Prostie…dovedită ştiinţific

Sunt în prima săptămână din semestrul 2. Am hotărât ca în această săptămână să merg la toate cursurile şi seminariile; nu de alta, dar pentru a vedea ce vor profesorii de la noi. Astăzi mi-a fost dat să aud la facultate un lucru ciudat. La obiectul intitulat “comunicare internă” profesorul de curs ne-a spus ceva care practic “m-a şocat”. În contextul ilustrării faptului că o propoziţie poate fi alcătuită într-un mod corect la nivel sintactic, dar poate “să sufere” la nivel semantic sau pragmatic a folosit un exemplu dat de Noam Chomsky:

“Colourless green ideas sleep furiously”. Traducere: Incolorele idei verzi dorm cu furie. Propoziţie absolut corectă din punct de vedere gramatical dar numai din acest punct de vedere, deoarece nu are sens.

Ciudăţenia este următoarea: după aproximativ 50 de ani de la formularea acestei propoziţii de către Noam Chomsky s-au găsit cercetători care să afirme că această propoziţie are sens. Sincer să fiu nu înţeleg nimic din ea. Însă oamenii de ştiinţă au “dovedit” prin anii ‘90 că propoziţia de mai sus poate fi interpretată ca o metaforă. Odată cu apariţia ecologiştilor se spune că ideile verzi ar aparţine acestora. Faptul că ideile dorm înseamnă că ele au fost concepute şi scrise dar aşteaptă să fie promovate şi puse în practică. Acest lucru a fost dovedit de oameni specializaţi în analiză de conţinut şi în ce mai vreţi voi, deci de oameni de ştiinţă.

Întrebarea mea retorică este: s-au gândit vreodată ecologiştii să folosească această expresie, metaforă sau cum vreţi voi să fie numită pentru a demonstra ceva? Sau ştiu ecologiştii că există expresia asta şi că i-ar putea reprezenta? Ori mai degrabă vorbim de nişte oameni de ştiinţă care nu au o altă treabă mai bună de făcut?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *