Aşadar…

1. Cât de departe eşti de copilărie?

Eu aş tinde să spun că sunt foarte aproape, dar, dacă despic mai mult firul, îmi dau seama că depinde de situaţie. Adică mă simt foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte departe de copilărie atunci când plătesc rata la Spark .

Totuşi, pe de altă parte, mai ales atunci când sunt cu oameni care îmi permit şi, mai mult de atât, mă încurajează, sunt mai mult decât aproape, sunt chiar ÎN perioada copilăriei: mă prostesc, mă alint, mănânc ciocolată în exces, mănânc frişcă în exces, mănânc ciocolată şi frişcă în exces la ore nesimţite din noapte, mă enervează şi fac botic dacă este zgomot atunci când dorm şi vreau ţinută în braţe în timpul nopţii, atunci când am vise dintre cele mai tâmpite şi copilăreşti.

2. Mai ai prieteni din copilărie?

Nu cred. De fapt, depinde când începe copilăria. Din ăia cu care mă jucam cu păpuşile pe asfalt, nu mai am. O mai am, în schimb, pe Lore (asta în cazul în care gimnaziul întră în perioada copilăriei).

3. Care au fost cele mai frumoase momente ale copilăriei tale?

În mod evident, dacă am tendinţa de a păstra acea perioadă, au fost foarte multe. Unul care îmi vine acum în minte are legătură cu o vizită la Chişinău din urma căreia a rezultat o păpuşă îmbrăcată în mireasă şi cu părul albastru. Şi acum o mai am. Aruncată pe undeva prin pod.

4. Câte vise de copil ţi-au fost împlinite?

Nu ştiu. În schimb, ştiu sigur care este visul care nu mi-a fost împlinit; dintotdeauna am vrut să mă fac, când o să cresc mare, calorifer. Nu am reuşit :sigh: .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (9)
• 8 01 2010 -- Despre 2009-2010 într-un mod neoriginal (5)
• 25 12 2009 -- De Crăciun și de la mine (3)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)