Pentru cei care sunt obsedaţi de alte domenii decât marketing, PR&stuff, ROI = Return On Investment. Adică ceea ce-ţi iese ţie dintr-o anumită investiţie făcută (definiţie mult simplificată).

Aşa… vine o vreme, adică atunci când nu te mai duci la tata să-i ceri bani ca să-ţi plăteşti tu comanda la Avon, când chiar începi să te uiţi mai cu atenţie la modalitatea în care îţi administrezi banii, tocmai pentru că este vorba despre banii tăi, ăia pe care i-ai câştigat stând opt ore într-un loc, suportând un şef cel puţin ciudat şi făcând lucruri care nu au fost întotdeauna plăcute.

Asta este vremea în care te gândeşti de mai multe ori înainte de a investi o anumită sumă de bani în ceva; te gândeşti dacă, într-adevăr, investiţia merită şi dacă tu chiar o să te alegi cu ceva în urma ei. Iar aceste gânduri îţi trec de fiecare dată prin cap, chiar şi atunci când trebuie să faci anumite plăţi pentru că aşa trebuie. Adică să te gândeşti foarte serios la acest ROI din viaţa ta.

Well… despre un astfel de ROI aş vrea să vorbesc eu astăzi, despre unul care îmi dovedeşte mie că investiţia mea nu a fost profitabilă, despre modulul psihopedagogic.

Citeşte în continuare »

Când eram eu în liceu, aveam o prietenă care a emis o idee foarte deşteaptă: oricât de stupide şi de… non-probleme ni s-ar părea problemele pe care cineva ni le prezintă drept problemele sale personale, ele trebuie privite ca atare, nu judecate din prisma experienţelor noastre şi, prin urmare, nu minimizate.

Citeşte în continuare »

Mda… iniţial, în acest articol am vrut să scriu despre alţii, adică să spun despre ce aţi putea face voi pentru a vă defrustra. Dar, cam cu 10 minute înainte de a mă apuca să scriu articolul, am avut o conversaţie pe messenger . Anyway, să continuăm .

Ideea de a scrie acest articol mi-a venit ieri când am stat cam 10 minute în maşină, în parcare, uitându-mă la un nene care, pe timp de ploaie, tundea iarba. Cu o foarfecă normală. Cu mult tact. Cam cinci metri pătraţi. Da, da, aţi putea spune că o suprafaţă de cinci metri pătraţi nu este cine ştie ce. Aţi putea spune asta dacă aţi avea o coasă în mână şi afară soarele ar străluci; nu dacă aţi avea o foarfecă din aia care, în mod normal, taie cel puţin o bucată de stofă; şi nu pe timp de ploaie.

Prin cap mi-au trecut tot felul de teorii cu privire la scopul omului: are iepuri, ăla e grâu, nu iarbă normală, iar el vrea să facă pâine, a pierdut ceva în iarbă. Şi am refuzat cu vehemenţă ideea că omul este foarte nervos şi vrea să se calmeze. Până când omului i-a sunat telefonul şi, probabil că întrebat ce face, a spus că tunde iarba ca să se calmeze .

Adică… până la a vedea pe cineva chiar făcând acest lucru, aş fi putut doar să-mi imaginez o replică ironică de genul „mai bine mă duc în ploaie să tund iarba cu foarfeca de croitorie, decât să te mai văd”, dar niciodată nu mi-am închipui că cineva chiar ar face acest lucru. Şi apoi am aflat că mai este cel puţin o tehnică din asta de defrustrare pe care eu mi-o puteam imagina doar la nivel de replică.

Prin urmare, m-am gândit să-mi folosesc creativitatea şi să vă prezint câteva tehnici de defrustrare. Poate aveţi nevoie:

Citeşte în continuare »

Pentru că am avut şi, aparent, AŢI avut o zi agitată, pentru că unii dintre noi au avut chiar o săptămână agitată, una plină de teorii ale conspiraţiei şi de balauri care stau pe la colţuri, pentru că alţii (tot dintre noi) au depus eforturi monumentale de a-şi stăpâni pornirile animalice care zăceau în adâncul sufletelor lor în scrierea comentariilor la articolul de mai jos, pentru că aceiaşi (tot dintre noi) probabil au fost încercaţi de un sentiment de frustrare la vederea muncii lor şterse de acolo fără nici o cât de mică remuşcare, pentru aceia (tot dintre noi) pe care i-au usturat ochii la citirea comentariilor de la articolul de mai jos, pentru că tocmai am decis ca, pentru a doua oară în viaţa mea, să-mi las un examen în restanţă şi, mai ales, pentru copchilul-al-cărui-nume-nu-se-va-mai-pronunţa-niciodată-pe-blogul-ăsta…

… câteva minute de relaxare USAAAAAAAAAAAAA: