Simt așa… că nu mai sunt suficient de cool în mediul online; nu prea mai scriu pe blog, nu prea mai comentez pe alte bloguri, doar citesc mesajele de pe twitter și foarte rar postez și eu, nu mai promovez pe blog inițiative deștepte. Pe Facebook ce mă mai manifest mai intens dar, în rest, nu mai sunt cool deloc. Sunt oposul lui cool. Dacă vreodată s-ar face un studiu despre cum să faci să nu mai fii cool în mediul online, eu aș fi cobaiul perfect.

Totuși eu mă simt bine și chiar mi se pare așa… că fac bine ceea ce fac. Sau măcar cât de cât. Totuși, mergând pe principiul că, dacă nu ești în online, nu exiști, încep să mă tem că poate n-o să mai exist. Poate o să mă trezesc într-o zi și o să constat că nu mai sunt; că oamenii o să treacă pe stradă prin mine (noroc că nu prea merg eu neacoperită de mașină; care o să existe pentru că cei de la Gold&Platin, slavă Domnului, tot promovează online Chevrolet Sparkul) și că nimeni n-o să mă mai recunoască vreodată pentru că nu mai sunt în pas cu cool-ul din online.

Totuși, eu îmi continui (bine) job-ul care implică mult online și, la fel de bine, celălalt job care implică și el puțin online. Dar PERSOANA MEA, aia care luptă pentru brandul personal… dacă n-o să mai existe? Dacă a început deja să dispară puțin câte puțin din cauza lipsei de cool online-ic de care dau dovadă în ultimul timp?

Ah! Și scriu și pe Belva, deci mai am o șansă să-mi recapăt puțin din coolness.

Totuși, nu știu… mă frământă așa… mă roade prin interior ideea asta cu lipsa existenței mele din cauză că nu am făcut eforturi susținute pentru a mă menține măcar pe linia de plutire. Dacă n-o să mai fiu vreodată, să știți că mă puteți găsi în offline. Stau într-un colț pe întuneric și mă gândesc cu nostalgie la vremurile în care eram în centrul atenției pe la blogmeeturi .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 19 01 2009 -- Orice ar fi, rămân blogger (6)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)
• 1 04 2010 -- Recomandările mele (3)
• 25 03 2010 -- Timp pentru mine (5)

Se pare că despre asta voi vorbi la Online Career Day.

Dacă mai există cineva pe Pământul ăsta care crede despre mine că vorbesc prea puțin, îl invit sâmbătă la OCD să-i demonstrez că nu e așa .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 22 05 2009 -- Frustrările mele (2)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)

De ce? Probabil aș putea să găsesc aproximativ 250 de motive care să justifice marea mea întoarcere dar, pentru că nu aș putea să vă plictisesc cu un articol atât de lung, vă voi prezenta doar un rezumat.

Prin urmare, 50 de motive pentru care ar trebui să reîncep să scriu pe blog:

1.    Pentru că vreau să merg la blogmeeturi cu un motiv bine fundamentat;

2.    Pentru că este adevărat că, dacă vrei să ai succes, trebuie să-ți găsești o nișă pe care să mergi. Numai că eu nu vreau să am succes cu blogul; vreau doar să scriu (yep, mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama de acest lucru);

3.    Pentru că am aflat aseară la seminar de la un student cum că este ”aproape obligatoriu” să ai blog. Continuarea ar fi: și chiar să scrii pe el;

4.    Pentru că lumea ar fi mai bună dacă eu mi-aș expune înțelepciunea aici ;

5.    Pentru că nu am unde altundeva să scriu despre mâna scârbos de păroasă și de slaninoasă, împodobită cu un ceas de 20 de kile, care, ieșind pe geamul negricios al unui Audi nu-știu-de-care oprit la semafor, nu ar putea face decât un singur lucru: să arunce o ditamai pungă goală de chipsuri în mijlocul străzii;

6.    Pentru că, de fapt, am așa de multe de spus și, dacă nu le spun pe blog, cineva o să fie nebun de cap;

7.    Pentru că sunt în perioada aia a anului în care corectez testele studenților și nu știu unde în altă parte să expun perlele, muhaha ;

8.    Pentru că am descoperit o grămadă de melodii drăgălașe pe care trebuie să le împărtășesc;

9.    Pentru că sunt plină de ironie cu privire la unele persoane antrenate în unele situații;

10.    Pentru că am și unele frustrări pe care ar trebui să mi le elimin și am experiența anterioară a frustrărilor eliminate prin intermediul blogului;

11.    Pentru că semestrul viitor voi preda PR online și nu aș vrea să fiu și eu încă unul din profii care știe multă teorie și puțină practică;

12.    Pentru că mai durează până va fi gata noul site Felicia Iași care va conține și blog și pentru că, așa cum este site-ul acum, nu îmi permite să scriu articole de blog la secțiunea ”Noutăți”;

13.    Pentru că mi se întâmplă o grămadă de lucruri amuzante și idioate de care nu pot să râd de una singură;

14.    Pentru că vine Crăciunul și, pentru prima oară în viața mea, deja am intrat în spiritul lui. Și trebuie să îl împrăștii în jurul meu ;

15.    Pentru că blogul te ajută la crearea brandului personal, dar și la menținerea lui;

16.    Pentru că, apropo de expertiza în nișa de mai sus, cred că reușesc să o demonstrez de ajuns în mediul offline și, prin urmare, pe blog nu mai trebuie să mă chinui să scriu articole în domeniu care să arate cât de expertă sunt eu. Și mai cred că situația asta în care sunt eu acum este cea ideală pentru că îmi permite să scriu relaxat pe blog;

17.    Pentru că am impresia că am lăsat baltă niște cititori, chiar dacă nu erau ei mii, și nu-mi place de mine când las baltă oameni;

18.    Pentru că, atunci când mai intru pe alte bloguri și comentez, vreau să am ce să trec la secțiunea ”blog personal”;

19.    Pentru că, atunci când mai intru pe alte bloguri și comentez, vreau să pot trece un blog actualizat la secțiunea ”blog personal”;

20.    Pentru că am văzut atâtea seriale în ultimul timp și aș putea să vă îmbogățesc cu o foarte mare ușurință cunoștințele în domeniu;

21.    Pentru că am citit atâtea cărți în ultimul timp (in fine, ”atâtea” este mult spus), încât nu știu unde altundeva să povestesc despre ele;

22.    Pentru că vreau să mai simt bucuria aia mare atunci când văd comentarii la articolele mele, bucurie pe care numai… un porcușor de guineea la vederea unui fir de pătrunjel o mai poate înțelege;

23.    Pentru că aș putea să scriu 250 de motive pentru care să scriu din nou pe blog;

24.    Pentru că vreau să-i demonstrez lui Puterea Dushului (pe care sper că nu l-am pierdut) că sunt tot eu, în continuare;

25.    Am mai zis de blogmeeturile fundamentate?

26.    Pentru că vreau să pot sărbători ca lumea aniversarea blogului meu. Apropo: nici măcar nu mai știu ce vârstă are…

27.    Pentru că am avut o perioadă în care am trăit cu impresia că pot spune tot ce am de spus pe twitter, dar se pare că nu îmi sunt suficiente 140 de caractere;

28.    Pentru că nu am unde în altă parte să povestesc despre căsătoriile timpurii și despre deformarea femeii odată cu producerea acestui fenomen;

29.    Pentru că trebuie să mai râdă și colegii de la birou de ceva, blogul meu fiind o foarte eficientă sursă în acest sens;

30.    Pentru că m-am chinuit și, la rându-mi, am chinuit pe alții pentru a-mi face blogul să arate atât de drăgălaș. Nu aș putea să-l abandonez acum, când are atâtea animăluri mișcătoare ce pot fi îmbrăcate în haine de Crăciun;

31.    Pentru că colegii mei tocmai au lipit de tavan un omuleț de plastic și, dacă nu aș fi avut blog, nu aș fi putut să vă spun asta. Nu că v-ar interesa… ;

32.    Pentru că am cunoscut așa de mulți oameni prin intermediul acestui blog, încât ar fi acum o jignire la adresa lor dacă aș abandona locul nostru de întâlnire;

33.    Pentru că sunt plină de o înțelepciune fără margini, dar și de un altruism ieșit din comun;

34.    Pentru că scriu bine și, mai ales, fără greșeli gramaticale;

35.    Pentru că trebuie să existe un loc în care să vorbesc despre greșelile gramaticale ale altora;

36.    Pentru că vreau să primesc din nou oferte de a scrie pe blog tot felul de articole ciudate despre hemoroizi & stuff;

37.    Pentru că îmi place la nebunie să fiu contactată de oameni care să-mi solicite să scriu despre jaluzele verticale pe un blog roz care nu are nicio treabă cu… chestiile de acoperit geamurile;

38.    Pentru că vreau să schimb bannerele alea din dreapta; prea multă reclamă am făcut la prezervativele lui frate`meu;

39.    Pentru că vreau să am trafic pe blog și, în acest fel, frate`meu să-și vândă mai bine prezervativele și să-mi facă și mie un discount mai mare :”>

40.    Pentru că mi-e dor de articolele pline de importanță la adresa mea scrise de unii dintre zeii blogurilor de pe acest Pământ;

41.    Pentru că vreau să vă țin la curent cu viața păunilor crescuți cu mândrie de familia Prodan;

42.    Pentru că, dacă iarna asta o să ningă, casa mea o să arate foarte bine și eu trebuie să vă arăt asta;

43.    Pentru că, atunci când cade curentul în sat Vișan, comuna Bârnova și eu stau ca în Epoca Primitivă cu lumânarea lângă carte, trebuie să mă plâng cuiva;

44.    Pentru că trebuie să înjur undeva același E-On provocator de fluctuații de curent provocatoare de restartarea modemului;

45.    Pentru că mi-e dor să intru pe Google Analytics pentru a vedea câți omuleți m-au vizitat;

46.    Pentru că mi-e dor să râd de inepțiile celor care au căutat chestii și au ajuns pe blogul meu;

47.    Pentru că îmi trebuie un motiv bun pentru a mă duce la blogmeeturi ;

48.    Pentru că blogul a avut un efect terapeutic atunci când am trecut prin pase proaste iar acum, când îmi este bine, este foarte urât din partea mea să-l abandonez;

49.    Pentru că, anul trecut, am avut mulți studenți care îmi citeau blogul și care și-au dat seama că nu sunt un Bau-Bau. Sper…;

50.    Pentru că îmi place de mine cu blog.

Gata .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)

Nu mai scriu pentru că este adevărat că ar trebui ca fiecare dintre noi să găsească o nișă și să meargă pe ea, dacă dorește să aibă un blog, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă, totuși, nișa este ”pierdut vremea aiurea”, atunci ar trebui să fii cu adevărat bun pentru că este cea mai activă nișă.

Nu mai scriu pentru că nu mi se mai întâmplă lucruri care să mă frământe atât de mult în interior și pe care să le împart cu voi. Viața mea este prea liniștită pentru a putea fi povestită.

Nu mai scriu pentru că 80% din timp mi-l petrec la birou și, dacă ar fi să scriu, aș scrie despre asta, dar o să fiu unul din bloggerii ĂIA care îmbină bloggereala cu locul de muncă. Și nici asta n-o să fie bine. Prin urmare, până când reușim să ne redesenăm în așa fel încât să avem și blog, o să tac.

Nu mai scriu pentru că sunt atât de fericită, încât nu am cuvinte de așternut aici.

N-o să-l închid, totuși pentru că… să fim serioși: sunt atât de multe chestii faine aici!

P.S. Salutări lui S. și mulțumesc pentru e-mailul îngrijorat

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)
• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)
• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)

Alte lucruri nespuse și țintite care au provocat sentimente negative la nivelul Inesului în această perioadă. Evident, în această perioadă au existat și multe multe multe lucruri frumoase, dar ce poate fi mai minunat într-o dimineață de sâmbătă decât un articol despre ceea ce mă enervează?

Mă enervează:

Oamenii care vorbesc la telefon fără să se oprească, chiar și atunci când se află într-un grup fain. Din punctul meu de vedere, acești oameni sunt niște inadaptați care, nefiind în stare să se integreze în grup, se prefac ocupați cu telefonul. Evident, au grijă să vorbească tare și cu cuvinte mărețe, tocmai pentru a sugera ideea că ei sunt mult mai importanți decât cei din grup. În timpul ăsta, ceilalți își văd de treabă și, evident, își formează impresia de cuviință.

Bărbații proști care nu știu să-și aprecieze soțiile, care își bat joc de ele, despre care dacă aș spune că se comportă ca oamenii ”de la țară”, i-aș jigni pe oamenii de la țară, care își urmează interesul prostesc, chiar și atunci când le văd că sunt în ultimul hal, care sunt aroganți, mai ales față de ele, care se cred buricul pământului și care nu conștientizează că în ochii celorlalți nu sunt decât niște mari nimicuri.

Ok, paragraful ăsta a fost scris din prea multă frustrare acumulată. Presupun că persoana se va recunoaște, dar nu-mi fac griji pentru că știu că ”iubirea” este reciprocă, dar nejustificată și neargumentată de partea cealaltă, if you know what I mean .

Oamenii care au impresia că totul li se cuvine și că ceilalți stau în patru labe și dau din coadă, așteptând cu nerăbdare să le sară lor în ajutor. Acești oameni sunt atât de plini de ei și se cred atât de importanți pe acest Pământ, încât își închipuie că, la un simplu apel telefonic, cel de la capătul firului își va lăsa la o parte toate grijile și va alerga până la capătul lumii, într-un deadline prestabilit, pentru a le sări în ajutor, necondiționat și nemijlocit.

Oamenii care nu știu să se bucure de fericirea celuilalt, dacă această fericire nu le aduce și lor personal un beneficiu.

Microbuzele Iași-Suceava. Pentru că nu asigură un minim de confort și, prin urmare, îi provoacă Inesului senzatii (și nu numai) de vomă acută. Dar ăsta este subiectul unui alt articol.

Service-urile auto unde trebuie să te duci pentru verificarea periodică a mașinii luate în leasing și care, la fel de periodic, îți iau bani (mulți!) pentru că, spun ei, îți schimbă uleiul și plăcuțele de frână. De fapt, nu asta mă enervează; mă enervează senzația de înjurături multe adunate în spatele dinților atunci când constați că plăcuțele sunt roase de nu-i adevărat pentru că, de fapt, nu au fost niciodată în viața lor schimbate. Și mă mai enervează palma care nu se poate abține să nu se încleșteze și să se îndrepte spre domnișoara reprezentantă care spune: ”Ah, păi dacă fiica dumneavoastră a condus mașina, înseamnă că a mers prea mult cu piciorul pe frână, că noi am schimbat plăcuțele!” WTF?

Oamenii care trag niște concluzii mărețe atunci când îmi citesc blogul. Și nu mă refer la oamenii care mă iubesc și care se alarmează atunci când scriu eu ceva mai deprimant, ci la aceia care rețin tot ce scriu eu din categoria ”depresie” pentru ca, mai apoi, să-l folosească drept argument în discuția cu cineva care susține că îmi merge foarte bine.

Pentru toți aceștia: chiar îmi merge bine!

Aveam mai multe lucruri în cap dar, între timp, mi-au trecut. Mai bine ascultați o melodie:

The National – Sleep All Summer

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (9)
• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)
• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)
• 14 04 2009 -- Minimizarea problemelor (0)

Am aproximativ o săptămână de când mi-am luat domeniu cu numele meu şi stau aşa şi mă holbez la www.inesprodan.com, i-am instalat o tentă de temă pe care încă nu sunt motivată s-o modific, deşi am în cap imaginea ei clară, stiu şi despre ce vreau să scriu; cu siguranţă o să fie despre comunicarea online (şi, pe alocuri şi despre cea offline).

Dar, aşa cum toată lumea se pare că spune prin jurul meu de la o vreme, începutul este cel mai greu şi îmi petrec mult mai mult timp dect normalul în WT-ul din SWOT. Principala mea problemă este că s-au scris atât de multe articole despre comunicarea online, sunt atât de multe bloguri despre asta, încât să mă alătur şi eu gloatei ar fi puţin idiot din partea mea.

Asta înseamnă că îmi lipseşte abordarea, ideea care să facă diferenţa, chestia aia sclipitoare-shit.

Şi iată că, în timp ce eu stau şi fac introspecţii, şi mă gândesc cum ar fi să gândesc cu creierul sucit, apare dovada. Dovada că NU s-au scris suficiente articole despre comunicarea online, dovada că nu este nevoie de niciun fel deosebit de abordare, ci de explicat în cel mai tranşant mod posibil, dovada că, din păcate, oricât de multe cărţi despre bunul simţ în comunicare ar ieşi pe bandă rulantă, încă ar mai fi loc pentru tăiat păduri întregi pe care să fie scrise aceleaşi lucruri.

Atât timp cât încă mai primesc mailuri în care formula de adresare este „stimate domn/stimată doamnă”, pot să mă apuc de scris despre comunicarea online fără niciun fel de remuşcare.

Atât timp cât încă mai primesc un mail de trei rânduri, toate cerându-mi ceva şi conţinând formule specifice unei cereri („apelez la bunăvoinţa dumneavoastră”) de la o persoană care se semnează la final, dar nu-mi spune cine este şi cu ce mă poate ajuta ea pe mine, încă mai este loc pentru teorie despre cum să comunici online şi cum să te foloseşti de bunul simţ în comunicare, în general.

Prin urmare, încă mai este spaţiu disponibil.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 22 05 2009 -- Frustrările mele (2)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)

De altel, nu este singurul blog care mă face să mă minunez când mă uit la numărul de comentarii, dar exemplul ales de mine este unul bun .

Şi, mai meditând, mai minunându-mă, îmi trece mie prin cap că, în mod evident, nu m-aş supăra dacă aş avea şi eu măcar jumate din numărul ăla de comentarii dar, pe de altă parte, nu cred că aş avea timpul necesar pentru a acorda atenţie fiecărui comentator în parte.

Pentru că, dragii mei comentatori, eu chiar mă implic aici, eu chiar ştiu chestii despre voi pentru că mie chiar îmi place să le aflu. E ca şi cum am fi un fel de prieteni. În fine, nu chiar prieteni din ăia care îşi spun chestii intime, but still…

Prin urmare, m-am gândit să vă spun câte ceva despre voi, cei care mai lăsaţi comentarii pe aici din când în când. S-ar putea să nu vă nimeresc pe toţi şi s-ar putea să mai uit pe unii dintre voi. Dar puteţi să completaţi voi, nu-i ruşine.

Aşadar:

*Precizare: o să sar peste cei care îmi sunt prieteni sau rude şi ştiu multe despre ei, dar nu datorită comentariilor lăsate pe blog. Aşa că scuze Irina, Helga, Lioredana, cealaltă Irină, Irina vară’mea…

Anna. Despre Anna ştiu că este berbec, la fel ca şi mine, dar nu crede în zodii pentru că, spune ea, este mult mai importantă modalitatea în care ai fost educat decât influenţa zilei în care te-ai născut. Mai ştiu, dar nu ştiu sigur de unde şi cum, că are cunoştinţe de marketing şi că poate să ofere nişte argumente bune legate de acest domeniu atunci când trebuie.

Mihaela. Despre Mihaela ştiu că îi plac buburuzele, la fel ca şi mie, şi că ascultă muzică frumoasă, despre care încă nu m-am prins unde o găseşte. Încă cercetez . Mai ştiu că are o nepoţică drăgălaşă, că a văzut un milion de filme şi de seriale şi că ştie bine engleză. Şi… well… mai ştiu multe lucruri despre Mihaela, dar alea chiar nu mai contează.

Oana. Despre Oana ştiu că e plecată peste mări şi ţări şi că i se întâmplă lucruri acolo şi, mai ales, i se întâmplă lucruri în trenuri. Şi mai ştiu că ştie să explice, într-un fel foarte complicat, cum pot să fac comparaţie între două excel-uri care au aproximativ aceleaşi date . Şi mai ştiu că, dacă ar mai fi fost în Iaşi şi ar fi fost nervoasă, ar fi mers pe jos din Păcurari până în Tudor, ca să se calmeze.

Lilla. Well… despre Lilla ştiu că nu a mai comentat de mult timp aici . Kiddin’. Ştiu că face multă curăţenie atunci când este nervoasă , că are birou în Bucşinescu, că i-ar plăcea să meargă în Portugalia şi că i-a plăcut melodia cu Jorge Palma.

Mădălina. Despre Mădălina ştiu că e la Comunicare în grupa 5 , că are un simţ fain al umorului, că are aşa… o împletitură de feminitate (din aia pe care mi-am dorit-o eu dintotdeauna, da’ nah… natura e mai zgârcită cu unii), seriozitate, visare şi miserupism . Şi mai ştiu că are geamul tot timpul deschis .

Cristi. Cristi n-a mai comentat de foarte mult timp pe aici, după cum nici eu n-am mai comentat de foarte mult timp pe acolo. Da’ noi ne vizităm aşa, în şoaptă . Despre Cristi ştiu că stă în Vancouver, acolo unde este şi firma pentru care lucrez eu, deci nah, punct comun .

Romi. Este tatăl fostului meu coleg de facultate, ceea ce este foarte ciudat pentru mine. Probabil că, dacă o să ne întâlnim vreodată pe stradă, o să-i spun „bună ziua” şi o să-i vorbesc cu dumneavoastră. Pe blog îmi permit mai multe . Mai ştiu despre el că are doi băieţi şi că, de la cel puţin unul dintre ei, vrea şi nepoţi. Asta ar putea să însemne că de la celălalt are deja .

Guestulcusteluţa este fostul meu coleg, deci n-aş fi obiectivă dacă aş vorbi despre el . Dar ceea ce ştiu cu siguranţă datorită blogului este că el crede că mă cunoaşte mai bine datorită blogului .

Şi well… am lăsat la final Puterea Dushului pentru că nu ştiu sigur ce ştiu despre el. Adică ştiu evidentul: că are un IQ ridicat, că lasă nişte comentarii amuzante şi bine argumentate, că are experienţă de viaţă şi că i-a plăcut filmuleţul cu studenţii. Ah. Şi mai ştiu că a avut un coleg foarte bun la matematică ce scria nişte poezii foarte proaste şi care era conştient de asta .

Ştiu că mai am şi alţi comentatori, cum ar fi Gabriela sau Oana, plus alţii care mai trec din când în când pe aici, aşa că mai aştept completări. Ah: şi aştept să mă şi corectaţi

Nu ştiu dacă nimeresc pe vreunul dintre voi cu melodia de mai jos, da’ măcar mie îmi place:

Metallica – Hero of the day

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 4 06 2009 -- Încă mai este loc (10)

Şi astfel începi să ai o senzaţie care seamănă cu o durere în stomac (sau în cap, după caz), eventual ceva furnicături în palme şi lipsa controlului asupra salivei care curge într-un colţ de gură. Asta înseamnă că te oftici.

Te oftici pentru că ei au o bucată din ditamai podul cu pistă pentru biciclişti, te oftici pentru că şi-au propus să facă accesibile online toate documentele de interes public, te oftici pentru că fac activităţi faine pe cartiere, te oftici pentru că unii de la conducere abordează problema vizibilităţii pe twitter în cadrul şedinţelor dar, mai ales, te oftici pentru toate concertele cu U2, Coldplay, Aerosmith sau City and Colour şi multe altele de care ei au parte şi tu nu.

Şi vrei să te muţi acolo.

Partea bună, în afară de alte alte părţi bune, este că descoperi muzică nouă. Şi bună:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 4 06 2009 -- Încă mai este loc (10)

Acest articol este ţintit. Dar ce mai contează, dacă tot amuzant o să fie?

Din vasta-mi experienţă de viaţă, aş putea să vorbesc o noapte şi o zi despre oamenii frustraţi, aceia care se cred buricul Pământului, justiţiarii societăţii, mereu întorşi împotriva curentului numai de dragul de a fi întorşi împotriva a ceva, întotdeauna afişând o mască de oameni încrezători în forţele proprii, întotdeauna gata să adopte imaginea de om care nu va fi afectat absolut deloc dacă şi ultimul om care îl considera (din motive necunoscute mie) prieten îşi va lua tălpăşiţa, mereu afişând faţa de om bătut de soartă şi îndepărtat de societate numai pentru că a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume, crezându-se deasupra tututor în inteligenţă şi în toate celelalte aspecte etc. Well, abia aceşti oameni sunt nişte frustraţi, nu bloggerii, despre care se aud nişte zvonuri din astea .

Problema cu aceşti oameni este una foarte mare: aceşti oameni, până la un anumit punct, pot să-şi ascundă foarte bine frustrarea (care apare din nu ştiu ce motive; sau ştiu, dar e prea mult de tastat) şi chiar să transmită lumii semnele pe care vor să le transmită.

Totuşi, instinctele mele de detectiv în mediul online, dublate şi de câteva instincte ce ţin, mai mult, de bunul simţ, îmi permit să îi identific. Aşadar, 8 paşi pentru a-ţi da seama că eşti un frustrat, folosindu-te de web:

Pasul 1

Îţi dai seama că, în offline, nu te mai bagă nimeni în seamă, toţi cei pe care îi admirai pentru ceea ce sunt şi-au cam dat seama de câtă paranoia zace în tine iar acum te-au cam lăsat baltă. Prin urmare, îţi faci blog.

Pasul 2

Îi identifici pe aceia care ţi-au dat motive de frustrare şi începi să scrii despre ei, gândindu-te tu, cu mintea ta minusculă, că aşa faci dreptate în lume şi bazându-te pe faptul că unii dintre cei ce îţi citesc blogul nu te cunosc în realitate şi, prin urmare, te vor crede. Este bine de precizat că ceea ce scrii tu despre aceşti oameni provine din mintea ta paranoică şi nu este bazat pe dovezi palpabile.

Pasul 3

Şi cei câţiva cititori care te credeau încep să se îndoiască de stabilitatea ta psihică şi, prin urmare, nu te mai cred. Asta înseamnă că nu prea ai reuşit să-ţi menţii imaginea pe care ai dorit să ţi-o creezi în online. Ce să-i faci: te-a trădat offline-ul.

Pasul 4

După ce scrii mizerii false despre anumite persoane despre care ştii tu, cu mintea ta minusculă, că ar putea să-ţi dea o replică mult mai credibilă decât articolul tău, închizi comentariile. Nu cumva să-şi spună cineva părerea.

Pasul 5

Dacă, totuşi, îţi faci curaj şi permiţi comentarii, nu-ţi poţi ţine degetele frustrate acasă şi le răspunzi acelora care îndrăznesc să te contrazică. Aici ai două posibilităţi de a reacţiona; prima ar fi să îi înjuri de mamă, tată, bunici, să le vorbeşti despre viaţa lor sexuală şi despre potenţialii parteneri, despre poziţii adoptate şi despre plăcerile lor ascunse; a doua ar fi ca, după ce le-ai vorbit despre toate alea de mai sus (obligatoriu trebuie să abordezi subiectul ăsta, altfel nu vei demonstra niciodată că eşti un frustrat), vei face o selecţie între comentariile primite, în aşa fel încât aceia care nu au prins conversaţia de la început să nu-şi dea seama că eşti un frustrat şi să le manipulezi tu părerile. Păcat că lumea te cunoaşte, deci această strategie nu merge. Da’ cine să-şi dea seama? TU?

Pasul 6

Îţi dai seama că strategia ta de a scrie despre anumite persoane nu prea mai funcţionează, caz în care începi să vizitezi blogurile persoanelor respective şi să le laşi tot felul de comentarii. Începi cu unele mai soft. De mamă adică. Prin urmare, oamenii aceia te banează din toate părţile.

Pasul 7

Realizezi că eşti banat şi frustrarea atinge cote apocaliptice. Eşti atât de frustrat încât, conştient fiind de acest ban, îţi schimbi IP-ul, îţi schimbi adresa de e-mail, îţi schimbi numele. Nu merge, dom’le.

Pasul 8

Accepţi că eşti banat, dar începi să discuţi cu oamenii respectivi prin intermediul comentariilor pe care ştii că ei (măcar) o să le vadă.

Concluzie: stai liniştit, măi Frustrare, primul pas spre vindecare este recunoaşterea. Deci procesul de vindecare o să fie unul lung şi anevoios.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 22 05 2009 -- Frustrările mele (2)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)

Ok… să le luăm la rând:

Marius: NU

George: NU

Andreea: NU

Marina: NU

Se pare că sunt prima . Asta ar putea, totuşi, să însemne două chestii: fie sunt eu foarte rapidă şi, în cazul ăsta, i-am luat pe toţi, fie oamenii au mai multă viaţă socială decât mine şi, în cazul ăsta, mă ascund după monitor şi îmi pun nişte pastă pe coşuri, în timp ce îmi pun aparatul dentar în borcan . Dar să trecem la treburi serioase .

First thing first: felicitări grupei 5, CRP, an 1 pentru evenimentul pe care l-au organizat astăzi. Eu una m-am simţit foarte fain, chiar dacă a trebuit să-mi reduc discursul, lucru extraordinar de greu pentru mine.

Îmi pare bine că, în sfârşit, studenţii de la această secţie fac chestii practice şi că învaţă fiind în mijlocul problemei şi trecând de litera manualelor. În continuare, chestiuni administrative:

Prima:

Această secţie (foarte utilă, de altfel, pentru viaţa studentului, şi nu numai) deţine un site. Ăsta de aici. Site-ul nu mai este în construcţie, are toate mâinile şi picioarele la locul lor, îi bate inima şi poate merge de unul singur, fără cârje. Adică nu mai are texte în latină şi îi merg toate butoanele.

A doua:

Acest site are o secţiune care se numeşte „admitere 2009” care, la rândul ei, are o subsecţiune care se numeşte „viaţa studentului CRP”, subsecţiune ce cuprinde declaraţii ale studenţilor CRP necenzurate (parţial . Kiddin). Prin urmare, dacă eşti student CRP şi ai ceva de spus despre studenţia CRP, formulează un text drăgălaş de 4-5 rânduri şi trimite-mi-l, alături de o poză de-a ta (NU de buletin) la ines.prodan[@]gmail.com. Şi cu siguranţă o să apari pe site.

A treia:

Acest site are şi o secţiune care se numeşte „studenţi” care, la rândul ei, are o subsecţiune care se numeşte „forum”. Asta înseamnă că noi chiar avem un forum pe care vă invit cu căldură să-l folosiţi.

A patra:

Acest site doreşte din toată inima lui de site să aiba ataşat şi un blog, al acestei secţii, un blog care să trateze subiecte de comunicare (PR, advertising, puţin marketing, poate şi resurse umane, comunicare interpersonală etc.). Pe acest blog ar trebui să scrie studenţii acestei secţii în mod periodic. Prin urmare, înainte să mă apuc de trudit din greu la realizarea acestui blog (adică la a bate la cap pe cineva să-l facă funcţional), aş vrea să ştiu dacă studenţii CRP (Iaşi, am uitat să spun) sunt dispuşi să publice articole aici. Dacă răspunsul este DA, atunci ne vom organiza într-un mod profesionist şi ne vom apuca de trebuşoară. Dar, mai întâi, votaţi (mai jos sau în sidebar).

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

Gata .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 17 04 2009 -- Play less, train more (3)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 19 05 2009 -- Feedback studenţesc (2)
• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)