jos sunt doar câteva mostre. Me za happy chicken ui:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 2 02 2009 -- Sugestii, propuneri, reclamaţii, feedback (9)