Ieri am avut ocazia să mă minunez din nou de mintea omului. Ca să fiu puţin mai exactă, nu de mintea omului, în general, ci de mintea unui anumit exponat al speciei umane numită de nu ştiu cine (dar tind să cred că de ceva BUG Mafia sau La Familia sau Paraziţii sau Doamne iartă-mă trupă din asta de „după blocuri”-le care neapărat trebuie să fie „gri”… sau poate că s-a autonumit 
) „băieţaş de cartier”.
În continuare, pentru că acesta este un blog inocent, scris, dar mai ales citit de oameni culţi şi educaţi şi, prin urmare, aici nu veţi găsi niciodată scrise cuvinte obscene (nici măcar cu ocazia introducerii lor în DEX), dar şi pentru organizare şi pentru buna desfăşurare a firului narativ, voi detalia o legendă a cele ce vor urma:
