Știu că părerile sunt împărțite, dacă ar fi să dezbatem acest subiect și mă enervează că, de fiecare dată când îmi spun ”da, dom’le, uite ce bine îmi prinde că oamenii știu de unde să mă ia” vine ceva sau cineva care îmi da o mare palmă peste cap și mă zăpăcește total.

Dar, pentru că de acum este prea târziu pentru mine și pentru că, oricum, dacă mă entuziasmează și mă energizează ceva ce fac, uit de toată treaba asta cu diplomația și povestesc în stânga și în dreapta, ceea ce îmi rămâne de făcut este să merg mai departe în situația în care sunt și să fiu atentă la anumite lucruri:

Activitatea personală pe rețelele sociale poate afecta imaginea brandului pe care îl reprezinți

Am văzut multe bloguri sau profile de Facebook unde era precizat faptul că ideile expuse acolo nu trebuie luate ca fiind emise de compania la care persoana în cauză lucrează și nici nu trebuie asociate în vreun fel cu aceasta.

Adevărul este că poți să-ți scrii acest lucru și în mijlocul frunții: dacă lumea te știe ca ”omul care lucrează ACOLO” este foarte dificil să nu facă asocieri cu brandul. Iar partea cea mai urâtă apare atunci când tu (în calitate de persoană care a părăsit biroul) îți manifești vreo nemulțumire, ai o conversație în contradictoriu cu cineva sau te plângi, ca omul normal, de o chestiune de la serviciu; imediat se vor produce conexiunile iar cititorii tăi își pot forma o opinie total greșită despre brandul pe care îl reprezinți.

Mai mult de atât, trebuie să fii atent cu mult mai multe aspecte ale activității tale online, începând de la poze postate pe Facebook și terminând cu orele la care postezi mesaje mai puțin intelectuale (de tipul ”o melodie care îmi place foarte mult”), precum și frecvența mesajelor.

De asemenea, dacă, Doamne ferește, mai reprezinți o companie destul de mare și cunoscută, riști ca, în momentul în care cineva s-a supărat pe tine (din motive ce țin de exteriorul biroului tău), să te catalogheze drept ”omul care lucrează ACOLO și care mi-a zis toate astea din cauza locului în care lucrează”. Și iar te trezești că nu-i poți da toate replicile alea usturătoare care îți stau pe vârful limbii pentru că, în momentul în care ți-a fost adusă în discuție compania, este foarte dificil să reușești s-o scoți din discuție și să-i faci pe cei care ”asistă” să facă abstracție de ea.

Trebuie să-ți reprezinți brandul, indiferent de situație

Cu alte cuvinte, dacă te gândești să alegi serviciile unui brand concurent și eși ”prins” de cineva că faci asta, nu e bine. Iar despre scuza cu ”studiez concurența” toată lumea știe că nu e decât o scuză.

Mai mult de atât, dacă, la un moment dat, compania pe care o reprezinți trece printr-o criză, unul dintre primele locuri unde oamenii se vor repezi va fi blogul tău (personal), profilul tău de Facebook (personal), contul tău de Twitter (personal) să vadă dacă ai vreo reacție la situația în care este compania, dacă ți s-a schimbat stilul de scris, dacă suferi și tu alături de ea. Și Doamne ferește să scapi vreo poză în care zâmbești când compania trece printr-o perioadă de tristețe maximă!

Trebuie să fii întotdeauna pregătit să oferi informații despre brand

Indiferent de zi, oră sau domeniu. Știți situația aia în care ai un medic în familie pe care îl suni dacă ți-a răcit câinele? Că doar tot doctor e… Cam așa e și cu oamenii care sunt cunoscuți pentru că lucrează în compania AIA. Nu contează că ei sunt pe Resurse Umane; dacă pe mine mă interesează când deszăpezesc parcarea, ei trebuie să știe să-mi răspundă!

Sunt convinsă că mai sunt multe alte lucruri la care sunt atentă, dar pe care probabil nu le conștientizez. Acum că le-am enumerat, încep să mă gândesc că nu e atât de bine să fii asociat cu brandul. Mai ales dacă, Doamne ferește, o să-mi schimb locul de muncă!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 6 06 2011 -- Îți dai demisia dacă nu-ți place? (22)
• 26 05 2011 -- Îl cumperi pentru că e brand? (10)
• 30 09 2010 -- O ultimă încercare: caut voluntari pentru pr.uaic.ro (18)
• 27 09 2010 -- Campaign, baby! (3)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)

Pr.uaic.ro este site-ul secției de Comunicare și Relații Publice (Facultatea de Filosofie, UAIC, Iași). El a luat naștere acum aproximativ doi ani, atunci când unul dintre profesorii de la această secției a conștientizat importanța online-ului în crearea unui brand, mai ales în cazul acestei secții.

După multe peripeții (cele mai multe dintre ele fiind strâns legate de administrarea rețelei), am ieșit triumfătoare în această luptă acerbă și am reușit să mă ocup, atât cât mi-a permis timpul, de conținutul lui.

La admiterea din 2009 chiar m-am dat de trei ori peste cap și a ieșit o păginuță destul de utilă viitorilor studenți, drept pentru care site-ul a avut un trafic foarte mare în acea perioadă (desigur, acum totul este în paragină).

Numai că vine o vreme în viața fiecărui om în care el trebuie să meargă mai departe și să-și caute persoane cărora să le lase moștenirea (a.k.a. n-am mai avut timp de acest site). Am căutat aceste persoane, dar aș vrea să cred că nu le-am căutat destul de bine și am făcut eu unele greșeli în căutările mele. Prin urmare, le mai caut o ultimă dată.

Ce poate să facă site-ul

Pe lângă beneficiile pe care le poate aduce brandului, site-ul, din punct de vedere funcțional, poate să facă aproximativ de toate. Adică, dacă vă trece prin cap să puneți ceva (util și complex) pe site, gândiți-vă că se poate!

De cine are nevoie site-ul

De:

1.    Un student (sau o echipă de studenți) de la CRP, nu contează în ce an sunt;

2.    Cineva care să știe să scrie. Nu mă refer aici la web-writing, ci la gramatica limbii române. Dacă o cunoști bine, atunci don’t worry about the web-writing, o să te învăț eu unele lucruri de bază și, după aia, sigur o să te descurci;

3.    Cineva care să meargă la facultate. Adică să știe unde e secretariatul, unde e sediul PRIME (de exemplu ), care îi sunt profesorii, ce noutăți au mai apărut la afișier, care sunt șefii de an;

4.    Cineva care să aibă acces la internet constant;

5.    Cineva care să înțeleagă că, înainte să bată la ușa secretariatului, studenții intră pe site;

6.    Cineva care să știe că secțiunea ”noutăți” trebuie updatată permanent cu tot ceea ce i-ar putea interesa pe studenții acestei secții;

7.    Cineva care să înțeleagă că, pentru a putea întreține acest site, trebuie să existe o comunicare constantă între el/ea și cei care generează informații în această secție (vezi, de exemplu, punctul 3 de mai sus).

Ce îți iese ție

1.    O să crești în ochii unor profesori cărora le pasă de acest site. Da, știu, nu sunt mulți, dar cei care sunt contează;

2.    O să înveți ce înseamnă munca din spatele unui site;

3.    O să ajungi un element cheie în circulația informației în rândul studenților de la CRP;

4.    O să ai ocazia să stresezi diverse persoane din această facultate în numele unei comunicări transparente. Deci, oricât de stresant o să fii, o să ai de fiecare dată o scuză;

5.    O să ajungi să știi primul anumite informații;

6.    Dacă ești destul de destupat la minte, o să folosești această experiență în favoarea ta atunci când o să-ți redactezi CV-ul. Să te ocupi cu updatarea site-ului unei secții de la o facultate nu este ceva ce se trece cu vederea ușor.

Asta e situația. Ce facem mai departe

Dacă crezi că poți face față acestui stres major, lasă un comentariu la acest articol sau trimite-mi un mail. În funcție de rapiditatea răspunsurilor primite, o să organizez o întâlnire cu persoanele interesate, o să formăm o mică echipă, eu vă fac transferul de know-how și mă retrag ușor, le prezint echipa și profesorilor (cărora le pasă) despre care am menționat mai sus și vă urez multă baftă în continuare!

Desigur, dacă o să apară probleme, eu sunt întotdeauna de găsit.

Acestea fiind spuse, aștept voluntari .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)
• 7 10 2010 -- PRIME Iași organizează Team Adventure. Iar :) (6)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 11 06 2009 -- Capitalul social (3)
• 27 05 2009 -- Cum se înclină balanţa azi (10)

După cum probabil știți despre mine, cel mai bine mă simt atunci când sunt atât de ocupată, încât am impresia că niciodată n-o să mai termin treaba dar, în același timp, știu eu în adâncul sufletului meu că treaba va fi terminată la timp, că totul va ieși bine și că voi avea un sentiment de satisfacție supremă.

În ultima perioadă ne îndeletnicim cu campania aniversară. Am uitat să menționez că cel mai mult la aceste campanii îmi place faptul că întotdeauna au un element colorat. De data aceasta, avem trei elemente colorate, respectiv:

Restul pe Belva.ro.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 18 08 2009 -- Ce mai fac eu și cum puteți profita voi (10)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)
• 8 05 2009 -- Libertatea de exprimare: sneak preview (1)

Nu este o întrebare care își va găsi răspunsul în acest articol.

Eu sunt un om obișnuit să o dea cu bâta în baltă, un om care știe sigur despre el că trebuie să se forțeze mult pentru a fi diplomat, un om care, uneori, mai ales atunci când trebuie neapărat să spună ceva, vorbește fără să gândească prea mult.

Dar să revenim la întrebare: Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești?

Și nu mă refer aici neapărat la cei care îți sunt prieteni și care ar trebui să știe că le vrei binele și ar trebui să aibă încredere în tine, indiferent de tonul pe care îl folosești.

Mă refer mai ales la cei cu care ai o relație normală, formală, aș putea spune, și pe care îi vezi tu cu ochii tăi că sunt penibili fără să-și dea seama. Și, mai mult decât atât, penibilitatea lor te afectează cumva, indirect, și pe tine.

Însă penibilitatea lor este un subiect mult prea sensibil pentru ei pentru a fi revelat așa, cu una cu două.

Dacă există cineva care îmi poate da, pe scurt, o lecție de diplomație pură pe care să o pot aplica în relația cu astfel de oameni, le-aș fi mereu recunoscătoare. Mulțumesc.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)
• 10 06 2009 -- Cum să-ţi cunoşti interlocutorul (4)
• 15 04 2009 -- ROI-ul meu propriu şi personal (4)

Este vorba despre niște senzații care sunt foarte greu de descris în cuvinte, senzații care îți provoacă cele mai contradictorii stări, de la impulsul de a fugi sau de a te face mic mic mic, până la acela de a țopăi de atâta energie și de a nu te mai opri din vorbit.

Totuși, dacă ar fi să le luăm sistematic, eu, cel puțin, experimentez, gradual, următoarele senzații, frumos aranjate în timp:

1. Cu mult înainte de momentul vorbirii, adică atunci când îmi pregătesc tema de discuție

Senzația predominantă este de incertitudine. Pentru că am prostul obicei de a crede că trebuie să spun cât mai multe și cât mai neobișnuite, încât research-ul merge până în cele mai penibile pânze.

Prin urmare, încep să acumulez atât de multe informații despre subiectul despre care ar trebui să vorbesc, încât creierul meu intră în pauză și singurul lucru pe care îl știe cu certitudine este că niciodată nu ar putea vorbi într-un timp atât de scurt despre un subiect atât de vast.

Totuși, după ce petrec câteva nopți pentru a sistematiza informația, lucrurile se mai limpezesc și întru în cea de-a doua etapă:

2. Cu puțin timp înainte de momentul vorbirii (o zi-două)

Emoție constructivă combinată cu emoție distructivă. Pentru că încep să supraestimez așteptările publicului, în raport cu informațiile ce urmează să le dau eu.

Iar treaba decurge cam așa: ”Sunt pregătită pentru că m-am informat din toate părțile posibile și pentru că știu cu ce se mănâncă acest domeniu”; ”Dar, vai! Dacă publicul știe mai multe decât mine?” (de fapt, asta este una dintre cele mai mari probleme pentru că am sechele din facultate când, nu numai că știam mai mult decât unii profesori mai ne-experimentați, dar analizam până la sânge toate urmele exterioare ale neștiinței profesorului și le speculam până când omul din fața mea – săracul – își pierdea orice urmă de autoritate; și acum, evident, nu mi-aș dori să mă pedepsească Dumnezeu și să întoarcă roata ); ”Și dacă știe unele lucruri în plus, ce mi s-ar putea întâmpla, altceva decât să primesc niște completări?”; ”Ha! O să fie bine pentru că mă simt atât de bine să vorbesc despre asta!”; ”Vaiiii! Abia aștept!”. Nebună, I’m telling you!

3. Cu foarte puțin timp înainte de momentul vorbirii (câteva minute)

”Vai de mine!” (panică totală) ”Uaaaaaa, este și ăla căruia nu-i place de mine!” (panică generală); ”Ce mulți îs… și par așa de interesați de subiect… hmmm… nu cred că o să fie așa de rău… mai sunt câteva secunde… pana mea…”

ZÂMBET larg: ”Bună ziua, eu sunt Ines Prodan…”

4. Momentul vorbirii: primele minute

”Hmmm, parcă nu e atât de rău”; ”Phew, au râs la gluma asta; gata, măcar jumate de sală este atentă”

5. Momentul vorbirii: pe la mijloc

”Ce bine e ”; ”Moaaaamă, notează!”; ”Uhuuuu, chiar sunt interesați”; ”Cred că, dacă le-aș spune despre chestia aia cul pe care am făcut-o atunci, nu m-ar privi cu sprânceana ridicată”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”

6. Momentul vorbirii: aproape de final

”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Phew, au și întrebări!”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”; ”Ce bine e ”

7. După momentul vorbirii: la câteva minute

”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”

8. După momentul vorbirii: la câteva ore

”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”; ”Ce bine a fost ”

9. După momentul vorbirii: la câteva zile

”Vai de mine! Săptămâna viitoare tre să vorbesc iar! “

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 4 03 2010 -- Supărată (2)
• 1 02 2010 -- Live jobing (11)

Înainte de a vă lăsa să vă delectați, trebuie să fac două precizări:

1.    Am aproximativ 140 de studenți.
2.    Majoritatea greșelilor sunt de exprimare (incoerență), ceea ce nu mi se mai pare atât de funny…

“De obicei, individul, situat în poziția de pe colț este de cel principalul personaj al discuției. Toată atenția se îndreaptă către el, sau nu.”

“Cea conativă este o funcție centrată pe emițător iar ea fiind bazată pe scopul unei discuții între șef și angajați.”

“Emițătorul poate să nu fie o ființă umană; poate fi scârțâitul unei uși.”

“Imaginea dată ne arată o discuție dintre doi boșorogi, unul cu papion, unul cu cravată.”

“În privința degetelor (…), acestea sunt ușor curbate, iar palma orientată în jos, ceea ce arată o dorință puternică de a lua ceva, fapt care îmi dă suspiciunea că este cleptoman.”

“Funcția emotivă: funcție la baza căreia se află emoțiile din punct de vedere la oameni, s-au sunet a unei piese stricate.”

“Funcția emotivă se poate regăsi de asemenea și la un obiect dar mai mult ținând cont de sentimentul pe care emițătorul îl redă față de receptor, acesta în cauză fiind obiectul către care se are sentimentul.”

“Trunchiul celor două figuri reprezentate în imagine scot în evidență degajarea și libertatea de comunicare între cei doi amândoi având poziția corpului relaxată, ceea ce mă duce din nou la afirmațiile de mai sus, adică de amical dintre cei doi.”

“Această funcție are rolul de a elibera emițătorul de o stare de tensiune, cum este cazul atunci când cineva țipă de durere că i-a căzut ceva peste picior.”

“Poziția scaunelor este aranjată în așa mod, ce le-ar putea permite o satisfacție.”

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 1 02 2010 -- Live jobing (11)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 9 01 2009 -- Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări (16)
• 3 01 2009 -- Parţiale, perle, zâmbete (episodul 2) (2)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)

De ce? Probabil aș putea să găsesc aproximativ 250 de motive care să justifice marea mea întoarcere dar, pentru că nu aș putea să vă plictisesc cu un articol atât de lung, vă voi prezenta doar un rezumat.

Prin urmare, 50 de motive pentru care ar trebui să reîncep să scriu pe blog:

1.    Pentru că vreau să merg la blogmeeturi cu un motiv bine fundamentat;

2.    Pentru că este adevărat că, dacă vrei să ai succes, trebuie să-ți găsești o nișă pe care să mergi. Numai că eu nu vreau să am succes cu blogul; vreau doar să scriu (yep, mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama de acest lucru);

3.    Pentru că am aflat aseară la seminar de la un student cum că este ”aproape obligatoriu” să ai blog. Continuarea ar fi: și chiar să scrii pe el;

4.    Pentru că lumea ar fi mai bună dacă eu mi-aș expune înțelepciunea aici ;

5.    Pentru că nu am unde altundeva să scriu despre mâna scârbos de păroasă și de slaninoasă, împodobită cu un ceas de 20 de kile, care, ieșind pe geamul negricios al unui Audi nu-știu-de-care oprit la semafor, nu ar putea face decât un singur lucru: să arunce o ditamai pungă goală de chipsuri în mijlocul străzii;

6.    Pentru că, de fapt, am așa de multe de spus și, dacă nu le spun pe blog, cineva o să fie nebun de cap;

7.    Pentru că sunt în perioada aia a anului în care corectez testele studenților și nu știu unde în altă parte să expun perlele, muhaha ;

8.    Pentru că am descoperit o grămadă de melodii drăgălașe pe care trebuie să le împărtășesc;

9.    Pentru că sunt plină de ironie cu privire la unele persoane antrenate în unele situații;

10.    Pentru că am și unele frustrări pe care ar trebui să mi le elimin și am experiența anterioară a frustrărilor eliminate prin intermediul blogului;

11.    Pentru că semestrul viitor voi preda PR online și nu aș vrea să fiu și eu încă unul din profii care știe multă teorie și puțină practică;

12.    Pentru că mai durează până va fi gata noul site Felicia Iași care va conține și blog și pentru că, așa cum este site-ul acum, nu îmi permite să scriu articole de blog la secțiunea ”Noutăți”;

13.    Pentru că mi se întâmplă o grămadă de lucruri amuzante și idioate de care nu pot să râd de una singură;

14.    Pentru că vine Crăciunul și, pentru prima oară în viața mea, deja am intrat în spiritul lui. Și trebuie să îl împrăștii în jurul meu ;

15.    Pentru că blogul te ajută la crearea brandului personal, dar și la menținerea lui;

16.    Pentru că, apropo de expertiza în nișa de mai sus, cred că reușesc să o demonstrez de ajuns în mediul offline și, prin urmare, pe blog nu mai trebuie să mă chinui să scriu articole în domeniu care să arate cât de expertă sunt eu. Și mai cred că situația asta în care sunt eu acum este cea ideală pentru că îmi permite să scriu relaxat pe blog;

17.    Pentru că am impresia că am lăsat baltă niște cititori, chiar dacă nu erau ei mii, și nu-mi place de mine când las baltă oameni;

18.    Pentru că, atunci când mai intru pe alte bloguri și comentez, vreau să am ce să trec la secțiunea ”blog personal”;

19.    Pentru că, atunci când mai intru pe alte bloguri și comentez, vreau să pot trece un blog actualizat la secțiunea ”blog personal”;

20.    Pentru că am văzut atâtea seriale în ultimul timp și aș putea să vă îmbogățesc cu o foarte mare ușurință cunoștințele în domeniu;

21.    Pentru că am citit atâtea cărți în ultimul timp (in fine, ”atâtea” este mult spus), încât nu știu unde altundeva să povestesc despre ele;

22.    Pentru că vreau să mai simt bucuria aia mare atunci când văd comentarii la articolele mele, bucurie pe care numai… un porcușor de guineea la vederea unui fir de pătrunjel o mai poate înțelege;

23.    Pentru că aș putea să scriu 250 de motive pentru care să scriu din nou pe blog;

24.    Pentru că vreau să-i demonstrez lui Puterea Dushului (pe care sper că nu l-am pierdut) că sunt tot eu, în continuare;

25.    Am mai zis de blogmeeturile fundamentate?

26.    Pentru că vreau să pot sărbători ca lumea aniversarea blogului meu. Apropo: nici măcar nu mai știu ce vârstă are…

27.    Pentru că am avut o perioadă în care am trăit cu impresia că pot spune tot ce am de spus pe twitter, dar se pare că nu îmi sunt suficiente 140 de caractere;

28.    Pentru că nu am unde în altă parte să povestesc despre căsătoriile timpurii și despre deformarea femeii odată cu producerea acestui fenomen;

29.    Pentru că trebuie să mai râdă și colegii de la birou de ceva, blogul meu fiind o foarte eficientă sursă în acest sens;

30.    Pentru că m-am chinuit și, la rându-mi, am chinuit pe alții pentru a-mi face blogul să arate atât de drăgălaș. Nu aș putea să-l abandonez acum, când are atâtea animăluri mișcătoare ce pot fi îmbrăcate în haine de Crăciun;

31.    Pentru că colegii mei tocmai au lipit de tavan un omuleț de plastic și, dacă nu aș fi avut blog, nu aș fi putut să vă spun asta. Nu că v-ar interesa… ;

32.    Pentru că am cunoscut așa de mulți oameni prin intermediul acestui blog, încât ar fi acum o jignire la adresa lor dacă aș abandona locul nostru de întâlnire;

33.    Pentru că sunt plină de o înțelepciune fără margini, dar și de un altruism ieșit din comun;

34.    Pentru că scriu bine și, mai ales, fără greșeli gramaticale;

35.    Pentru că trebuie să existe un loc în care să vorbesc despre greșelile gramaticale ale altora;

36.    Pentru că vreau să primesc din nou oferte de a scrie pe blog tot felul de articole ciudate despre hemoroizi & stuff;

37.    Pentru că îmi place la nebunie să fiu contactată de oameni care să-mi solicite să scriu despre jaluzele verticale pe un blog roz care nu are nicio treabă cu… chestiile de acoperit geamurile;

38.    Pentru că vreau să schimb bannerele alea din dreapta; prea multă reclamă am făcut la prezervativele lui frate`meu;

39.    Pentru că vreau să am trafic pe blog și, în acest fel, frate`meu să-și vândă mai bine prezervativele și să-mi facă și mie un discount mai mare :”>

40.    Pentru că mi-e dor de articolele pline de importanță la adresa mea scrise de unii dintre zeii blogurilor de pe acest Pământ;

41.    Pentru că vreau să vă țin la curent cu viața păunilor crescuți cu mândrie de familia Prodan;

42.    Pentru că, dacă iarna asta o să ningă, casa mea o să arate foarte bine și eu trebuie să vă arăt asta;

43.    Pentru că, atunci când cade curentul în sat Vișan, comuna Bârnova și eu stau ca în Epoca Primitivă cu lumânarea lângă carte, trebuie să mă plâng cuiva;

44.    Pentru că trebuie să înjur undeva același E-On provocator de fluctuații de curent provocatoare de restartarea modemului;

45.    Pentru că mi-e dor să intru pe Google Analytics pentru a vedea câți omuleți m-au vizitat;

46.    Pentru că mi-e dor să râd de inepțiile celor care au căutat chestii și au ajuns pe blogul meu;

47.    Pentru că îmi trebuie un motiv bun pentru a mă duce la blogmeeturi ;

48.    Pentru că blogul a avut un efect terapeutic atunci când am trecut prin pase proaste iar acum, când îmi este bine, este foarte urât din partea mea să-l abandonez;

49.    Pentru că, anul trecut, am avut mulți studenți care îmi citeau blogul și care și-au dat seama că nu sunt un Bau-Bau. Sper…;

50.    Pentru că îmi place de mine cu blog.

Gata .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)

Cu ocazia asta îi salut pe cei din lista mea de mess

Întotdeauna am avut așa… o chestie, atunci când am intrat în contact cu un psiholog. Tot timpul am avut senzația că psihologii au puteri supranaturale și că pot vedea prin mine; că își pot da seama cum ma simt, dacă mint, dacă nu mint, dacă sunt frustrată, dacă am mâncat bine aseara, dacă m-am certat cu mama dimineață, dacă iubesc în secret, dacă nu-mi place borșul cu fasole și așa mai departe.

Cred că ăsta este și motivul pentru care (aproape) de fiecare dată când ajung să vorbesc cu unul (și nu pentru terapie ci așa, ca o conversație obișnuită), îi zic tot de la început. Pentru că am impresia că el oricum știe .

Aseară mi-am băut cafeaua cu o reprezentantă demnă a psihologilor. Și de data asta nu am mai spus eu tot, ci am lăsat-o pe ea să vorbească. Și uite așa am aflat eu că psihologii sunt oameni normali și că nu-mi pot vedea intestinele încă de la primul contact vizual. Am mai aflat că și ei au probleme existențiale care se amplifică, tocmai pentru că trec printr-un cap de psiholog. Și am aflat că și ei au frustrări și temeri.

Dar, Ilinca, să nu crezi că m-ai păcălit. Eu oricum știu că tu ți-ai dat seama că îmi era foame .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 7 06 2009 -- Articol zăpăcit. (7)
• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)

Mai are unele elemente din temă care au rămas netraduse şi mai sunt multe alte lucruri care nu-mi plac şi pe care trebuie să le repar dar, pentru că, dacă mai amân mult, mi-o iau mulţi alţii înainte, lucrurile se vor îndrepta pe parcurs.

Enjoy!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 12 03 2010 -- Speaking. Public speaking. (4)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 7 06 2009 -- Articol zăpăcit. (7)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)

Am o tendinţă foarte bine dezvoltată de a duce lucrurile mai departe. Am aflat zilele astea că se numeşte „escaladare”. Deşi conceptul a fost prezentat ca descriind o situaţie oarecum negativă, eu aş putea să-l interpretez şi într-un alt fel şi să spun că mă refer la a porni de la o situaţie şi de a face conexiuni care au legătură cu posibile lucruri care se pot întâmpla în viitor datorită lucrului de la care s-a pornit.

Ok, aia de mai sus a fost prima premisă. Keep that in mind!

Atunci când suntem implicaţi sau când observăm un act de comunicare, trebuie să interpretăm totul din prisma contextului. Adică nu putem analiza cei şapte parametri ai comunicării matematic şi logic, ci trebuie să ţinem cont de elemente care nu se văd, de genul istoria anterioară a subiecţilor antrenaţi în comunicare, problemele fizice şi, eventual, psihice de care cei doi ar putea suferi, statutul fiecăruia şi, nu în ultimul rând, educaţia şi influenţele culturale de care a beneficiat fiecare în parte de-a lungul existenţei sale.

A doua premisă.

De fiecare dată când am părăsit teritoriul României şi am intrat în contact cu oameni din diferite ţări, după toate conversaţiile intelectuale şi filosofice purtate, se ajungea, inevitabil, la aceeaşi conversaţie: „Cum face câinele/pisica/porcul/raţa/gâsca în ţara ta?”. De obicei, la acest tip de conversaţie meta-intelectuală şi meta-culturală se ajungea noaptea, dupa ora 23.00, cam aşa, şi, mai ales, după o bere (pentru mine), 3-4 (pentru majoritatea oamenilor normali de acolo).

Şi uite aşa, de fiecare dată când am părăsit teritoriul României, am aflat că şi animalele au limbaje diferite, în funcţie de ţara în care au fost crescute.

Premisa a treia. (cred că, de acum, va trebui să le numiţi „idei” pentru că oricum nu respectau regulile unor premise, dar şi pentru că nu mai reţin câte premise poate avea un silogism valid)

Prin urmare, doi căţei/două pisici/două raţe provenite din culturi diferite ar avea dificultăţi majore în a se înţelege. Hmmm, cine-ar fi crezut?

Concluzie intermediară. (habar n-am dacă există aşa ceva)

Acum marea revelaţie: Dacă animalele de aceeaşi rasă, dar provenind din culturi diferite, întâmpină mari dificultăţi în a se înţelege între ele, atunci vă daţi seama câte dificultăţi întâmpină animalele dintr-o anumită cultură care sunt achiziţionate de oamenii din altă cultură? Şi, implicit, cu o limbă diferită?

Adică nah… oamenii se pot documenta, înainte de a schimba ţara, despre obiceiurile şi ciudăţeniile din ţara cealaltă, se pot organiza cursuri speciale pentru acomodare sau pentru învăţarea şi perfecţionarea limbii noi.

Dar animalele? Animalele ce fac? Voi vă daţi seama că animalele trăiesc un şoc cultural şi noi continuăm să le mângâiem şi să spunem că sunt drăgălaşe, fără ca ele să înţeleagă şi fără ca noi să le înţelegem?

De exemplu, eu când am fost în SUA, tot încercam să hrănesc milioanele de pisici din casa aia cu resturi de mâncare iar ele nici măcar nu o miroseau. Eu aş fi putut să iau asta ca pe un afront din partea pisicilor după cum, de altfel, şi ele ar fi putut lua asta ca pe o jignire din partea mea (ceea ce cred că au şi făcut, de altfel) pentru că ele nu mâncau mâncare din asta. Plus că nu răspundeau la „pis pis pis”.

Uite asta este o nişă demnă de exploatat: cursuri despre diferenţele culturale şi despre depăşirea lor, atât pentru animalele ce au fost achiziţionate de persoane din ţări diferite, cât şi pentru persoane care au achiziţionat animale din ţări diferite.

Concluzia majoră.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 27 09 2010 -- Campaign, baby! (3)
• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 26 06 2009 -- „Eu” în loc de „tu” (4)