Sunt supărată. Și nervoasă. Poate și puțin dezamăgită. Poate puțin mai mult.
Știu că, în principiu, pe acest blog spun tot, dar ar fi foarte urât și pueril din partea mea să prezint motivul acestei stări aici.
Pot să spun doar că uneori am impresia că, dacă încep să cred mai intens despre mine că sunt foarte bună la ceva, o forță superioară mie (probabil Universul Irinei 
) intervine repede și îmi dă una peste ochi, în așa fel încât ei ajung din nou în pământ.
Nu pot să cred că am intrat direct în tot felul de activități… feliciene și nu am apucat să scriu și eu câteva rânduri despre Viena.
Pentru cei care nu știu (pentru că blogul ăsta nu mai este ce a fost odată, atunci când povesteam de mă dureau degetele despre activitățile mele zilnice și banale pe alocuri), am reușit să-mi iau concediu pentru 3 (trei!) zile (<
) și să fac o excursie la Viena.
Nu aș vrea să fiu și eu unul dintre bloggerii ăia care vorbește despre atracțiile turistice din diversele țări vizitate, dar nu cred că aș putea să mă abțin să vorbesc despre primăria din Viena care seamănă cu Palatul Culturii din Iași, numai că este mult mai mare, mai bine întreținută și mai frumos luminată și care are în față cel mai frumos patinoar văzut de mine vreodată.
Și nici despre Prater, parcul de distracții cu roata uriașă în care am incercat eu (eșec total!) să-mi înving frica de înațime.
Aș putea, în schimb, să vă vorbesc despre cel de-al doilea om care se află în mine și care iese la lumină doar atunci când mă aflu într-o altă țară, reușind să dea dovadă de o extraordinară capacitate de orientare în spațiu, descurcându-se pe tot felul de străduțe întortocheate, ținând minte cele mai banale detalii și, mai ales, știind să țină în mână o hartă a metrourilor și să o și folosească în scopurile pentru care aceasta a fost realizată.
Dar să… poze:
Sunt unii oameni pe lumea asta care trăiesc în deplină armonie cu organismul lor.
Adică atunci când se îndrăgostesc le apar niște fluturași drăgălași și gâdilitori în stomac, atunci când le este prea cald le apar niște urme rozii în obraji, atunci când le este prea somn cască drăgălaș, atunci când le este prea frig le clănțăne dinții (la fel de drăgălaș).
Am fost și eu prea obosită. Și se pare că am și vorbit puțin mai mult decât trebuia. Și știți ce mi-a făcut organismul?
AN-GI-NĂ
și
O-TI-TĂ
O săptămână mi-am auzit vocea din cap mult mai puternic decât de obicei, o săptămână au dansat omuleții în timpan, o săptămână am avut o relație deosebită cu sinusurile și, mai ales, cu șervețelele de tot tipul (din alea din pachet, din alea umede, din alea umede speciale pentru răceală și, mai ales, din alea de bucătărie).
Bad bad bad organism! 
Unii fac live blogging, eu o să fac live jobing. Pentru că am o to-do-list mare de un kilometru și pentru că am nevoie de galerie pentru a o duce la îndeplinire și pentru că funcționez foarte bine atunci când îi mai spun cuiva ce am de făcut (e ca în cazul fumătorilor care vor să se lase du fumat: trebuie să mărturisească acest lucru cuiva pentru a ști că este cineva care îi monitorizează), o să facem așa:
Eu îmi pun aici to-do-lista și, pe măsură ce reușesc să bifez ceva, voi tăia punctul respectiv. Evident, pe parcursul zilei, se vor mai adauga și alte sarcini, pe care le voi însemna cu cuvântul ”NOU”.
Știu că unele sarcini nu sunt inteligibile pentru toată lumea, dar este prea complicat să le explic, așa că va trebui să le luați ca atare. Deci să începem:
1. de sunat fetele câștigătoare
2. de sunat la magazine pentru ok (pentru că e sunat parțial)
3. de trimis notificări (după ce am primit ok-ul)
4. PV-uri haine și o chestie de calculat pt. fete
5. ecusoane fete
1. invitații pentru bloggeri
2. de sunat la magazinele participante la fashion show
3. de vorbit cu Sephora
4. autocolant + people stopper
5. de programat spotul radio pe stația internă
6. de lămurit faza cu rezervările
NOU: de contactat Essencia
NOU: mailuri Jolidon, Ani’s, Carrefour: ziua când venim după ținute
Nou: comunicat de presă
Altele
1. de completat chestionarul UAIC
2. de contactat precarele cu contractul expirat
3. contract Mummy Art
4. reminder dna Pavel: decorațiuni de Valentine’s
NOU: corecturi pe site (magazine schimbate)
NOU: de făcut poze la intrarea din stânga
NOU: de numărat premiile instant rămase
NOU: update site promoție Benvenuti
Studenți
1. de corectat cele cca. 100 98 95 92 25 15 20 21 8 5 proiecte rămase
Master
1. de pus cap la cap proiect Fârte
2. proiect Stănciulescu
3. de găsit un coleg care să ducă și proiectul meu azi (mulțumesc, Adriana 
)
1. știri pe site
2. început chestia cu linkurile
Altele pe care nu știu unde să le incadrez
1. DE PLĂTIT LEASINGUL!!!
2. de rezervat bilete pentru Paris Viena 
Atât. Deocamdată. Wish me luck!
Când lucrezi într-un centru comercial, este imposibil să nu simți spiritul Crăciunului. Când faci marketing pentru un centru comercial, adică atunci când tu contribui la construirea acestui spirit, ești mult mai norocos pentru că îl simți cu aproximativ două săptămâni înainte ca el să fie simțit de toți ceilalți.
Totuși, atunci când acest spirit începe să se manifeste de timpuriu, începi să faci lucruri ce îi vor determina pe ceilalți să-ți privească suspicios sănătatea mintală și să-ți pună la îndoială vârsta.
De pildă, atunci când agăți șosete cu Moș Crăciun de toate ușile și apoi le umpli cu acadele de ciocolată, oamenii se vor bucura, într-o primă fază, dar apoi, când vor constata că starea ta avansează până la a agăța cârlige cu oameni de zăpadă de orice persoană care îți intră in birou, vor începe să-ți caute prin dulap sursa de cârlige pentru a o ține departe de tine.
Mai mult, atunci când vor constata că ți-ai înlocuit cana branduită cu numele centrului comercial cu una branduită cu… reni, vor începe să ridice din sprânceană. Totuși, altitudinea supremă a sprâncenii va fi atinsă în momentul în care vei afirma că ”s-a spart spiritul” atunci când ai ciobit cana respectivă.
Capacul s-ar putea să fie pus în momentul în care îți comanzi de pe site-uri cercei și broșă în formă de om de zăpadă și îi porți cu hainele tale elegante cu care vii zi de zi la birou și nu înțelegi de ce oamenii se dezarmează când vin la tine. De fapt, înțelegi tu ceva, dar nu reușești să-ți dai seama care este cauza pentru că te mai ajută și calendarul roșu cu om de zăpădă agățat de geamul din spatele tău. Să nu mai vorbim despre momentul în care îți sună telefonul iar soneria l-ar introduce în spiritul Crăciunului până și pe Scrooge.
Asta adică (e cu dedicație pentru Alex ):
P.S. În această zi fericită, ne ridicăm cu toții solemni, ne prosternăm în fața conducătorului iubit al centrului comercial și îi urăm la mulți ani! 
Am stat eu ce am stat, m-am gândit, m-am răzgândit și, într-un final, am decis că merit o mare reîntoarcere în blogosferă.
De ce? Probabil aș putea să găsesc aproximativ 250 de motive care să justifice marea mea întoarcere dar, pentru că nu aș putea să vă plictisesc cu un articol atât de lung, vă voi prezenta doar un rezumat.
Prin urmare, 50 de motive pentru care ar trebui să reîncep să scriu pe blog:
Da, sunt una dintre acele persoane care (ocazional) îmbină jobul cu blogul pentru că… well, pentru că am muncit foarte mult pentru ceea ce urmează să scriu în continuare, pentru că sper că va ieși ceva frumos și pentru că sunt mândră de ceea ce vreau să scriu. That’s why!
Dintotdeauna am problema asta, dar până acum nu i-am dat o importanță majoră: am o memorie a fețelor extraordinar de proastă.
Atunci când nu scrii pentru o perioadă mare de timp, ți se adună frustrări.
Alte lucruri nespuse și țintite care au provocat sentimente negative la nivelul Inesului în această perioadă. Evident, în această perioadă au existat și multe multe multe lucruri frumoase, dar ce poate fi mai minunat într-o dimineață de sâmbătă decât un articol despre ceea ce mă enervează?
Mă enervează:
Job in marketing
