Nu mi-am propus în mod strategic să scriu articole despre lucruri inteligente, dar se pare că există vizitatori ai acestui blog care i-au întrezărit potențialul (mai bine spus, și-au dat seama de potențialul cititorilor blogului) și, prin urmare, mă informează despre tot felul de evenimente deștepte pe care eu, evident, vi le voi împărtăși.

Așadar:

RIUF sau Romanian International University Fair este cel mai mare eveniment educațional internațional din România și din Estul Europei care oferă ocazia elevilor și studenților să intre în contact cu reprezentanți și studenți ai instituțiilor de învățământ internaționale, în cazul în care doresc să cunoască și oportunități de a studia în străinătate.

Evenimentul se organizează de cinci ani iar în Iași este la a doua ediție. Anul acesta se va desfășura la Hotel Unirea, în data de 18 martie, începând cu ora 10.00.

O să fie și o serie de activități, precum:

•    Expoziție educațională
•    Traininguri și worhshop-uri despre studiul în străinătate (scrierea documentelor, alcătuirea dosarului, procesul de admitere) 
•    Sesiuni de informare (posibilități de finanțare, pregatirea pentru teste, sisteme educaționale) 
•    Admiteri pe loc (”Spot Admissions”)

Nu știu exact ce înseamnă ”admiteri pe loc” dar, dacă înseamnă ceea ce, de altfel, se înțelege și din denumire, înseamnă că este foarte tare!

În ceea ce privește universitățile participante, lista este foarte lungă, cu nume importante precum: Harvard, Yale, Stanford, Duke, Brown, Pennsylvania, Oxford etc.

Recomand evenimentul și, dacă credeți că vi se potrivește așteptărilor cu privire la… viața asta, poate ne vedem acolo.

Vreau să scriu articolul ăsta de ceva timp, dar de fiecare dată mi se pare că am altceva mai vesel de spus. Dar astăzi, după ce am citit mai multe articole despre absolvenți șomeri și a cui este vina pentru asta și ce ar trebui să se facă și cum săracii studenți se spetesc cu învățatul și nu-i așteaptă niciun angajatorul cu jobul ideal pe tavă… gata, dom’le, tre să scriu!

Sunt câteva lucruri în legătură cu studenții și absolvenții (cei de studii superioare) care mi se par cel puțin triste.

Primul ar fi pretențiile ridicate în momentul finalizării studiilor, pretenții despre care am observat că le sunt cultivate de unii domni profesori încă de pe băncile facultății. Adică pretenții de forma: voi sunteți studenți, voi o să ajungeți oameni MARI. De parcă a fi student mai reprezintă, în societatea românească de astăzi, un atât de mare privilegiu, pe care numai inițiații și specialii îl pot dobândi.

Mergând mai departe pe firul tristeții, ajungem la lucrul cu adevărat trist, bocitor de-a binelea: faptul că unii absolvenți consideră suficiente notele obținute în facultate, faptul că au luat 10 la licență sau faptul că au făcut două facultăți în paralel.

Mi se pare absolut trist și penibil, în același timp, ca singurul lucru cu care să te poți lăuda după finalizarea studiilor, este că ai făcut două facultăți în același timp și să te folosești de această mare realizare a ta, dând-o drept argument pentru a-ți susține credibilitatea într-un anumit domeniu.

Mi se pare jenant să susții sus și tare că îți dorești un salariu de 20 de milioane imediat cum ai terminat facultatea iar argumentul tău pentru buna pregătire să fie notele din timpul anilor de studii. JENANT!

Și continuarea articolului este pe același ton, deci nu mai are sens…

Până acum, încă din timpul facultăţii, am avut parte de câteva începuturi dar, mai presus de toate, de mai multe „puncte şi de la capăt”-e.

Primul început a fost în facultate (atunci când n-aveam blog, deci nu am unde să dau link), atunci când mi-am dat seama, independent de ce ar spune o parte dintre cei care îmi citesc blogul (şi o altă parte din cei care nu îmi citesc blogul), că există un timp pentru toate iar atunci, în facultate, era, pur şi simplu, timpul în care eu trebuia să acumulez informaţii, nu timpul în care să le pun în practică pe bază de salariu ci, mai degrabă, pe bază de voluntariat.

Al doilea început a fost aici, primul „de la capăt” aici şi al doilea „de la capăt” aici. Între timp, au mai apărut nişte „de la capăt”-e intermediare şi alte „de la capăt”-e la care nu am de gând să renunţ, dar ideea de bază este că, după fix patru interviuri şi o strategie de marketing (cu buget şi toate alea), toate pentru acelaşi angajator, am parte de un alt „de la capăt”.

Cel mai serios „de la capăt” de până acum, aşa că wish me luck!

P.S. Studenţii care îmi citesc blogul n-ar trebui să intre în depresii din cauza atâtor „de la capăt”-e după terminarea facultăţii. Tot răul spre bine!

În ultima vreme mă tot lovesc de tot felul de stereotipuri. Şi sunt enervante şi îmi dau seama că sunt grave şi că ne împiedică să mergem mai departe şi să privim lucrurile într-un mod măcar mai non-închistat.

Prin urmare, am decis eu ca, din înţelepciunea mea, să mă transform într-un mic mythbuster foarte subiectiv şi, într-un mod foarte subiectiv (după cum am spus deja), să dărâm – cel puţin parţial – nişte mituri care mă scot din sărite. Prin urmare, în fiecare marţi o să mai dărâm câte un mit, până ajung la numărul magic, 10. Desigur, dacă îmi mai vin în minte şi alte mituri, numărul magic va deveni altul.

Mitul de astăzi: studiile universitare

Citeşte în continuare »

Noup, nu am un răspuns la această întrebare pentru că nu sunt expertă în domeniu. Nici măcar n-o să-mi dau cu părerea, doar o să-mi ridic mie însămi nişte semne de întrebare la care voi, ca nişte cititori iubitori, puteţi să-mi răspundeţi reinstalând, astfel, liniştea în sufletul Inesului.

Nu v-am mai spus ce fac eu în ultimul timp şi, prin urmare, mă simt foarte obligată faţă de voi să vă spun că, împreună cu secţia de Comunicare Socială şi Relaţii Publice, facem „Recensământul” absolvenţilor CSRP Iaşi (prin urmare, dacă sunt şi astfel de absolvenţi care îmi citesc blogul, sunt invitaţi să completeze cu toată încrederea formularul – foarte scurt! – de aici şi să-l şi dea mai departe. Mulţumeeeesc ), ceea ce mi-a ridicat la fileul creierului nişte întrebări.

Se pare că absolvenţii CSRP s-au mobilizat destul de repede şi, de miercuri şi până azi au răspuns 120 (din aproximativ 500 posibili). Plimbându-mi puţin (mai mult) privirea peste formularele completate, nu am putut să nu observ că, în dreptul numelui de familie a multor persoane de sex feminin, apare o paranteză în care scrie „căs. Tralala”.

Citeşte în continuare »

• Merg la Finanţe – checked
• Fac selecţie a absolvenţilor „şmecheri”
• Scriu articol pentru BasicMarketing
• Scriu jumate de proiect pentru master
• Mă opresc din înjurat o persoană şi dau un răspuns către aceeaşi persoană
• Mă apuc de citit una dintre cărţile pentru un examen
• Caut temă nouă pentru blog
• Mă gândesc la un alt proiect, tot pentru master
• Fac mediile studenţilor
• Respir