Anul ăsta nu știu cum se face că nu au mai curs mesajele penibile. De fapt, nu au curs deloc, doar așa, câte unul rătăcit și (culmea!) inteligent. Așa că, din păcate, planul inițial (de a realiza un top 20 al mesajelor penibile) nu poate fi respectat. Prin urmare, va fi un top sărăcăcios; doar 5.

Locul 5

Un iepuraș tare drăgălaș…a ieșit în cale…cu viteză mare…și-ți urează neîncetat… să ai Paște Minunat… și Hristos a Înviat!

Cum se poate ca un iepure să facă o urare neîncetat? Asta îmi amintește de bancul ăla cu părinții care au plecat de acasă și și-au lăsat cei doi copii în fața unui casetofon unde ar fi trebui să ruleze o casetă cu povești. La întoarcere, ambii copii se dădeau cu capul de pereți înnebuniți, urlând ”da, da, DA, DAAAA, DAAAAAA!!!”, în timp ce din casetofon se auzea: ”Copii, vreți să vă spun o poveste?”, ”Copii, vreți să vă spun o poveste?”, ”Copii, vreți să vă spun o poveste?”, ”Copii, vreți să vă spun o poveste?” (se stricase banda)

Locul 4

Un iepuraș alb de paști a adus și la cei săraci câte un oușor de paști pentru ca spiritul acestei sărbători săi cuprindă pe toți din voia celui care s-a răstignit și a murit pentru noi și a înviat a treia zi după scriptură!

Diacriticile sunt de la mine, greșelile gramaticale și de punctuație sunt de la expeditor.

Locul 3

Mântuitorul a avut o cruce de lemn, și o inimă de aur. Azi mulți vrem cruci de aur, și inimi de lemn. Fie ca în clipa vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască și puterea noastră de a iubi și a ierta. Paște fericit!

Această metaforă, acest joc de cuvinte, aceste virgule în plus… mi-nu-nat!

Locul 2

În mersul său încrucișat, Își poartă crucea resemnat, Ca să ne scoată din păcat. Să-i plângem fiecare cui ce crunt străpunge trupul LUI! Haideți să-ncercăm să fim Mai buni, puțin, în fiecare zi! Și să-i rugăm pios pe sfinți, Să ne primească ruga sus Pentru tot chinul (da, apare smiley-ul ăsta ) DOMNULUI ISUS! PAȘTE FERICIT!

Ăsta e așa… emo style. Serios acum: chiar te lasă sufletul să consumi atâtea caractere pentru așa ceva?

Locul 1

Lacrimile lumânărilor ce veghează la purificarea sufletelor să se transforme în felinare eterne menite să vă călăuzească pe un drum drept. SĂRBĂTORI FERICITE!

Vedeți copii? Asta iese când deschizi dicționarul de neologisme, închizi ochii și pui degetul la întâmplare .

… de Paște și oricând.

Și, dacă tot se apropie, vă urez să nu vi se blocheze telefonul de la SMS-urile penibile, să nu primiți prea multe telefoane la miezul nopții, de parcă ar fi noapte de Revelion și, mai ales, să nu citiți de prea multe ori următoarele cuvinte:

•    Fie ca
•    Lumină
•    Domn/Domnului
•    Învierea
•    Iepuraș
•    Coconaș
•    Suflet
•    Alături de
•    Sfânta seară
•    Sfânta zi
•    Sfintele zile
•    Puritate
•    Belșug
•    Ouă roșii
•    Mântuire
•    Cruce
•    Jertfă
•    Mai buni
•    Mai puri
•    Mai frumoși

Mai adaugați voi.

P.S. Dacă le puneți cap la cap, chiar iese o urare semesistică .

Warning: este un articol special pentru fete. Deci, dacă ești de sex masculin, nici măcar nu mai pierde vremea aici .

Nu este obligatoriu să mă cunoști foarte bine pentru a-ți da seama că sunt un fel de hand-made freak. Spun ”un fel de” pentru că am o listă întreagă de mofturi pe care o respect cu conștiinciozitate de fiecare dată când îmi mai iau câte ceva.

În principiu, pe lista respectivă este scris cu tot felul de fonturi și culori cuvântul ”drăgălaș”. Și eu, așa cum am menționat, o respect cu conștiinciozitate.

Dar să nu mai lungim vorba. Pentru că nu vreau să dau o aură misterioasă răspunsului ”de pe site-uri” la întrebarea ”de unde îți iei toate chestiile astea?”, pentru că site-urile astea au niște nume prea lungi sau prea greu de ținut minte (de asta le am în bookmarks și, dacă aș putea să le pun o fundiță roz pentru a le deosebi de celelalte lucruri din bookmarks, aș face-o) și, mai ales, pentru că îmi place să fac sharing, site-uri cu chestii drăgălașe:

1. Cercei cu personalitate: este un site nou-născut al Ioanei care este din Iași, ceea ce mi-a umplut inima de bucurie.

Paranteză: pentru că nu mă înțeleg bine cu poștașul din sat Vișani, de fiecare dată când îmi comand ceva, dau adresa colegului meu care, săracul, trebuie să meargă la poștă pentru tot felul de prostii (din punctul lui de vedere): cercei în formă de oaie, broșă cu reni, broșă cu căpșuni, cercei în formă de purceluș, brățară cu buburuze etc.

2. Ioana Grămăticu: dacă vă întrebați de unde am broșele mari-mari-mari, aici se află răspunsul. Ah! Și aici.

3. Cătălina Bălinșteanu: și ea tot din Iași este (yuhuuuuu). Deși încă nu mi-am băgat coada pe acolo, intenționez să .

Altă paranteză: constat cu uimire că îmi cumpăr accesorii în funcție de campaniile de la Felicia. Oare ce mi-oi cumpăra pentru campania de CSR? Un pet folosit?

4. Gina Magdici: nici de aici încă nu, dar încă nu mi s-a terminat salariul

Șiiiiiiiii

L-am lăsat la final pentru că este locul meu de suflet, acolo unde găsesc drăgălășeniile Pământului, acolo unde mă holbez ore întregi neștiind ce să aleg…

Nahoot Design!

Pam pam!

Am fost la Online Career Day. Mi-a plăcut. Si de oamenii din public şi de speakeri şi, implicit, de mine . Nu mi-a plăcut sala, ceea ce mă face să cred că eu am o problemă cu sălile şi niciodată nu aş putea fi mulţumită.

Anyway, ieri am vorbit despre ceea ce o sa vedeţi mai jos. Iar cei care nu au venit nu ştiu ce au pierdut .

P.S. Eu nu fac parte dintre cei care susţin că facultatea nu te ajută la nimic .

Nu înțeleg noțiunea asta, nici dacă mă taie careva (de fapt, dacă o să ajungă cineva, Doamne ferește, să mă taie pentru că nu înțeleg noțiunea, o s-o înțeleg subit ). De fapt, eu, în lumea mea, o înțeleg iar ceea ce nu înțeleg este de ce viziunea mea nu se suprapune cu viziunea altora care, din motive întemeiate sau nu, au grijă cumva de mine.

Sunt o persoană energică. Atunci când spun ”energică”, eu chiar cred în ceea ce spun. Asta înseamnă că, dacă nu mă simt utilă, nu trăiesc în armonie cu mine însămi. Pentru a mă simți utilă, trebuie să FAC în permanență ceva care îmi place. Dacă fac în permanență ceva care îmi place, nu contează cât de epuizant este lucrul respectiv, eu voi avea întotdeauna imaginea de ansamblu și mă voi simți bine.

Dacă eu mă simt bine, înseamnă că îmi valorific într-un mod frumos timpul. Timpul MEU, că doar nu m-oi apuca de valorificat frumos timpul altora.

Acum că am stabilit acest lucru, o singură întrebare mă macină: dacă eu mă simt bine cu lucrurile mele (multe ) pe care le fac, dacă îmi place să fac toate lucrurile alea (multe ), dacă eu mă implic în (multe ) acțiuni pentru că așa sunt eu, nu pot să stau degeaba, atunci de ce există persoane care se îngrijorează că nu mai am timp pentru MINE?

Adică timpul ăla pe care îl petrec eu (de bunăvoie!) schimbând cumva lumea (că, la urma urmei, ăsta este scopul final ) de ce nu este considerat timp pentru MINE? Atât timp cât este timpul MEU?

Nu înțeleg etichetele astea idioate și definițiile date unor noțiuni care, la urma urmei, țin de subiectivitatea fiecăruia: de ce ”timp pentru MINE” trebuie să însemne o anumită bucată din zi/săptămână/lună în care eu să trebuiască să aplic concepția altora asupra noțiunii de relaxare, gen: să dorm, să mă duc la masaj, să mă duc la SPA, să ZAC în pat, să casc gura aiurea pe stradă.

Nu că nu aș face unele din lucrurile de mai sus dar, pur și simplu, nu înțeleg de ce lucrurile pe care le faci și în care te implici cu pasiune nu intră în categoria timp ”pentru TINE”. Și cine a mai inventat și sintagma asta?

P.S. Articolul ăsta a fost mai mult pentru cei care au senzația că, dacă stau la birou peste program, sunt persecutată și este necesar să mă compătimească, dacă ajung mai târziu acasă din cauză că am avut seminarii, trebuie să afișeze privirea de milă sau, dacă dorm 6 ore pe noapte în loc de 8 pentru că mă pregătesc pentru diverse alte activități, trebuie să mă considere o persoană surmenată. Fac toate astea pentru că ÎMI PLACE SĂ LE FAC! Stop worrying!

Se pare că despre asta voi vorbi la Online Career Day.

Dacă mai există cineva pe Pământul ăsta care crede despre mine că vorbesc prea puțin, îl invit sâmbătă la OCD să-i demonstrez că nu e așa .

… și nu mă refer la persoanele de la care ne-am obișnuit deja să aflăm doar lucruri teoretice și despre care să știm că nu prea au avut ocazia să le pună în practică și, prin urmare, nu avem așteptări practice de la ele.

Atunci când participi la diverse conferințe în care se vorbește despre cât de important este lucrul în echipă, despre cât este de bine, util și indicat să nu ignori oamenii cu care lucrezi, despre cât de neinspirată este alegerea de a te pune pe tine în centrul atenției și de a-ți lua toate sarcinile de pe Pământ (transmițându-le celorlalți, indirect, că nu ai încredere în ei), despre comunicarea online și offline, despre cum o companie trebuie să folosească rețelele sociale, despre cum trebuie să scrii pe blog, despre cât de des trebuie să scrii pe blog, despre cum să faci un site, despre cum să creezi conținut pe acest site, despre cât de importante sunt lucrurile simple (cum ar fi un ”mulțumesc”) pentru funcționarea echipei, despre follow-up și despre alte din astea…

… ai impresia că, atunci când va fi pusă față în fața cu partea practică a lucrurilor, persoana respectivă va rupe stilul, nu?

Și atunci când vezi tu cu ochii tăi că persoana respectivă face exact aceleași greșeli despre care te-a învățat că trebuie să le ocolești, cum ar trebui să procedezi?

Aici primesc urările .

Later edit: Sau pe Facebook.

Yep, este deja o tradiție, se pare, să fac liste cu ceea ce nu mi-aș dori de ziua mea. BTW: mâine este ziua mea! Vă spun asta pentru a evita situația urâtă în care nimeni nu-mi spune ”la mulți ani” pentru că nimeni nu știe că e ziua mea pentru că nu am spus nimănui pentru că am așteptat să-și dea seama singuri (așa cum s-a întâmplat de 8 martie, deși atunci era 8 martie și toată lumea de sex masculin ar fi trebuit să știe că am nevoie de flori ).

Și știu că măcar patru persoane mă vor urî pentru că am publicat așa de târziu această listă, având în vedere că s-au chinuit destul de mult pentru a găsi un cadou (pe care l-au luat deja, pentru că am sesizat eu apariția unei sacoșe în plus ).

De ziua mea nu vreau următoarele lucruri:

1. Un obiect vestimentar prea strâmt. Pentru că o să mă deprime și o să mă facă să intru în panică. Să nu mai spunem de gândul acela că vremea mea a trecut…

2. Un tort imens din care să iasă un stripper pitic. Piticul-porno;

3. Reamenajarea pereților biroului cu poze ale următorilor superiori: Gijs Klomp, Kubiceck, Nicu Gavriluță, Vasile Ișan. Nici măcar Gh. Ilie Fârte . Știu că eu, la rândul meu, am contribuit realizarea unui astfel de cadou original, dar nu mi-aș dori să se întoarca roata de ziua mea;

4. Creme antirid. Nici măcar pentru a face o glumă bună…

5. O proteză dentară. Nici măcar din motivul enunțat mai sus…

6. O farsă de-a lui Buzdugan;

7. O mătură, un faraș, un pămătuf de praf, un șorț de bucătărie, un polonic, o paletă din aia prin care se scurge uleiul, o sită, o pâlnie, un mop, un instrument de strivit usturoiul, un făcăleț, un tel, o mașină de făcut pâine, un ac+ață, o bonetă de brutăreasă, un săpun de casă, un război de țesut, un fus, un fuior (orice ar fi ăla). Nu aș ști ce să fac cu ele;

8. O serie de aproximativ 50 de teme de corectat. Nu mi le doresc, dar le voi avea . Totuși, dacă oricum le voi avea, mi-aș dori foarte tare să nu mai fie copiate de pe site-uri obscure >;

9. Garoafe, oricâte ar fi ele;

10. Un blog dedicat zilei mele de naștere;

11. Un blog dedicat trecerii timpului;

12. Un blog dedicat măsurilor de prevenire a îmbătrânirii;

13. Un blog dedicat diferitelor modele de sicrie.

Cam atât. Ah, să nu uit! Pont: dacă sunteți în pană de idei, nu cumva să-l întrebați pe frate’meu ce crede că mi-aș dori; sigur o să vă dea idee de un cadou absolut inutil, gen: o lumânare parfumată, un portofel mare cât un penar sau un tablou cu un trabant. Și, dacă credeți că soluția ideii pentru cadou se află la cineva , think again; probabil că soluția lui va fi: o pungă de fân pentru porcul de guineea, o placă de bază nu-știu-de-care, un al patrulea monitor cu nu știu ce diagonală sau o telecomandă multifuncțională cu laser.

De aproximativ 10 luni organizăm diverse pitch-uri; pentru campanii de marketing, pentru campanii de CSR, pentru research, pentru alt research, pentru traininguri și, în general, pentru orice are legătură cu domeniul meu de activitate.

Și, tot cam de atâta timp, intru în contact cu diverse agenții, fiecare cu câte un anumit tip de comportament, unele dintre ele trezindu-mi senzații pozitive și creându-mi dorința de a lucra împreună, altele, poate fără să-și dea seama, îndemnându-mă indirect să refuz orice colaborare.

Prin urmare, dacă ar fi să-mi adun gândurile în cap, aș putea face chiar și o schemă și aș distinge cinci tipuri de agenții cu care am intrat până acum în contact:

Legendă

Poate nu astea sunt definițiile stricte, dar:

Profesionalism = experiența acumulată în domeniul de activitate, rezultatele pozitive ale colaborărilor anterioare (cu noi sau cu alți clienți), cunoștințele teoretice și practice și, nu în ultimul rând, atitudinea de respect și de… pe picior de egalitate cu care își tratează posibilii clienți.

Tupeu = îndrăzneala cu care își susțin ideile și poate puțină obrăznicie, pe alocuri. Menționez că, în mintea mea, nu are o conotație negativă, atât timp cât nu este întrecută limita.

Varianta A: Când atât profesionalismul, cât și tupeul sunt aproape de 0

Este cazul agențiilor care nu au experiență, dar nici nu se pregătesc prea mult înainte de un pitch. Totuși, sunt conștiente că nu vor fi alese și nu se avântă în afirmații ciudate sau în atitudini de superioritate. Este un fel de ”ce-o fi o fi”. Din punctul meu de vedere, este o totală pierdere de timp, de ambele părți.

Varianta B: Când profesionalismul este aproape de 10 și tupeul aproape de 0

Aici intră agențiile care nu știu să se vândă. De obicei, cei care participă la pitch sunt nesiguri, le transpiră palmele, le tremură vocea și au nevoie de multă apă. De obicei, aceștia vin cu un power point foarte bine pus la punct pe care nu știu să-l prezinte. Și, tot de obicei, dacă persoana în fața căreia prezintă nu este indulgentă și intuitivă, vor pierde, în ciuda ideilor foarte bune pentru care au petrecut mult timp pregătindu-se.

Varianta C: Când profesionalismul este aproape de 10 și tupeul mediu, aproape de 5

Sunt agențiile care au cele mai multe șanse de reușită. Și sunt foarte fericită pentru că lucrez cu ele . Prezentarea lor reflectă faptul că s-au documentat și că sunt conștiente de faptul că, dacă un lucru va ieși bine, toată lumea va fi mulțumită și colaborarea va continua.

De obicei, oamenii din aceste agenții lucrează aici din pasiune iar partea cu research-ul și cu dorința de perfecționare este ceva firesc, nu ceva impus de vreo fișă a postului. Iar acest lucru se vede.

Varianta D: Când atât profesionalismul, cât și tupeul sunt aproape de 10

Întâlnirea cu aceste agenții este una foarte interesantă pentru că întotdeauna va exista un schimb de replici inteligente și dure, în același timp. De obicei, întâlnirile cu astfel de persoane încep cu o sprânceană ridicată din partea clientului, în capul căruia principalul gând este ”WTF? Ăștia chiar mă cred prost!”.

De obicei, pe parcursul discuției, cu siguranța va exista un moment în care o persoană din cadrul agenției va întrerupe o persoană din partea clientului cu o întrebare de specialitate, tocmai pentru a-i demonstra cât de buni sunt.

Tot de obicei, atitudinea acestor agenții este una de ”take it or leave it”, fiind mult prea sigure că răspunsul clientului va fi ”take it”. De cele mai multe ori, răspunsul chiar ăsta este, dar numai dacă s-a trecut de pragul jocurilor de orgolii și cei doi actori au ajuns pe aceeași linie.

Varianta E: Când profesionalismul este aproape de 0 și tupeul aproape de 10

Astea sunt agențiile mele preferate . Pentru că este absolut fascinant să observ cum o astfel de agenție crede despre ea însăși că locul ei este în varianta D și, prin urmare, adoptă aceeași atitudine de ”take it or leave it”, o atitudine de-a dreptul prostească pentru situația în care se află, de fapt.

Este genul de agenție care nu face research înainte de întâlnire pentru că ea oricum știe tot, crezând că la fel procedează și agențiile din varianta D, neștiind că dezinvoltura acestora are o bază reală. Este genul de agenție care dorește să se poziționeze ca una nonconformistă, în care oamenii au coafuri ciudate, tricouri cu mesaje și blugi rupți. Și cam atât.

Partea mea preferată în discuțiile cu o astfel de agenție sunt acelea în care mi se oferă soluțiile creative absolut penibile și… ne-concrete, de genul: ”Dacă doriți să vă creșteți vizibilitatea în rândul targetului tânăr, SOLUȚIA NOASTRĂ ESTE SĂĂĂĂ…. pam-pa-ra-ram, tam-ta-da-dam, tobe-trâmbițe-trompete, tu-tu-tu, ti-di-di, pam-pam: FOLOSIȚI INTERNETUL!!!<” No, shit?

Sau: ”Observați propunerea asta – absolut jenantă – de afiș? Observați linia asta din colțul afișului? Observați că este curbată? Această linie curbată induce ideea de ZÂMBET și se va transmite ca un mesaj subliminal!!!” .

În acest moment, mă gândesc la cineva (nu spun cine) care vorbea despre ”pitzipoanca de la PR”. Nu am întâlnit-o încă, dar, în schimb, am întâlnit mulți, foarte mulți CREATIVI .