Pr.uaic.ro este site-ul secției de Comunicare și Relații Publice (Facultatea de Filosofie, UAIC, Iași). El a luat naștere acum aproximativ doi ani, atunci când unul dintre profesorii de la această secției a conștientizat importanța online-ului în crearea unui brand, mai ales în cazul acestei secții.

După multe peripeții (cele mai multe dintre ele fiind strâns legate de administrarea rețelei), am ieșit triumfătoare în această luptă acerbă și am reușit să mă ocup, atât cât mi-a permis timpul, de conținutul lui.

La admiterea din 2009 chiar m-am dat de trei ori peste cap și a ieșit o păginuță destul de utilă viitorilor studenți, drept pentru care site-ul a avut un trafic foarte mare în acea perioadă (desigur, acum totul este în paragină).

Numai că vine o vreme în viața fiecărui om în care el trebuie să meargă mai departe și să-și caute persoane cărora să le lase moștenirea (a.k.a. n-am mai avut timp de acest site). Am căutat aceste persoane, dar aș vrea să cred că nu le-am căutat destul de bine și am făcut eu unele greșeli în căutările mele. Prin urmare, le mai caut o ultimă dată.

Ce poate să facă site-ul

Pe lângă beneficiile pe care le poate aduce brandului, site-ul, din punct de vedere funcțional, poate să facă aproximativ de toate. Adică, dacă vă trece prin cap să puneți ceva (util și complex) pe site, gândiți-vă că se poate!

De cine are nevoie site-ul

De:

1.    Un student (sau o echipă de studenți) de la CRP, nu contează în ce an sunt;

2.    Cineva care să știe să scrie. Nu mă refer aici la web-writing, ci la gramatica limbii române. Dacă o cunoști bine, atunci don’t worry about the web-writing, o să te învăț eu unele lucruri de bază și, după aia, sigur o să te descurci;

3.    Cineva care să meargă la facultate. Adică să știe unde e secretariatul, unde e sediul PRIME (de exemplu ), care îi sunt profesorii, ce noutăți au mai apărut la afișier, care sunt șefii de an;

4.    Cineva care să aibă acces la internet constant;

5.    Cineva care să înțeleagă că, înainte să bată la ușa secretariatului, studenții intră pe site;

6.    Cineva care să știe că secțiunea ”noutăți” trebuie updatată permanent cu tot ceea ce i-ar putea interesa pe studenții acestei secții;

7.    Cineva care să înțeleagă că, pentru a putea întreține acest site, trebuie să existe o comunicare constantă între el/ea și cei care generează informații în această secție (vezi, de exemplu, punctul 3 de mai sus).

Ce îți iese ție

1.    O să crești în ochii unor profesori cărora le pasă de acest site. Da, știu, nu sunt mulți, dar cei care sunt contează;

2.    O să înveți ce înseamnă munca din spatele unui site;

3.    O să ajungi un element cheie în circulația informației în rândul studenților de la CRP;

4.    O să ai ocazia să stresezi diverse persoane din această facultate în numele unei comunicări transparente. Deci, oricât de stresant o să fii, o să ai de fiecare dată o scuză;

5.    O să ajungi să știi primul anumite informații;

6.    Dacă ești destul de destupat la minte, o să folosești această experiență în favoarea ta atunci când o să-ți redactezi CV-ul. Să te ocupi cu updatarea site-ului unei secții de la o facultate nu este ceva ce se trece cu vederea ușor.

Asta e situația. Ce facem mai departe

Dacă crezi că poți face față acestui stres major, lasă un comentariu la acest articol sau trimite-mi un mail. În funcție de rapiditatea răspunsurilor primite, o să organizez o întâlnire cu persoanele interesate, o să formăm o mică echipă, eu vă fac transferul de know-how și mă retrag ușor, le prezint echipa și profesorilor (cărora le pasă) despre care am menționat mai sus și vă urez multă baftă în continuare!

Desigur, dacă o să apară probleme, eu sunt întotdeauna de găsit.

Acestea fiind spuse, aștept voluntari .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)
• 7 10 2010 -- PRIME Iași organizează Team Adventure. Iar :) (6)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 11 06 2009 -- Capitalul social (3)
• 27 05 2009 -- Cum se înclină balanţa azi (10)

Astăzi este prima zi, după o perioadă (foarte!) lungă de timp, în care m-am trezit pentru că aşa trebuia să mă trezesc, nu pentru că, din cauza a tot felul de gânduri negre, nu am mai avut somn. Aseară a fost prima seară, după o perioadă (foarte!) lungă de timp, în care am adormit târziu pentru că m-am uitat la filme, nu pentru că m-ar fi bântuit insomniile. Noaptea trecută a fost prima noapte în care, după o perioadă (foarte!) lungă de timp, am putut să o dorm de la început şi până la final, fără să mă trezesc pe la aproximativ ora 4.00 şi să mă duc în pat la frate’meu pentru că, fără prezenţa unei alte fiinţe lângă mine, somnul refuză să se instaleze.

În dimineaţa asta, în timp ce mă uitam la o suită de cârlionţi somnoroşi , mi-am stabilit obiective pe termen mediu (deocamdată), obiective pe care mi le voi scrie pe o foaie şi de la care îmi propun să nu mă abat.

Abia acum am reuşit să înţeleg că „zicala” „You shouldn’t compare yourself to others. They are way more screwed up that you think” nu reprezintă numai o serie de cuvinte frumos alese şi aranjate.

Şi, chiar dacă îmi este puţin frică de decizia pe care am luat-o şi de lucrurile rele ce ar putea să se întâmple, asta înseamnă că sunt cu picioarele pe Pământ, nu că mă auto-demoralizez, aşa cum se pare că am făcut pentru o perioadă (mult prea!) lungă de timp.

Astăzi, după o perioadă (foarte!) lungă de timp, îmi dau seama că nu sunt incompetentă, incapabilă, neserioasă, ne-demnă de încrederea celorlalţi doar pentru că nişte persoane au reuşit să-mi inducă ideile astea.

Şi, mai ales, astăzi, după o perioadă (foarte!) lungă de timp, realizez că cei care au încredere în mine sunt mult mai mulţi decât cei care nu au şi că pe asta ar trebui să mă concentrez pentru că celălat aspect este, pur şi simplu, unul „mâncător” de resurse într-un mod inutil. Şi nu, nu are legătură cu „sfertul de secol” de mâine .

P.S. Exact atunci când te aştepţi mai puţin, apar, din senin, anumite elemente lipsite de semnificaţie, în aparemţă, dar cărora le acorzi tu semnificaţie. Prin urmare, melodie de la un fost student, apărută exact într-un astfel de context. Mulţumesc:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 21 03 2010 -- Non-wish list (partea a treia) (11)
• 12 03 2010 -- Speaking. Public speaking. (4)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)

Sunt sigură că în toată existenţa voastră aţi dat cel puţin peste o persoană care v-a dat planurile peste cap într-un mod negativ, care v-a promis că vă ajută în rezolvarea unei anumite probleme şi care v-a lăsat baltă în ultimul moment. Well… până în prezent, am dat peste doi astfel de oameni. S-ar putea ca, totuşi, să fi dat peste mai multe persoane din această „specie”, dar se pare că numai aceştia doi mi-au rămas adânc „înfipţi” în minte.

Departe de mine trăsătura de caracter care să-mi impregneze verticalitatea absolută şi capacitatea de a mă ţine de cuvânt de fiecare dată, în orice situaţie; totuşi, pe aceşti oameni nu îi pot înţelege: care este motivul pentru care îşi ia un angajament dacă ştie că nu îl va respecta? Sau, mai mult decât atât, dacă şi-a luat angajamentul în momentul în care credea că îl va putea respecta, care este motivul pentru care NU ANUNŢĂ că nu mai vrea/nu mai poate să facă ceea ce a spus că face?

Cel puţin una dintre persoanele despre care am zis mai sus mă scoate din sărite. Eu cred că primele cuvinte pe care le-a învăţat după venirea pe lume au fost „stai liniştit, se rezolvă”, „it’s gonna be allright”, „nu te stresa, te ajut eu” etc., în timp ce primele lucruri pe care a învăţat să le facă după venirea pe lume au fost să nu facă nimic; să nu răspundă la telefoane, să nu răspundă la sms-uri, să nu anunţe omul când, pe ultima sută de metri, se gândeşte să-l lase baltă.

Ceea ce este şi mai interesant este faptul că, de cele mai multe ori, oamenii din această „specie” nu ne sunt rude, nu ne sunt iubiţi, nu ne sunt apropiaţi peste măsură, nu ne sunt datori cu nimic şi, prin urmare, nu trebuie să se simtă obligaţi să accepte rugămintea noastră de a fi ajutaţi; sau, mai mult decât atât, neaflându-se în niciun fel de relaţie care să impună vreo reacţie promptă din partea lor, nu înţeleg de ce ei sunt cei care se oferă să ne ajute şi apoi tot ei sunt cei care ne lasă baltă aproape de fiecare dată pe ultima sută de metri, atunci când ne este foarte dificil să găsim o altă persoană care să facă ceea ce ar fi trebuit să facă ei sau cu atât mai puţin să facem noi ceea ce ar fi trebuit să facă ei.

Pentru toate aceste situaţii şi pentru toţi aceşti oameni din viaţa noastră cred că ar trebui să umblăm tot timpul cu planurile B după noi, ceea ce este obositor şi frustrant, dar se pare că necesar.

Acestea fiind spuse, vă doresc să nu daţi peste astfel de oameni, deşi mă îndoiesc că trăiţi într-un clopot de cristal, acolo unde nicio „impuritate” nu va putea vreodată să pătrundă.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 21 03 2009 -- Da, am procedat corect (3)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (7)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 19 06 2009 -- Şi s-a mai dus unul (12)