Da, sunt una dintre acele persoane care (ocazional) îmbină jobul cu blogul pentru că… well, pentru că am muncit foarte mult pentru ceea ce urmează să scriu în continuare, pentru că sper că va ieși ceva frumos și pentru că sunt mândră de ceea ce vreau să scriu. That’s why!
Atunci când lucrezi la o firmă canadiană şi ai ocazia să faci nişte comparaţii de bun simţ, nu te poţi abţine să nu devii un frustrat. Atunci când lucrezi la o firmă canadiană pe postul de content manager, frustrarea îţi creşte din ce în ce mai mult. Atunci când content managementul presupune să te asiguri că în fiecare zi, pe un anumit număr de site-uri, există conţinut despre ceea ce se mai întâmplă în anumite comunităţi din Vancouver, îţi pui mâinile în cap, încleştezi degetele şi tragi cu putere. Din cauza comparaţiilor. De bun simţ.
Şi astfel începi să ai o senzaţie care seamănă cu o durere în stomac (sau în cap, după caz), eventual ceva furnicături în palme şi lipsa controlului asupra salivei care curge într-un colţ de gură. Asta înseamnă că te oftici.
Te oftici pentru că ei au o bucată din ditamai podul cu pistă pentru biciclişti, te oftici pentru că şi-au propus să facă accesibile online toate documentele de interes public, te oftici pentru că fac activităţi faine pe cartiere, te oftici pentru că unii de la conducere abordează problema vizibilităţii pe twitter în cadrul şedinţelor dar, mai ales, te oftici pentru toate concertele cu U2, Coldplay, Aerosmith sau City and Colour şi multe altele de care ei au parte şi tu nu.
Şi vrei să te muţi acolo.
Partea bună, în afară de alte alte părţi bune, este că descoperi muzică nouă. Şi bună:
Ok… să le luăm la rând:
Marius: NU
George: NU
Andreea: NU
Marina: NU
Se pare că sunt prima 
. Asta ar putea, totuşi, să însemne două chestii: fie sunt eu foarte rapidă şi, în cazul ăsta, i-am luat pe toţi, fie oamenii au mai multă viaţă socială decât mine şi, în cazul ăsta, mă ascund după monitor şi îmi pun nişte pastă pe coşuri, în timp ce îmi pun aparatul dentar în borcan 
. Dar să trecem la treburi serioase 
.
First thing first: felicitări grupei 5, CRP, an 1 pentru evenimentul pe care l-au organizat astăzi. Eu una m-am simţit foarte fain, chiar dacă a trebuit să-mi reduc discursul, lucru extraordinar de greu pentru mine.
Îmi pare bine că, în sfârşit, studenţii de la această secţie fac chestii practice şi că învaţă fiind în mijlocul problemei şi trecând de litera manualelor. În continuare, chestiuni administrative:
Motto: Şi dacă cineva mai îndrăzneşte să comenteze vreodată despre Lost că e nerealist cum se mişcă ei cu viteza luminii 30 de ani înainte-30 de ani înapoi sau cum e nerealist să existe urşi polari în junglă sau cum e amuzant să existe un grup de oameni pe care să-i cheme „the others” dar, în acelaşi timp, să fie fan Star Trek, vreau să-l anunţ că măcar în Lost nu este nicio creatură cu cap de varză. NAH!
V-am zis de workshopul de mâine despre libertatea de exprimare, da? Cel organizat de ELSA Iaşi şi pentru care trebuie să trimiteţi mail la iasi[@]elsa.ro pentru a vă înscrie. Well… sneak preview:
După articolul despre PRIME, se pare că ELSA s-a ambiţionat .
Prin urmare, iată o conferinţă faină la care este util să mergeţi (dacă vă interesează domeniul, evident). Eu voi fi acolo. Asta dacă reuşesc să mă „strecor” de la master .
Partea cea mai faină, însă, abia acum începe.
Mă ştiţi pe mine că îmi place să mă bag în chestii, da? MULTE 
. Mai ales atunci când mă pricep, evident. Well… se pare că seminarul ăsta are şi o continuare, pe 9 mai; mai exact, un workshop despre libertatea de exprimare pe care am onoarea să-l ţin >
.
Asta înseamnă că o să pun pumnul în gură participanţilor, o să-i leg în lanţuri, o să le lipesc scotch pe buze şi o să-i mai torturez în multe alte feluri. De dragul exemplificării.
Abia aştept.
Later edit: Cei care vor să se înscrie la workshop o pot face trimiţând un mail la iasi@elsa.ro. Mai multe detalii administrative (şi nu numai) aici.
Un eveniment la care, dacă aş mai fi student, m-aş arunca să particip . Dar poate se aruncă alţii.
Job in marketing .ro
