Pr.uaic.ro este site-ul secției de Comunicare și Relații Publice (Facultatea de Filosofie, UAIC, Iași). El a luat naștere acum aproximativ doi ani, atunci când unul dintre profesorii de la această secției a conștientizat importanța online-ului în crearea unui brand, mai ales în cazul acestei secții.

După multe peripeții (cele mai multe dintre ele fiind strâns legate de administrarea rețelei), am ieșit triumfătoare în această luptă acerbă și am reușit să mă ocup, atât cât mi-a permis timpul, de conținutul lui.

La admiterea din 2009 chiar m-am dat de trei ori peste cap și a ieșit o păginuță destul de utilă viitorilor studenți, drept pentru care site-ul a avut un trafic foarte mare în acea perioadă (desigur, acum totul este în paragină).

Numai că vine o vreme în viața fiecărui om în care el trebuie să meargă mai departe și să-și caute persoane cărora să le lase moștenirea (a.k.a. n-am mai avut timp de acest site). Am căutat aceste persoane, dar aș vrea să cred că nu le-am căutat destul de bine și am făcut eu unele greșeli în căutările mele. Prin urmare, le mai caut o ultimă dată.

Ce poate să facă site-ul

Pe lângă beneficiile pe care le poate aduce brandului, site-ul, din punct de vedere funcțional, poate să facă aproximativ de toate. Adică, dacă vă trece prin cap să puneți ceva (util și complex) pe site, gândiți-vă că se poate!

De cine are nevoie site-ul

De:

1.    Un student (sau o echipă de studenți) de la CRP, nu contează în ce an sunt;

2.    Cineva care să știe să scrie. Nu mă refer aici la web-writing, ci la gramatica limbii române. Dacă o cunoști bine, atunci don’t worry about the web-writing, o să te învăț eu unele lucruri de bază și, după aia, sigur o să te descurci;

3.    Cineva care să meargă la facultate. Adică să știe unde e secretariatul, unde e sediul PRIME (de exemplu ), care îi sunt profesorii, ce noutăți au mai apărut la afișier, care sunt șefii de an;

4.    Cineva care să aibă acces la internet constant;

5.    Cineva care să înțeleagă că, înainte să bată la ușa secretariatului, studenții intră pe site;

6.    Cineva care să știe că secțiunea ”noutăți” trebuie updatată permanent cu tot ceea ce i-ar putea interesa pe studenții acestei secții;

7.    Cineva care să înțeleagă că, pentru a putea întreține acest site, trebuie să existe o comunicare constantă între el/ea și cei care generează informații în această secție (vezi, de exemplu, punctul 3 de mai sus).

Ce îți iese ție

1.    O să crești în ochii unor profesori cărora le pasă de acest site. Da, știu, nu sunt mulți, dar cei care sunt contează;

2.    O să înveți ce înseamnă munca din spatele unui site;

3.    O să ajungi un element cheie în circulația informației în rândul studenților de la CRP;

4.    O să ai ocazia să stresezi diverse persoane din această facultate în numele unei comunicări transparente. Deci, oricât de stresant o să fii, o să ai de fiecare dată o scuză;

5.    O să ajungi să știi primul anumite informații;

6.    Dacă ești destul de destupat la minte, o să folosești această experiență în favoarea ta atunci când o să-ți redactezi CV-ul. Să te ocupi cu updatarea site-ului unei secții de la o facultate nu este ceva ce se trece cu vederea ușor.

Asta e situația. Ce facem mai departe

Dacă crezi că poți face față acestui stres major, lasă un comentariu la acest articol sau trimite-mi un mail. În funcție de rapiditatea răspunsurilor primite, o să organizez o întâlnire cu persoanele interesate, o să formăm o mică echipă, eu vă fac transferul de know-how și mă retrag ușor, le prezint echipa și profesorilor (cărora le pasă) despre care am menționat mai sus și vă urez multă baftă în continuare!

Desigur, dacă o să apară probleme, eu sunt întotdeauna de găsit.

Acestea fiind spuse, aștept voluntari .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)
• 7 10 2010 -- PRIME Iași organizează Team Adventure. Iar :) (6)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 11 06 2009 -- Capitalul social (3)
• 27 05 2009 -- Cum se înclină balanţa azi (10)

Simt așa… că nu mai sunt suficient de cool în mediul online; nu prea mai scriu pe blog, nu prea mai comentez pe alte bloguri, doar citesc mesajele de pe twitter și foarte rar postez și eu, nu mai promovez pe blog inițiative deștepte. Pe Facebook ce mă mai manifest mai intens dar, în rest, nu mai sunt cool deloc. Sunt oposul lui cool. Dacă vreodată s-ar face un studiu despre cum să faci să nu mai fii cool în mediul online, eu aș fi cobaiul perfect.

Totuși eu mă simt bine și chiar mi se pare așa… că fac bine ceea ce fac. Sau măcar cât de cât. Totuși, mergând pe principiul că, dacă nu ești în online, nu exiști, încep să mă tem că poate n-o să mai exist. Poate o să mă trezesc într-o zi și o să constat că nu mai sunt; că oamenii o să treacă pe stradă prin mine (noroc că nu prea merg eu neacoperită de mașină; care o să existe pentru că cei de la Gold&Platin, slavă Domnului, tot promovează online Chevrolet Sparkul) și că nimeni n-o să mă mai recunoască vreodată pentru că nu mai sunt în pas cu cool-ul din online.

Totuși, eu îmi continui (bine) job-ul care implică mult online și, la fel de bine, celălalt job care implică și el puțin online. Dar PERSOANA MEA, aia care luptă pentru brandul personal… dacă n-o să mai existe? Dacă a început deja să dispară puțin câte puțin din cauza lipsei de cool online-ic de care dau dovadă în ultimul timp?

Ah! Și scriu și pe Belva, deci mai am o șansă să-mi recapăt puțin din coolness.

Totuși, nu știu… mă frământă așa… mă roade prin interior ideea asta cu lipsa existenței mele din cauză că nu am făcut eforturi susținute pentru a mă menține măcar pe linia de plutire. Dacă n-o să mai fiu vreodată, să știți că mă puteți găsi în offline. Stau într-un colț pe întuneric și mă gândesc cu nostalgie la vremurile în care eram în centrul atenției pe la blogmeeturi .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 19 01 2009 -- Orice ar fi, rămân blogger (6)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)
• 1 04 2010 -- Recomandările mele (3)
• 25 03 2010 -- Timp pentru mine (5)

Sunt convinsă că cei trei vizitatori (hai, patru, de când a scris despre mine unul dintre bloggerii supremi ai acestei țări) îl cunosc deja pe Andrei. Nu știu, însă, dacă știu și despre părerea mea despre Andrei.

Părerea mea despre Andrei poate fi rezumată într-o frază destul de simplă: un tip foarte deștept care a avut încredere în inteligența utilizatorilor de internet și, prin urmare, a investit resurse în afaceri despre deșteptăciune. Iar aceasta a fost introducerea despre Teacup.

Teacup este ”comunitatea oamenilor pasionați de cărți și ceai”. Chiar dacă eu sunt pasionată de cărți, seriale și multă cafea și uneori mă simt copleșită de atâtea rețele de socializare în care aș putea să-mi bag coada și, chiar dacă mi-am făcut cont, dar încă nu am spus nimic despre mine acolo, asta nu înseamnă că nu este o idee pe care o consider pur și simplu frumoasă; înseamnă doar că sunt eu leneșă .

Lucrurile sunt simple pe Teacup: îți faci cont, începi să-ți adaugi cărți la profil (cărți citite, cărți necitite, cărți în curs de citire) – pentru ca ceilalți să știe lucruri despre tine și, mai apoi, ca într-o rețea de socializare care se respectă, evident, socializezi.

Poți, în principiu, să scrii orice dorești tu despre cărți: recenzii, articole, meditații personale cu privire la acest domeniu. Sau poți să trimiți + primești mesaje. I told you… TOT!

Și, în plus, pentru că sunt sigură că te-ai plictisit să tot vezi ce vaci și-au mai cumpărat prietenii tăi pe Farmville sau ce teste despre ”dacă ar fi să furi un singur lucru de la X, ce ai fura”, despre ”dacă ai fi o călugăriță nebună, care ar fi numele tău” sau despre ”dacă ar fi să împărți cu cineva niste benzină (WTF?), cu cine ai împărți” etc., Teacup este locul perfect pentru a demonstra că mai ai și alte îndeletniciri. Unele inteligente .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 26 04 2010 -- Eseu despre orbire (9)
• 18 06 2009 -- John P. Kotter, Matsushita Leadership (2)
• 30 09 2010 -- O ultimă încercare: caut voluntari pentru pr.uaic.ro (18)
• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (8)

Și știu că s-au scris sute de articole bune despre tot felul de reguli, dar parcă tot mai este loc, luându-ne după greșelile care persistă. Prin urmare, iată câteva lucruri de care cei care fac PR online ar trebui să țină cont.

Site-ul companiei

În primul rând, acesta ar trebui să existe. Dacă el nu există dar, în schimb, există un cont de facebook sau, și mai rău, un blog pe blogspot, atunci mesajul cel mai la îndemână pe care îl transmiți este că lucrezi pentru o companie a naibii de zgârcită.

În al doilea rând, dacă acesta există, conținutul ar trebui să se schimbe în permaneță, ceea ce dovedește faptul că există activitate în compania respectivă. Dacă nu poți face gestul minim de a scrie trei rânduri de fiecare dată când compania mai face ceva, atunci lasă-te de PR online.

Contul de Facebook

Dacă te hotărăști să faci așa ceva pentru companie, atunci ar trebui să cunoști puțin regulile comunicării pe facebook și specificul oamenilor care îl folosesc. Asta înseamnă că este complet eronat să-ți pui comunicate de presă în ”notes”.

Apropo de comunicate de presă

Învață, odată pentru totdeauna, să folosești Bcc-ul ăla. De fapt, și mai bine, la câte instituții de presă au mai rămas, ai putea să trimiți comunicatele pe rând. Și mai ales în cazul bloggerilor. Dar nu cred că mai are sens să scriu despre asta…

Tot apropo de comunicatele de presă

Dacă vrei să ți se publice comunicatul pe diverse site-uri, atunci ar trebui să știi că există anumite tehnici de redactare a materialelor pentru online. Și asta pentru că specificul și predispoziția utilizatorului de internet sunt puțin diferite de cele ale persoanelor care nu folosesc foarte des acest canal de comunicare.

Este greșit să pleci de la ideea că oamenii sunt profund interesați de compania ta și, prin urmare, vor avea răbdare să dea scroll-uri-scroll-uri până la finalul comunicatului sau că vor trece peste impedimentele de ordin fizic.
Măcar un minim de delimitare a paragrafelor și accentuare a cuvintelor-cheie ar trebui să faci.

Blogul companiei

Revenim la partea cu comunicatele de presă: nu le pune pe blog!

Blogul, așa cum este el la origini, reprezintă un jurnal online. Acum, printr-un demers logic, de ce ai pune un comunicat de presă formal într-un jurnal personal?

În altă ordine de idei, ajungem la partea cu comentariile pe blog și interacțiunea cu vizitatorii. Și aici apare munca omului de PR; pentru că acesta trebuie să răspundă la comentarii, să vorbească cu oamenii și poate să petreacă ore bune ”dându-se” pe internet.

Foarte important: nu șterge comentariile negative cu privire la companie (excepție, evident, înjurăturile și alte din astea).

Contul de Twitter

La fel ca și cel de Facebook, de altfel, trebuie să fie ”umanizat”, să le creeze celor cu care intri in contact impresia că vorbesc cu o persoană, nu cu un brand. Asta implică, evident, interacțiune continuă și, mai ales, evitarea formulărilor scorțoase de genul ”stimați colaboratori”, ”responsabil twitter: nume-prenume” sau a mesajelor de tipul ”mari reduceri de 70% doar aici”, ”cumperi una, primești două, doar la noi” etc.

Evident, va trebui să știi ce înseamnă un @ sau un RT sau un DM și alte lucruri de acest gen.

Sunt sigură că mai sunt, dar angina și otita sunt mai puternice decât mine azi…

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 30 09 2010 -- O ultimă încercare: caut voluntari pentru pr.uaic.ro (18)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 5 05 2010 -- Fobia mea (14)
• 19 04 2010 -- Urși triști și oameni proști (8)
• 7 03 2010 -- Inteligența de duminică: Teacup (1)