Anul ăsta cred că am întâlnit cei mai mulți, mai interesanți și mai frumoși oameni, așa cum nu am mai întâlnit încă de pe vremea când eram studentă și mă plimbam peste tot prin țară.

Și, chiar dacă fizic nu am cum să fiu alături de toți cei pe care i-am întâlnit și cu care am interacționat cumva, știu că am reușit să ne lăsăm reciproc urme frumoase în viața noastră.

Și, chiar dacă nu reușesc să-i cuprind cu gândul pe toți cei care mi-au făcut anul mai frumos, care m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce fac și spun contează pentru cineva, care m-au ajutat să trec peste momente deprimante, știu că fiecare om în parte care mi-a fost alături a contribuit la sentimentul de împlinire pe care îl simt în momentul ăsta.

Așadar, fără a stabili o ordine anume, acest mesaj este pentru cineva care m-a ținut de mână și care a știut că totul va fi bine atunci când eu nu știam, pentru studenții care, din nou, probabil fără să aibă asta în plan, au reușit să mă încarce cu emoții pozitive și să mă scoată din cele mai urâte stări, pentru părinții care… well, care au făcut cam tot, pentru bloggerii care au răspuns pozitiv la mailurile mele , pentru colegii de birou cu care am râs, ne-am enervat, am stat peste program sau am plecat mai devreme , pentru toți cei cu care (și pentru care) lucrez care au reușit să realizeze că nu le sunt dușman, pentru toți oamenii de pe twitter care mi-au răspuns la cele mai stupide întrebări (de genul ”unde găsesc bostani în Iași?”), pentru prietenii pe care nu prea i-am văzut anul ăsta, pentru toți cei cu care am trecut peste partea de ”colaborare” și am ajuns la partea de ”stresare”, pentru toți cei care au răspuns prompt la ora 2 noaptea când eu voiam flyere refăcute și apoi nu am mai vrut, pentru toți cei care s-au chinuit să-mi facă spoturi radio ”cu voce de copil”, pentru toți cei care mi-au spus că articolul ăsta nu este ultimul meu articol pe acest blog, pentru toți cei care mi-au citit prostiile și au mai și comentat, pentru toți cei care îmi citesc prostiile, dar nu comenteaza și, probabil, pentru mulți alții…

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (8)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 11 12 2009 -- Cât de ”obiecte” sunt oamenii pentru tine? (3)
• 2 09 2009 -- Obiceiuri de nuntă inexplicabile (15)

Acum, nah… ”facem” este mult spus, având în vedere că eu, din cauza orelor la master, nu prind niciodată filmul, drept pentru care nu pot lua parte cu adevărat nici la conversațiile de la final, dar trebuia să spun ceva care să mă facă și pe mine deșteaptă .

Anyway, una dintre aceste discuții a dus la meditația conform căreia, în ziua de astăzi, avem o tendință mult mai mare de a ne folosi de oameni pentru a obține un beneficiu. Și nu mă refer neapărat la tendința de a călca peste orice și oricine pentru a ni se întâmpla nouă lucruri bune, ci la aceea de a nu mai ajuta oamenii necondiționat, așa cum… nu știu cine (sincer) făcea, ci de a ne implica pozitiv în viața lor, numai dacă avem și noi ceva de câștigat de pe urma acestei implicări.

Oare așa o fi?

Nu știu sigur, dar cert este că această meditație m-a făcut să mă gândesc sincer la lucrurile bune pe care le-am făcut sau le fac eu pentru alții și să recunosc, la fel de sincer, că unele dintre ele le fac pentru că am și eu ceva de câștigat.

Și m-a mai făcut să mă gândesc la faptul că niciodată nu am sunat pe cineva doar pentru a vedea ce mai face, după cum niciodată nu am trimis un mail/abordat pe cineva pe mess doar cu scopul de a vedea cum îi mai merge viața. La rându-mi, mi se pare ciudat dacă cineva face acest lucru cu mine și întotdeauna aștept să văd care-i faza și ce vrea de la mine după ce îmi adresează întrebarea ”ce mai faci?”. Am I weird?

Totuși, exact atunci când credeam eu despre mine că sunt cel mai rău om de pe Pământ din cauza acestor tendințe ale mele, mi-am dat seama că încă nu am fost plătită pentru seminarii, iar acest lucru nu a adus nici măcar o umbră de deranj în conștiința mea .

So, dacă tot suntem în preajma Crăciunului: când a fost ultima dată când ați făcut ceva pozitiv pentru cineva, necondiționat, fără beneficii de pe urma bunătății voastre?

P.S. Fără vreo legătură strânsă, melodia pe care am ascultat-o ieri 6 ore fără să mă opresc și pe care se pare că o ascult și astăzi într-un mod la fel de înverșunat:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (7)
• 25 12 2009 -- De Crăciun și de la mine (3)
• 9 12 2009 -- Spiritul (7)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)

Totuși, atunci când acest spirit începe să se manifeste de timpuriu, începi să faci lucruri ce îi vor determina pe ceilalți să-ți privească suspicios sănătatea mintală și să-ți pună la îndoială vârsta.

De pildă, atunci când agăți șosete cu Moș Crăciun de toate ușile și apoi le umpli cu acadele de ciocolată, oamenii se vor bucura, într-o primă fază, dar apoi, când vor constata că starea ta avansează până la a agăța cârlige cu oameni de zăpadă de orice persoană care îți intră in birou, vor începe să-ți caute prin dulap sursa de cârlige pentru a o ține departe de tine.

Mai mult, atunci când vor constata că ți-ai înlocuit cana branduită cu numele centrului comercial cu una branduită cu… reni, vor începe să ridice din sprânceană. Totuși, altitudinea supremă a sprâncenii va fi atinsă în momentul în care vei afirma că ”s-a spart spiritul” atunci când ai ciobit cana respectivă.

Capacul s-ar putea să fie pus în momentul în care îți comanzi de pe site-uri cercei și broșă în formă de om de zăpadă și îi porți cu hainele tale elegante cu care vii zi de zi la birou și nu înțelegi de ce oamenii se dezarmează când vin la tine. De fapt, înțelegi tu ceva, dar nu reușești să-ți dai seama care este cauza pentru că te mai ajută și calendarul roșu cu om de zăpădă agățat de geamul din spatele tău. Să nu mai vorbim despre momentul în care îți sună telefonul iar soneria l-ar introduce în spiritul Crăciunului până și pe Scrooge.

Asta adică (e cu dedicație pentru Alex ):

P.S. În această zi fericită, ne ridicăm cu toții solemni, ne prosternăm în fața conducătorului iubit al centrului comercial și îi urăm la mulți ani!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 11 12 2009 -- Cât de ”obiecte” sunt oamenii pentru tine? (3)
• 28 07 2010 -- Tăietorul de lemne (4)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 12 03 2010 -- Speaking. Public speaking. (4)
• 4 03 2010 -- Supărată (2)

Este al patrulea an în care cetăţenii de pe strada Depresiei (şi nu numai cei de la numărul 1, ci şi cei de la numărul 2, 3, 4 şi toate celelalte numere până la 250) se roagă să ningă.

Cetăţenii de pe strada Depresiei (de la toate numerele menţionate mai sus) nu sunt nişte cetăţeni optimişti, nu le place albul, nu le place atingerea zăpezii, chiar şi Crăciunul le este indiferent; cetăţenii de pe strada Depresiei sunt tot timpul încruntaţi şi ironici, nervoşi şi pragmatici, sobri şi calculaţi iar acesta nu este un articol în care cineva îşi propune să aducă pete de culoare şi de veselie în viaţa cetăţenilor de pe strada Depresiei.

Dacă cetăţenii de pe strada Depresiei nu apreciază zăpada, atunci poate că vă întrebaţi de ce cetăţenii de pe strada Depresiei se roagă să ningă. Poate că vă gândiţi că, pragmatici cum sunt, au găsit o utilitate neobişnuită zăpezii.

Nu.

***

Acum patru ani, în anul 2004 adică, în ajunul Crăciunului, cetăţenii de pe strada Depresiei îşi duceau aceeaşi existenţă calculată, folosindu-se de minţile şi trupurile lor pentru a se menţine în viaţă şi pentru a aduce îmbunătăţiri cu scopul precis de a facilita traiul în comun, dar mai ales pe cel individual, căci cetăţenii de pe strada Depresiei nici nu mai puteau ei de vecini şi de mediul înconjurător.

În această existenţă calculată de la primul şi până la ultimul pas, între aceste haine închise la culoare şi între aceste minţi luminate nimeni nu era deranjat de faptul că de vreo doi ani nu mai ninsese; aveau dispozitive de formare şi propagare a zăpezii articiciale, dacă era neapărată nevoie de ea.

După cum spuneam, în 2004, în ajunul Crăciunului, undeva înspre seară, cetăţenii de pe strada Depresiei ar fi preferat să vadă căzând din cer zăpadă în loc de un om mic, ciudat, gras, bătrân şi roşu care a aterizat fix în coşul cetăţeanului de pe strada Depresiei, numărul 1. Şi acolo a rămas. Înţepenit.

***

De patru ani cetăţenii de pe strada Depresiei se roagă să ningă pentru că, de patru ani, cetăţenii de pe strada Depresiei nu mai au linişte; moşul se tânguie tot timpul, indiferent de oră, indiferent de anotimp, indiferent de temperatură: ziua pentru că se pare că tradiţia spune că nu are voie să apară în timpul zilei, noaptea pentru că se pare că tradiţia spune că noaptea ar trebui să lucreze, vara pentru că se pare că tradiţia spune că ar trebui să citească scrisori şi sa facă jucării, iarna pentru că se pare că tradiţia spune că ar trebui să livreze toate aceste jucării. TOT TIMPUL!

Una peste alta, în timpul iernii apar tot felul de copii ciudaţi de pe strada Optimismului care se urcă pe casa cetăţeanului de pe strada Depresiei şi încep să recite poezii: „Moş Crăciun/Toţi îmi spun/Că eşti darnic/Şi eşti bun”. Şi moşul se uită la ei şi plânge. Şi cetăţenii de pe strada Depresiei plâng şi ei. Pentru că nu mai au linişte. Pentru că moşul cere să fie hrănit numai cu orez (aparent, aşa e tradiţia), moşul nu are nicio şansă să slăbească şi să alunece încet pe coş. Acesta este motivul pentru care singura speranţă este ninsoarea.

***

Ca în fiecare an, cetăţenii de pe strada Depresiei constată că degeabă se roagă pentru ger care să îngheţe tot şi să transforme precipitaţiile în ninsoare şi pentru linişte în casele lor şi pentru plecarea moşului din coşul vecinului: ninsoarea nu vine.

Dar în acest an, gata! Nu se mai poate! Cetăţenii de pe strada Depresiei au hotărât că sunt mult mai deştepţi decât natura şi că inteligenţa nu le permite să depindă de un fenomen natural. Trebuie să facă ceva! Trebuie să găsească un înclocuitor pentru ninsoare.

***

25 decembrie şi toată lumea este fericită: moşul pentru că nu mai este acolo, cetăţenii de pe strada Depresiei pentru că moşul nu mai este acolo, copiii de pe strada Optimismului pentru că moşul nu mai este înţepenit în coşul de pe strada Depresiei şi, mai ales, Durex-ul, companie fabricantă şi de lubrifianţi pentru că nici anul ăsta nu a nins.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 9 12 2009 -- Spiritul (7)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)
• 9 07 2009 -- Strategii de coping (0)
• 5 07 2009 -- Unind punctele (8)

Există un moment în toată această euforie a sărbătorilor, atunci când toată lumea se cuibăreşte prin case, atunci când suntem cu adevărat mulţumiţi că am reuşit (cu greu, e adevărat) să închidem uşa frigiderului, atunci când am ieşit triumfători de la coada de la supermarket, atunci când ne uităm pe geam şi constatăm că ninge în timp ce alţii profită de neatenţia noastră pentru a strecura cadouri sub brad şi apoi să blame it on the old man; momentul urărilor.

Acum că am identificat acest moment, vreau să profit de faptul că am blog şi că pot disemina informaţia mult mai uşor pentru a vă spune că vă invidiez, voi, oameni care sunteţi capabili să formulaţi urări, voi cei care ştiti să căutaţi pe site-uri urări un-lame, voi cei care aţi dus urarea la rangul de artă. Este adevărat, sunteţi puţini, dar atât câţi sunteţi, vă invidiez!

În fiecare an mă amuz de sms-urile pe care le primesc. Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă deranjează şi nici nu mă amuză faptul că le primesc, ci formulările lor. De altfel, toată lumea ştie şi acceptă faptul că, din lipsă de inspiraţie, profităm de bătrânul internet care, de cele mai multe ori, are mult mai multă inspiraţie.

Povesteam azi cu frate’meu despre „mesajul de sărbători”. Adică mesajul acela pe care l-am primit sau l-am găsit pe ceva site şi care ni s-a părut atât de inspirat încât am hotărât că acela va fi mesajul care să ne reprezinte anul ăsta, l-am salvat în telefon şi l-am trimis ca răspuns tuturor acelora care, la rândul lor, ne-au trimis mesajul lor de sărbători. Desigur, pentru că şi internetul ăsta este limitat, unele mesaje de sărbători pot coincide, ceea ce dă naştere unei situaţii foarte amuzante.

Eu recunosc că sunt jalnică la formulat urări şi, prin urmare, nu le formulez. Da, da, ştiu, aceasta nu este o modalitate tocmai bună pentru a-mi forma o imagine favorabilă, dar, well… o să risc.

La urma urmei, nu înţeleg care-i faza. Mesajul principal al unei astfel de urări este că îi doreşti ăluilalt să se simtă bine de sărbători. Păi şi dacă asta îţi este dorinţa, de ce să te foloseşti de cuvinte pompoase precum „să te înconjoare”, „să-ţi pătrundă în suflet”, „pruncul cel sfânt să…”, „seara binecuvântată să…”, „maica precurată să…”, „cetina bradului să…”, „alături de cei dragi”, să devii mai bun”, „să devii mai înţelept”, „să se găsească în sacul lui Moş Crăciun”? Spune-i simplu ce-i doreşti şi gata.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 25 12 2009 -- De Crăciun și de la mine (3)
• 11 12 2009 -- Cât de ”obiecte” sunt oamenii pentru tine? (3)
• 9 12 2009 -- Spiritul (7)
• 6 04 2010 -- Top 5 mesaje penibile de Paște (14)
• 2 04 2010 -- Just be happy! (2)