Acum câteva zile am stat la aceeaşi masă cu mai mulţi oameni, timp în care mi-am putut da seama că lucrurile despre comunicarea interpersonală şi limbajul trupului stuff care mie mi se par suficient de simple încât să le înţeleg, nu sunt chiar atât de înţelese de toată lumea.
Citeşte în continuare »

Uite de asta uit de toate şi nu mai contează prea mult că pierd două zile întregi documentându-mă dintr-o grămadă de surse şi întorcând pe toate părţile o materie plictisitoare – poate-poate o ieşi ceva drăguţ şi atractiv;

Uite de asta m-am specializat în power point-uri şi în imagini de fundal într-o încercare încăpăţânată de a avea un suport care să susţină cu mândrie prezentarea orală;

Uite de asta mă iau toate căldurile, mă dau de trei ori peste cap şi găsesc cele mai tâmpite exemple despre care ştiu sigur că o să fie reţinute;

Uite de asta am vorbit două seminarii la rând despre o companie producătoare de şuruburi şi despre „Gala Şurubarilor Pricepuţi”;

Uite de asta am ţinut eu seminarii cu super durere de cap, cu super depresii şi cu tot tacâmul.

De asta adică:

Citeşte în continuare »

Ba nu. Nu se pierd. Se transformă în atitudini faţă de aceia cărora ar fi trebuit să le spui şi nu le-ai spus. Trecând peste situaţiile în care vrei să spui lucruri frumoase, dar nu ai curaj, cred că, totuşi, cele mai multe sunt situaţiile în care ai vrea să spui lucruri mai puţin plăcute, dar te abţii.

Well… mergând mai departe pe această idee, mi se tot învârt în cap diferite replici pe care niciodată în viaţa mea nu le voi spune acelora cărora chiar trebuie să le spun. Totuşi, pentru că ele trebuie să iasă cumva în lume, o să le pun aici, pe blog. Aşa… pentru defrustrare. Dacă vă daţi seama care le sunt destinatarii, vă rog să ţineţi pentru voi :

Citeşte în continuare »

În cel de-al doilea semestru voi ţine un seminar ce se numeşte Tehnici de redactare. Yep, de data asta nu am mai scăpat aşa de ieftin, ca în cazul seminarului de Teoria Comunicării din primul semestru.

Citeşte în continuare »

Cei care îmi citesc blogul de ceva timp poate că au observat că acest blog este, în parte, despre aşteptări; sub o formă sau alta, problema aşteptărilor revine cu obsesie în viaţa mea, de cele mai multe ori sub formă de deziluzie (din cauza aşteptărilor neîmplinite), dar se mai întâmplă să fie şi sub formă de fericire (datorită aşteptărilor împlinite).

De foarte multe ori mă întreb dacă ceea ce fac eu, personal, atinge aşteptările celor din jurul meu şi, măcar dintr-un punct de vedere, îmi dau seama că nu, ceea ce, în mod tâmpit şi paradoxal, are un efect contrat asupra comportamentului meu viitor.

Anyway, nu mi-am propus ca acesta să fie un post deprimant sau trist. Doar unul nostalgic. Prin urmare, îmi voi lăsa frustrările la o parte şi voi încerca să nu mă abat de la subiect.

Citeşte în continuare »

Nu, nu, nu s-au terminat. O nouă zi, noi perle:

„Sunt într-o postură umilă a angajatorului având o poziţie adversară”

„În ceea ce priveşte ritmul lent, acesta este caracteristic persoanelor care sunt supărate sau celor care au o depresie”

„Orientarea palmelor: femeia le ţine la vedere, bărbatul cam îşi ascunde mâinile”

„Comunicarea activă este atunci când are loc un efect spirală între interlocutori”

„… când o persoană vorbeşte cu volumul vocii de joasă tensiune”

„Şeful are braţele răsfirate, departe de corp, gesticulează, cu o palmă „înfiptă” în masă”

„Pauzele în vorbire au un rol foarte important în acest proces complex deoarece ele ajută la formularea gândurilor şi ideilor utilizând tragerea de timp”

Şi, de departe, preferata mea, cea care îmi demonstrează mie că o situaţie de comunicare este cam la fel cu o partidă de sex:

„În comunicare, receptorul trebuie să ajungă la un feedback”