Și, tot cam de atâta timp, intru în contact cu diverse agenții, fiecare cu câte un anumit tip de comportament, unele dintre ele trezindu-mi senzații pozitive și creându-mi dorința de a lucra împreună, altele, poate fără să-și dea seama, îndemnându-mă indirect să refuz orice colaborare.

Prin urmare, dacă ar fi să-mi adun gândurile în cap, aș putea face chiar și o schemă și aș distinge cinci tipuri de agenții cu care am intrat până acum în contact:

Legendă

Poate nu astea sunt definițiile stricte, dar:

Profesionalism = experiența acumulată în domeniul de activitate, rezultatele pozitive ale colaborărilor anterioare (cu noi sau cu alți clienți), cunoștințele teoretice și practice și, nu în ultimul rând, atitudinea de respect și de… pe picior de egalitate cu care își tratează posibilii clienți.

Tupeu = îndrăzneala cu care își susțin ideile și poate puțină obrăznicie, pe alocuri. Menționez că, în mintea mea, nu are o conotație negativă, atât timp cât nu este întrecută limita.

Varianta A: Când atât profesionalismul, cât și tupeul sunt aproape de 0

Este cazul agențiilor care nu au experiență, dar nici nu se pregătesc prea mult înainte de un pitch. Totuși, sunt conștiente că nu vor fi alese și nu se avântă în afirmații ciudate sau în atitudini de superioritate. Este un fel de ”ce-o fi o fi”. Din punctul meu de vedere, este o totală pierdere de timp, de ambele părți.

Varianta B: Când profesionalismul este aproape de 10 și tupeul aproape de 0

Aici intră agențiile care nu știu să se vândă. De obicei, cei care participă la pitch sunt nesiguri, le transpiră palmele, le tremură vocea și au nevoie de multă apă. De obicei, aceștia vin cu un power point foarte bine pus la punct pe care nu știu să-l prezinte. Și, tot de obicei, dacă persoana în fața căreia prezintă nu este indulgentă și intuitivă, vor pierde, în ciuda ideilor foarte bune pentru care au petrecut mult timp pregătindu-se.

Varianta C: Când profesionalismul este aproape de 10 și tupeul mediu, aproape de 5

Sunt agențiile care au cele mai multe șanse de reușită. Și sunt foarte fericită pentru că lucrez cu ele . Prezentarea lor reflectă faptul că s-au documentat și că sunt conștiente de faptul că, dacă un lucru va ieși bine, toată lumea va fi mulțumită și colaborarea va continua.

De obicei, oamenii din aceste agenții lucrează aici din pasiune iar partea cu research-ul și cu dorința de perfecționare este ceva firesc, nu ceva impus de vreo fișă a postului. Iar acest lucru se vede.

Varianta D: Când atât profesionalismul, cât și tupeul sunt aproape de 10

Întâlnirea cu aceste agenții este una foarte interesantă pentru că întotdeauna va exista un schimb de replici inteligente și dure, în același timp. De obicei, întâlnirile cu astfel de persoane încep cu o sprânceană ridicată din partea clientului, în capul căruia principalul gând este ”WTF? Ăștia chiar mă cred prost!”.

De obicei, pe parcursul discuției, cu siguranța va exista un moment în care o persoană din cadrul agenției va întrerupe o persoană din partea clientului cu o întrebare de specialitate, tocmai pentru a-i demonstra cât de buni sunt.

Tot de obicei, atitudinea acestor agenții este una de ”take it or leave it”, fiind mult prea sigure că răspunsul clientului va fi ”take it”. De cele mai multe ori, răspunsul chiar ăsta este, dar numai dacă s-a trecut de pragul jocurilor de orgolii și cei doi actori au ajuns pe aceeași linie.

Varianta E: Când profesionalismul este aproape de 0 și tupeul aproape de 10

Astea sunt agențiile mele preferate . Pentru că este absolut fascinant să observ cum o astfel de agenție crede despre ea însăși că locul ei este în varianta D și, prin urmare, adoptă aceeași atitudine de ”take it or leave it”, o atitudine de-a dreptul prostească pentru situația în care se află, de fapt.

Este genul de agenție care nu face research înainte de întâlnire pentru că ea oricum știe tot, crezând că la fel procedează și agențiile din varianta D, neștiind că dezinvoltura acestora are o bază reală. Este genul de agenție care dorește să se poziționeze ca una nonconformistă, în care oamenii au coafuri ciudate, tricouri cu mesaje și blugi rupți. Și cam atât.

Partea mea preferată în discuțiile cu o astfel de agenție sunt acelea în care mi se oferă soluțiile creative absolut penibile și… ne-concrete, de genul: ”Dacă doriți să vă creșteți vizibilitatea în rândul targetului tânăr, SOLUȚIA NOASTRĂ ESTE SĂĂĂĂ…. pam-pa-ra-ram, tam-ta-da-dam, tobe-trâmbițe-trompete, tu-tu-tu, ti-di-di, pam-pam: FOLOSIȚI INTERNETUL!!!<” No, shit?

Sau: ”Observați propunerea asta – absolut jenantă – de afiș? Observați linia asta din colțul afișului? Observați că este curbată? Această linie curbată induce ideea de ZÂMBET și se va transmite ca un mesaj subliminal!!!” .

În acest moment, mă gândesc la cineva (nu spun cine) care vorbea despre ”pitzipoanca de la PR”. Nu am întâlnit-o încă, dar, în schimb, am întâlnit mulți, foarte mulți CREATIVI .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 11 05 2009 -- Inesul şi Star Trek-ul (2)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)

Ce face, de obicei, o astfel de persoană pentru a-şi masca stinghereala? Vorbeşte. Mult. Şi gesticulează. La fel de mult. Vorbeşte tare. Cu toată lumea.

Well, această strategie s-ar putea să meargă, numai că, atunci când nu merge, situaţiile devin penibile şi pentru ceilalţi din jur iar persoana în cauză ar trebui să se oprească şi să fie ea însăşi, fără prea multe giumbuşlucuri.

Aşadar, cum poţi să-ţi dai seama că interlocutorul tău s-a plictisit şi nu te ascultă sau nu este interesat de ceea ce spui chiar dacă, aparent, el te ascultă? Adică privirea îi este îndreptată înspre tine şi mai zâmbeşte din când în când. Şi mai şi dă din cap.

Este relativ simplu. Principalele informaţii, acelea banale adică, care te învaţă oricine atunci când îţi spune despre cum trebuie să comunici, sunt: te uiţi în ochii parenerului atunci când vorbeşte (semn de respect pentru ceea ce spune), dai din cap (semn că eşti interesat), zâmbeşti şi repeţi părţi din ceea ce a spus el (semn că ai ascultat).

Prin urmare, toată lumea face asta şi ai nevoie de lucruri mult mai profunde de atât pentru a-ţi da seama dacă eşti ascultat.

Principala modalitate prin care îţi poţi da seama dacă interlocutorul este implicat în conversaţia cu tine este să vezi în ce direcţie îi sunt îndreptate vârfurile picioarelor. Degeaba se uită el la tine, dacă, de fapt, corpul îi este îndreptat în altă parte. Asta nu înseamnă decât că vrea să fie politicos dar că, de fapt, interesul lui este în altă parte.

Trecând peste situaţiile extreme (cele care sunt excepţii de la regulă), atunci când interlocutorul este cu adevărat interesat şi implicat în conversaţia cu tine, întreg trupul îl va ajuta şi se va concentra acolo. Dacă este vorba doar despre o conversaţie de complezenţă, atunci părţi din trup îi vor zburda prin alte părţi.

În acest caz, aţi face bine să nu-i daţi prea multe detalii din viaţa voastră personală în care să folosiţi prea multe cuvinte care, în mod cert, să nu fie incluse în categoria „conversaţie de complezenţă”. Mai ales dacă singurul scop este acela de a le demonstra celor din jur că vă puteţi integra repede într-un grup.

Cam atât pentru astăzi. Vă doresc conversaţii plăcute.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)

Uite de asta m-am specializat în power point-uri şi în imagini de fundal într-o încercare încăpăţânată de a avea un suport care să susţină cu mândrie prezentarea orală;

Uite de asta mă iau toate căldurile, mă dau de trei ori peste cap şi găsesc cele mai tâmpite exemple despre care ştiu sigur că o să fie reţinute;

Uite de asta am vorbit două seminarii la rând despre o companie producătoare de şuruburi şi despre „Gala Şurubarilor Pricepuţi”;

Uite de asta am ţinut eu seminarii cu super durere de cap, cu super depresii şi cu tot tacâmul.

De asta adică:

Pareri Studenti

Şi nu, nu am făcut selecţie şi le-am ales numai pe cele de bine (l-am luat în considerare şi pe cel cu autoritatea, adică singurul mai de… răuleţ).

Adevărul este că mi-a fost foarte greu să ţin un seminar atât de… tehnic şi să fiu în continuare spontană şi plină de lucruri utile şi, în acelaşi timp, să ţin aproximativ 25 de oameni atenţi în permanenţă. Dar, aşa cum am spus şi semestrul trecut, au fost zile (de marţi ) când am venit terminată din punct de vedere psihic la seminarii şi am plecat cu moralul mult ridicat pentru că a fost o perioadă în care numai seminariile astea puteau să-mi confirme că încă mai sunt capabilă să fac lucruri bune în plan profesional.

Acestea fiind spuse, puteţi să-mi consideraţi auto-lauda încheiată .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 12 03 2010 -- Speaking. Public speaking. (4)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)

Well… mergând mai departe pe această idee, mi se tot învârt în cap diferite replici pe care niciodată în viaţa mea nu le voi spune acelora cărora chiar trebuie să le spun. Totuşi, pentru că ele trebuie să iasă cumva în lume, o să le pun aici, pe blog. Aşa… pentru defrustrare. Dacă vă daţi seama care le sunt destinatarii, vă rog să ţineţi pentru voi :

1. Înainte să te apuci să urli la oameni, poate că ar trebui să te mai uiţi şi la tine şi să-ţi dai seama că, pentru greşelile oamenilor ălora, ai şi tu o vină. Mare.

2. Habar n-ai pe ce lume trăieşti, nu ştii să fixezi nişte obiective şi nu conştientizezi priorităţile. Aşa că ceea ce o să urmeze ar trebui să nu te mire.

3. Dacă tot nu-ţi place de mine şi, de fiecare dată când ai ocazia, le spui altora cât de incompetentă sunt, măcar fă-mi favoarea de a nu-mi mai rânji prietenos atunci când ne vedem.

4. Îţi stă părul ca dracu’. Să nu cumva să ai impresia că arăţi bine. Îţi stă ca dracu’.

5. Ai faţă de pechinez. Mai ales acum, de când te-ai tuns. Pechinez.

6. Poţi să-ţi bagi tonul ăla de superioritate în fund. Şi, dacă tot eşti acolo, poate reuşeşti să-ţi scoţi şi băţul ăla atât de bine înfipt.

7. Nu ştiu cum naiba am putut să-mi imaginez că eşti un om pe care să mă pot baza.

8. Seminarul pe care îl ţii este inutil. În afară de faptul că nu învăţ nimic nou, conţinutul lui nu se potriveşte cu titlul lui. Şi, dacă tot ţi-ai luat angajamentul de a veni în faţa studenţilor, te rog eu să-ţi faci un plan de seminar şi să încerci să nu mai tremuri.

9. Esti unul dintre cei mai dobitoci bărbaţi pe care i-am cunoscut eu vreodată în viaţa mea şi nu dau doi bani pe tine, deşi eşti în vârstă şi, teoretic, ar trebui să fii respectat. Şi stai liniştit şi nu-mi mai zâmbi politicos, ştiu ce părere ai despre mine .

10. Călca-te-aş cu maşina

11. Faci o grămadă de greşeli gramaticale iar faptul că refuzi să le corectezi atunci când ţi se atrage atenţia nu te face rebelă.

Mai sunt multe altele. Dar probabil că v-am dat idei, aşa că vă aştept şi pe voi să completaţi.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 2 02 2009 -- Sugestii, propuneri, reclamaţii, feedback (9)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 28 07 2010 -- Tăietorul de lemne (4)

În cel de-al doilea semestru voi ţine un seminar ce se numeşte Tehnici de redactare. Yep, de data asta nu am mai scăpat aşa de ieftin, ca în cazul seminarului de Teoria Comunicării din primul semestru.

Pentru că acest seminar este pentru studenţii de anul I, secţia Comunicare şi Relaţii Publice, scopul meu este să facem chestii utile, lucruri ce mi-ar fi plăcut şi mie să le învăţ atunci când eram eu studentă şi făceam cursul de Tehnici de redactare. Dacă eu n-am avut parte de ceva spectaculos şi cum sunt convinsă că nici studenţii mei nu vor avea parte de ceva spectaculos şi cum, de altfel, capacitatea de a face spectacol nu se numără printre condiţiile acestui seminar, mult mai bine ar fi să fie util.

So… eu vă spun la ce m-am gândit eu să fac la acest seminar iar pe voi o să vă rog să veniţi cu sugestii, reclamaţii, critici, propuneri, completări, pe baza experienţei voastre şi pe orice bază consideraţi voi a fi relevantă.

Mulţumesc anticipat :

1. Tehnici de redactare a prezentărilor Power Point

2. Tehnici de redactare a referatului şi eseului

3. Tehnici de redactare: CV, scrisoare de intenţie, scrisoare de recomandare

Redactarea materialelor de Relaţii Publice

4. Comunicatul de presă, ştirea de presă

5. Mapa/dosarul de presă

6. Advertorialul

7. Tehnici de web-writing

8. Discursul

9. Company profile-ul

Scrierea unui proiect

10. Definirea problemei, stabilirea scopului şi obiectivelor

11. Planificarea activităţilor (diagrama Gantt)

12. Realizarea bugetului

13. Planul de evaluare

Cam asta e.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)

Cei care îmi citesc blogul de ceva timp poate că au observat că acest blog este, în parte, despre aşteptări; sub o formă sau alta, problema aşteptărilor revine cu obsesie în viaţa mea, de cele mai multe ori sub formă de deziluzie (din cauza aşteptărilor neîmplinite), dar se mai întâmplă să fie şi sub formă de fericire (datorită aşteptărilor împlinite).

De foarte multe ori mă întreb dacă ceea ce fac eu, personal, atinge aşteptările celor din jurul meu şi, măcar dintr-un punct de vedere, îmi dau seama că nu, ceea ce, în mod tâmpit şi paradoxal, are un efect contrat asupra comportamentului meu viitor.

Anyway, nu mi-am propus ca acesta să fie un post deprimant sau trist. Doar unul nostalgic. Prin urmare, îmi voi lăsa frustrările la o parte şi voi încerca să nu mă abat de la subiect.

Aşadar, pentru studenţi:

Am cel puţin două zile de când mă holbez paralizată în nişte foicele. Poate că pentru voi a însemnat doar o sarcină în plus sau o simplă părere scrisă pe o foaie de hârtie. Pentru mine, însă, a fost foarte important să ştiu care este părerea generală despre seminarul de Teoria comunicării. Şi, deşi (mărturisesc) nu sunt eu o persoană atât de cu picioarele pe pământ, care să aprecieze o critică şi care să nu se bosumfle, eram pregătită sufleteşte pentru orice.

Pentru orice, mai puţin, se pare, pentru lucruri frumoase. Îmi pregătisem câte un contraargument pentru fiecare posibilă critică, dar nu îmi pregătisem reacţii pentru laude. Prin urmare, aşa cum mi se întâmplă mai de fiecare dată când am parte de lucruri bune şi neaşteptate, singurul lucru pe care mai pot să-l fac este să negociez cu lacrimile: eu să le promit că o să fiu cuminte şi ele să-mi promită că o să stea acolo liniştite, la locul lor.

Well… ăsta este motivul pentru care de vreo două zile stau cu nişte foicele în faţă şi mă holbez la ele.

Îmi pare bine că am reuşit să realizez ce mi-am propus şi vă mulţumesc pentru aprecieri. De asemenea, mai vreau să vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi implicat în acest seminar, că aţi fost entuziasmaţi la toată agitaţia mea din faţa clasei şi că aţi reuşit să mă scoateţi din cele mai tâmpite stări (cauzate de factori externi vouă); au fost perioade în care am venit terminată din punct de vedere psihic la seminarii şi am reuşit să ies din starea aceea datorită energiei voastre.

Pentru cei care sunt curioşi, mai jos sunt doar câteva mostre. Me za happy chicken ui:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 2 02 2009 -- Sugestii, propuneri, reclamaţii, feedback (9)

Nu, nu, nu s-au terminat. O nouă zi, noi perle:

„Sunt într-o postură umilă a angajatorului având o poziţie adversară”

„În ceea ce priveşte ritmul lent, acesta este caracteristic persoanelor care sunt supărate sau celor care au o depresie”

„Orientarea palmelor: femeia le ţine la vedere, bărbatul cam îşi ascunde mâinile”

„Comunicarea activă este atunci când are loc un efect spirală între interlocutori”

„… când o persoană vorbeşte cu volumul vocii de joasă tensiune”

„Şeful are braţele răsfirate, departe de corp, gesticulează, cu o palmă „înfiptă” în masă”

„Pauzele în vorbire au un rol foarte important în acest proces complex deoarece ele ajută la formularea gândurilor şi ideilor utilizând tragerea de timp”

Şi, de departe, preferata mea, cea care îmi demonstrează mie că o situaţie de comunicare este cam la fel cu o partidă de sex:

„În comunicare, receptorul trebuie să ajungă la un feedback”

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 2 01 2009 -- Parţiale, perle, zâmbete (9)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 19 03 2010 -- Variabila profesionalism și variabila tupeu în agenții (2)
• 30 04 2009 -- Highly recommended: PRIME Iaşi (8)