Recunosc, îmi este frică de singurătate. Şi nu mă refer neapărat la aia sentimentală, ci şi la aia care mă face să spun că sunt dependentă de oameni.Singurătatea asta m-a făcut să am multe eşecuri, tocmai pentru că nu pot să funcţionez dacă nu am oameni prin preajmă.

Desigur, n-o să ocolesc subiectul singurătate din aia sentimentală pentru că… well, pentru că îmi este frică şi de asta.

Totuşi, de ceva vreme mă tot gândesc la o chestie şi nu pot să-mi dau un răspuns sigur, deşi, evident, am şi eu o preferinţă:

Citeşte în continuare »

De când am blogul ăsta am mai găsit o chestie interesantă de făcut pentru a combate plictiseala: să mă uit în arhivă pentru a vedea „ce făceam anul trecut pe vremea asta”. Şi uite aşa o simplă activitate, plictisitoare pe alocuri, se transformă într-un bun prilej pentru a-mi analiza viaţa şi, eventual, evoluţia sau involuţia. Şi, cu ocazia asta, îmi dau seama ce înseamnă şi cum se pune în aplicare sintagma „connecting the dots”* despre care spunea Steve Jobs (by the way, aici îi este discursul, îl recomand cu căldură).

* conecting the dots: capacitatea de a face legătură între întâmplările din viaţa ta şi de a le găsi un sens după ce acestea au trecut, nu în timp ce ele se petrec (valabil mai ales pentru aspectele negative ale vieţii)
Citeşte în continuare »

Astăzi aveam de gând să răspund la leapşa Mihaelei. Dar starea mea nu este tocmai una atât de joyful (deşi, dacă stau mai bine să mă gândesc, ar fi momentul perfect în care aş putea să mă gândesc la cum ar fi dacă aş fi altceva) încât să răspund cu toată inima. De fapt, am şi răspuns; e în draft, aşteaptă un „publish” în momentul în care voi fi pregătită sufleteşte pentru lucruri vesele.

În schimb, am găsit la Somnulescu (ale cărui articole din ultimul timp sunt mai în concordanţă cu… mine) melodia care exprimă starea universală de depresie. Este atât de bună şi de expresivă, încât nu contează care este motivul, ea se pliază perfect pe orice.

Citeşte în continuare »

Şi jur că niciodată nu îmi plănuiesc să mă apuce depresiile în momente din astea în care alţi oameni se bucură. Nu e plănuit, vine de la sine. Într-un mod enervant de firesc.

Tocmai am dat peste un articol mai vechi de-al meu, ăsta adică. Da, atunci când mă plictisesc îmi recitesc propriile articole şi încerc să-mi aduc aminte în ce stări eram atunci când le-am scris. Plus că, dacă eu îl recitesc, atunci articolul respectiv o să aibă o vizualizare în plus. Şi uite aşa învăţ eu să mă păcălesc singură… Şi, într-un mod cel puţin ciudat, articolul ăsta se potriveşte cu un alt articol pe care l-am găsit aici, care, de fapt, este şi el împrumutat dintr-o carte deşteaptă, dar nu mai contează asta .

Şi care este şi strâns legat de un concept pe care l-am învăţat la cursul de „Procese şi relaţii interpersonale”, ăla din fiecare luni. „Învăţat” este mult spus, având în vedere că nici măcar nu-mi aduc aminte cum se numeşte dar ştiu, în schimb, ce presupune: ideea că ceea ce trăieşti tu este unic şi nimeni nu mai este ca tine; şi, de fapt, toată lumea trăieşte cu această idee, ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, suntem destul de asemănători.

Fragmente:

Citeşte în continuare »

Există unele situaţii pe care le observ şi în urma cărora îmi dau seama că oamenii nu sunt atât de diferiţi after all. Da, ştiu, noi, totuşi, suntem diferiţi, e chestia aia cu personalităţile, cu povestea fiecăruia, cu educaţia primită de fiecare, cu experienţele fiecăruia, tra la la.

Totuşi, v-aţi observat pe voi înşivă după ce suferiţi o despărţire de o persoană care a fost importantă pentru voi? Există cel puţin cinci aspecte ce apar în mod constant la majoritatea persoanelor care trec prin această situaţie.

Citeşte în continuare »

Nu am vrut să scriu un articol care să fie în ton cu această minunată zi, singura zi din an, de altfel, în care TREBUIE să ne manifestăm în moduri romantice. Prin urmare, n-o să fie un astfel de articol.

De fapt, nici măcar nu am vrut neapărat să scriu un articol azi şi, exact când credeam că sunt în pană de idei şi că nu mi se mai întâmplă nimic spectaculos, ceva care să merite să fie împărtăşit, am fost la Aad’s Place .

Citeşte în continuare »

Am eu vreo câteva bloguşoare pe care le citesc zilnic, bloguşoare care îmi sunt atât de… intime, încât nici măcar nu sunt trecute în blogroll (dar pe care, într-un mod foarte ciudat, le citesc mult mai mult decât pe cele din blogroll), bloguşoare care, deşi nu sunt super cunoscute (cum ar fi, de exemplu, ăsta, pe care nu numai că intru, dar îi mai fac şi alte lucruri ), mie îmi place foarte mult cum sunt scrise.

Citeşte în continuare »