Da, știu, nu e ca și cum nu ați mai auzit/citit urări de Crăciun până acum. Pun pariu că ați primit același sms de cel puțin două ori sau același mass-message de cel puțin 7 ori. Totuși, o să fiu și eu la fel de previzibilă ca și toți ceilalți și o să vă spun ceva drăgălaș (cred eu).
Anul ăsta cred că am întâlnit cei mai mulți, mai interesanți și mai frumoși oameni, așa cum nu am mai întâlnit încă de pe vremea când eram studentă și mă plimbam peste tot prin țară.
Și, chiar dacă fizic nu am cum să fiu alături de toți cei pe care i-am întâlnit și cu care am interacționat cumva, știu că am reușit să ne lăsăm reciproc urme frumoase în viața noastră.
Și, chiar dacă nu reușesc să-i cuprind cu gândul pe toți cei care mi-au făcut anul mai frumos, care m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce fac și spun contează pentru cineva, care m-au ajutat să trec peste momente deprimante, știu că fiecare om în parte care mi-a fost alături a contribuit la sentimentul de împlinire pe care îl simt în momentul ăsta.
Zilele Marketeruluieste un eveniment ajuns la ediția a doua care se pare că se îmbunătățește, atât din punct de vedere al temelor adoptate, cât și din punct de vedere al targetului; dacă anul trecut el era adresat doar studenților în ani incipienți de la FEAA, anul ăsta evenimentul va fi deschis și elevilor de liceu (în special clasele a XI-a și a XII-a).
De asemenea, evenimentul este deschis și masteranzilor FEAA, dar și studenților de la specializarea Comunicare Socială și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie. (pentru această afirmație mă bucur cel mai mult )
Scopul evenimentului este de a-l aduce pe studentul de la Marketing sau pasionatul de marketing mai aproape de realităţile marketing-ului din piaţă. Mai exact, se aduc oameni din marketing, care fac marketing, să discute despre marketing.
Printre speakerii prezenți anul acesta se numără nume sonore din peisajul de marketing ieșean. Gabriel „Krumel” Curcudel, Adrian Rădeanu, Sebastian Mahu sau Ciprian Ionescu sunt doar câțiva dintre „evangheliștii” invitați. (pentru penultimul nume mă bucur cel mai mult )
Am stat eu ce am stat, m-am gândit, m-am răzgândit și, într-un final, am decis că merit o mare reîntoarcere în blogosferă.
De ce? Probabil aș putea să găsesc aproximativ 250 de motive care să justifice marea mea întoarcere dar, pentru că nu aș putea să vă plictisesc cu un articol atât de lung, vă voi prezenta doar un rezumat.
Prin urmare, 50 de motive pentru care ar trebui să reîncep să scriu pe blog:
Week-end-ul trecut am fost la cea mai frumoasă nuntă din ultima perioadă (nu că aș fi eu o mare frecventatoare de nunți dar, dacă în ultima perioadă m-aș fi dus la mai multe nunți, cu siguranță asta ar fi fost cea mai frumoasă). Dincolo de frumusețea nunții (și de faptul că pe mire îl cheamă Marius Sescu și nu e el), nu am putut să nu mă uit minunată la anumite obiceiuri de nuntă practicate și să-mi aduc aminte de altele, la fel de inexplicabile pentru mine.
Obiceiul no 1: cozonacul
Acest obicei implică un cozonac în formă de colac (pentru prima oară în viața mea am văzut așa ceva) care este rupt in patru. Mireasa, în fața casei, respectiv în fața scării de bloc, trebuie să-și facă cruce cu ditamai bucata de cozonac și s-o arunce în spate, în oameni.
Explicație: no reason
Obiceiul no 2: oglinda
Persoana care a ținut oglinda în care s-a uitat mireasa atunci când a fost aranjată poate să închirieze această oglindă oamenilor care doresc să se uite în ea.
Explicație: no reason
Obiceiul no 3: gălețile
După ce a ieșit din biserică, mireasa trebuie să dea cu șutul în cel puțin două găleți pline cu apă și cu bani.
Explicație: no reason
Obiceiul no 4: crengile
Atunci când mireasa este aranjată, voalul trebuie adus pe două crengi de măr cu tot cu mere pe ele.
Explicație: no reason
Obiceiul no 5: pantoful
Pe pantoful miresei (talpă) oamenii își pot scrie numele. La finalul nopții, când mireasa se descalță, trebuie să se uite pe talpă. Persoanele ale căror nume s-au șters se vor căsători în viitorul apropiat.
Explicație: no reason
Și la final, pentru că sunteți oarecum obișnuiți să ascultați o melodia, vă las cu cea mai penibilă, cea mai tăietoare de vene și cea mai bocitoare melodie EVER:
Da, sunt una dintre acele persoane care (ocazional) îmbină jobul cu blogul pentru că… well, pentru că am muncit foarte mult pentru ceea ce urmează să scriu în continuare, pentru că sper că va ieși ceva frumos și pentru că sunt mândră de ceea ce vreau să scriu. That’s why!
Atunci când lucrezi la o firmă canadiană şi ai ocazia să faci nişte comparaţii de bun simţ, nu te poţi abţine să nu devii un frustrat. Atunci când lucrezi la o firmă canadiană pe postul de content manager, frustrarea îţi creşte din ce în ce mai mult. Atunci când content managementul presupune să te asiguri că în fiecare zi, pe un anumit număr de site-uri, există conţinut despre ceea ce se mai întâmplă în anumite comunităţi din Vancouver, îţi pui mâinile în cap, încleştezi degetele şi tragi cu putere. Din cauza comparaţiilor. De bun simţ.
Şi astfel începi să ai o senzaţie care seamănă cu o durere în stomac (sau în cap, după caz), eventual ceva furnicături în palme şi lipsa controlului asupra salivei care curge într-un colţ de gură. Asta înseamnă că te oftici.
Te oftici pentru că ei au o bucată din ditamai podul cu pistă pentru biciclişti, te oftici pentru că şi-au propus să facă accesibile online toate documentele de interes public, te oftici pentru că fac activităţi faine pe cartiere, te oftici pentru că unii de la conducere abordează problema vizibilităţii pe twitter în cadrul şedinţelor dar, mai ales, te oftici pentru toate concertele cu U2, Coldplay, Aerosmith sau City and Colour şimulte altele de care ei au parte şi tu nu.
Şi vrei să te muţi acolo.
Partea bună, în afară de alte alte părţi bune, este că descoperi muzică nouă. Şi bună:
Se pare că sunt prima . Asta ar putea, totuşi, să însemne două chestii: fie sunt eu foarte rapidă şi, în cazul ăsta, i-am luat pe toţi, fie oamenii au mai multă viaţă socială decât mine şi, în cazul ăsta, mă ascund după monitor şi îmi pun nişte pastă pe coşuri, în timp ce îmi pun aparatul dentar în borcan . Dar să trecem la treburi serioase .
First thing first: felicitări grupei 5, CRP, an 1 pentru evenimentul pe care l-au organizat astăzi. Eu una m-am simţit foarte fain, chiar dacă a trebuit să-mi reduc discursul, lucru extraordinar de greu pentru mine.
Îmi pare bine că, în sfârşit, studenţii de la această secţie fac chestii practice şi că învaţă fiind în mijlocul problemei şi trecând de litera manualelor. În continuare, chestiuni administrative:
Motto: Şi dacă cineva mai îndrăzneşte să comenteze vreodată despre Lost că e nerealist cum se mişcă ei cu viteza luminii 30 de ani înainte-30 de ani înapoi sau cum e nerealist să existe urşi polari în junglă sau cum e amuzant să existe un grup de oameni pe care să-i cheme „the others” dar, în acelaşi timp, să fie fan Star Trek, vreau să-l anunţ că măcar în Lost nu este nicio creatură cu cap de varză. NAH!
V-am zis de workshopul de mâine despre libertatea de exprimare, da? Cel organizat de ELSA Iaşi şi pentru care trebuie să trimiteţi mail la iasi[@]elsa.ro pentru a vă înscrie. Well… sneak preview:
Prin urmare, iată o conferinţă faină la care este util să mergeţi (dacă vă interesează domeniul, evident). Eu voi fi acolo. Asta dacă reuşesc să mă „strecor” de la master .
Partea cea mai faină, însă, abia acum începe.
Mă ştiţi pe mine că îmi place să mă bag în chestii, da? MULTE . Mai ales atunci când mă pricep, evident. Well… se pare că seminarul ăsta are şi o continuare, pe 9 mai; mai exact, un workshop despre libertatea de exprimare pe care am onoarea să-l ţin >.
Asta înseamnă că o să pun pumnul în gură participanţilor, o să-i leg în lanţuri, o să le lipesc scotch pe buze şi o să-i mai torturez în multe alte feluri. De dragul exemplificării.
Abia aştept.
Later edit: Cei care vor să se înscrie la workshop o pot face trimiţând un mail la iasi@elsa.ro. Mai multe detalii administrative (şi nu numai)aici.
"Nu trebuie să mai visăm cuvinte, trebuie să le trăim" (F. Beigbeder)
"Nimic, nici măcar toate armatele din lume, nu ar putea opri o idee al cărei timp a sosit" (V. Hugo)
"People will forget what you did and people will forget what you said but people will never forget how you made them feel. That simple fact will bring them back to you." (D. Aaker)
)
. Dar să trecem la treburi serioase 
.
. Mai ales atunci când mă pricep, evident. Well… se pare că seminarul ăsta are şi o continuare, pe 9 mai; mai exact, un workshop despre libertatea de exprimare pe care am onoarea să-l ţin >
.
