Ştiu cel puţin o persoană căreia îi va plăcea acest articol, cel puţin o persoană care va ironiza acest articol, cel puţin o persoană care habar n-o să aibă despre ce vorbesc şi cel puţin o persoană căreia acest articol îi va fi indiferent. Tu în ce categorie te integrezi? .

Ca orice cetăţean ajuns pe Pământ cu menirea de a reprezenta populaţia urbană cu mândrie şi fără prejudecată (sau cu, în funcţie de numărul de camere deţinut de apartamentul deţinut şi el, la rându-i, apartament cumpărat cu bani lichizi pe vremea comuniştilor, atunci când era mai bine, pentru că aşa cred bătrânii precum nenea Moraru care, în fiecare miercuri, scotea în faţa uşii câte o sacoşă plină de decupaje din reviste porno cu scopul nedeclarat dar evident, desigur, de a contribui la educaţia sexuală a vecinilor cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani care, chiar dacă nu se descurcau prea bine la descifrat cuvintele, pozele, slavă Domnului, le înţelegeau cu vârf şi îndesat… dar să revenim, că iar ne abatem de la subiect!), şi cei de pe strada Prudenţei, numărul 675 prezentau un puternic spirit antreprenorial.

Fapt no 1: Din înţelepciunea profilor

„Pasărea a fost ideea oului de a obţine mai multe ouă”

„Toate eforturile pe care le fac statele pentru a ne aduce nouă fericirea sunt risipă de resurse”

Fapt no 2: Din cotidian

E ora 23.00 şi eu m-am gândit că ar fi bine să mă apuc de corectat lucrări. Acum. Aşa că, as we speak, corectez şi ascult pe repeat asta:

Fără legătură.

Alaltaieri am început seria de parţiale, serie care, slavă Domnului (!), s-a încheiat ieri . Deosebit faţă de parţialele înaintea cărora trebuie să te pregăteşti, trebuie să înveţi, trebuie (sau nu) să stai stresat, trebuie (sau nu) să te întrebi în avans cum o să fie, dacă o să fie greu, dacă o să fie uşor, dacă proful drăgălaş din timpul semestrului nu se va transforma într-un balaur cu şapte capete a fost faptul că, de data asta, eu nu a mai trebuit să fac nimic din cele menţionate mai sus. Pentru că m-am aflat de partea cealaltă.

Şi iată că este vremea unui articol profund. Nu pot să vă descriu cât de plină sunt de încântare la sosirea acestui moment, mai ales când mă gândesc la circumstanţele în care un astfel de moment îşi face apariţia la mine, în general.

Pentru că „ştim cum am intrat în criză, dar nu ştim când şi cum vom ieşi din ea”, Business Pundit încearcă să o abordeze într-un „facem haz de necaz”-style, dând o mână de ajutor unor mari companii care probabil că, în urma crizei, vor avea nevoie de ceva rebranding. Bineînţeles, dacă vor deborda de sinceritate .

În mai puţin de o lună de zile va fi Crăciunul. Pentru majoritatea persoanelor, Crăciunul este un prilej de bucurie, împreună cu familia şi prietenii. Sunt însă persoane pentru care Crăciunul este încă un prilej pentru a le aminti de problemele lor şi a le face parcă mai apăsătoare…

Asociaţia Studenţilor Informaticieni Ieşeni organizează cea de-a V-a ediţie a proiectului “Crăciun din inimă de student”.

Beneficiarii acestei ediţii vor fi un centru de asistenţă şi consiliere a persoanelor cu handicap şi un cămin de bătrâni din Iaşi.

În perioada 1 – 20 decembrie fii alături de noi şi contribuie pentru un Crăciun mai fericit pentru persoanele care merită şi au nevoie! Fii tu Moş Crăciun pe 25 decembrie.

Participa la balul de caritate de pe data de 16 decembrie şi licitează pentru obiectele puse în vânzare, iar toţi banii încasaţi vor fi donaţi pentru a oferi un Crăciun mai fericit acestor persoane minunate.

Nicu Alifantis va fi alături de noi în această campanie şi va cânta la balul de caritate.

Mai multe detalii despre acest eveniment găsiţi pe site-ul dedicat.

Înainte de a citi articolul, play:

Parisul este primul oraş pe care l-am văzut atunci când am ieşit pentru prima dată din ţară. Eram în clasa a şaptea (cred) şi visam să mă îndrăgostesc acolo de cineva care să mă facă să îl iubesc aşa cum numai în Paris se poate învăţa şi care să mă facă să sufăr şi pentru care să vreau întotdeauna să mă întorc acolo.

Nu l-am întâlnit pe EL, dar întotdeauna am vrut să mă întorc acolo. Dovada este că, a doua oară când am ieşit din ţară, tot în Paris m-am dus. Şi a patra oară la fel (a treia oară m-am dus la mama naibii, dar asta este altă poveste care nu are importanţă pentru firul epic al acestei naraţiuni).

Întotdeauna am avut senzaţia că văd Parisul cu persoana nepotrivită, chiar dacă persoanele împreună cu care îl vedeam erau nişte oameni frumoşi cu care îmi plăcea să îmi petrec timpul în alte circumstanţe. Deci senzaţia nu avea neapărat legătură cu aceste persoane, ci cu lipsa şi necesitatea prezenţei unor sentimente.

Pentru că, pentru mine, Parisul nu înseamnă un cumul de atracţii turistice, nu înseamnă o adunătură frumoasă de turnuri (Eiffel), de străzi (Champs Elysees), de ape curgătoare (Sena), de vaporaşe, de muzee (Louvre) şi altele. Nu înseamnă nici o grupare de oameni sclifosiţi care vorbesc tare, pe nas şi cu multe multe multe gesturi, nu înseamnă brânză cu mucegai, nu înseamnă străduţe mici şi gălăgioase, după cum nu înseamnă cumpărături.

Parisul înseamnă un cumul de emoţii, de trăiri, de exaltări şi de dorinţe de a le împărtăşi cu cineva, o senzaţie de bine pentru că eşti acolo cu cine trebuie, un zâmbet tâmp pierdut în ochii celuilalt pe o străduţă colorată de la poalele Sacre Coeur-ului, într-un bistro gălăgios, sau pe Sena. Oriunde, de fapt.

Dacă această condiţie minimală, de a împărţi Parisul cu cine trebuie nu este îndeplinită, atunci Parisul rămâne, de fapt, o iluzie a iubirii.

Irina mi-a amintit azi despre senzaţia Parisului:

„When I was 10, we went to England. My mother was shooting a miniseries there… My dad took me to Paris for the weekend. We had the most amazing time. On the plane back to London, he asked me, ‘Do you know why I took you to Paris, only you and me?’ And I said, ‘Why?’ And he said, ‘Because I wanted you to see Paris for the first time with a man who you know will love you for the rest of your life.’ — Gwyneth Paltrow, Parade - January 17, 1998”

A trecut o lună şi puţin de când am lansat studiul adresat absolvenţilor Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, studiu cu privire la situaţia acestora pe piaţa locurilor de muncă în care au fost (sau nu) angrenaţi. Chiar dacă studiul se va finaliza în februarie (timp în care sper să mai completeze şi absolvenţi ai facultăţilor ce nu sunt prea prezente până acum), avem nişte rezultate parţiale pe care vrem să le împărtăşim.

După ce v-am dezvăluit problema cu „abundenţa” absolvenţilor de FEAA, lucrurile au început să se remedieze, în sensul că au mai apărut absolvenţi de Litere, Filosofie sau Matematică. Totuşi, luând în considerare lipsa unei proporţionalităţi între numărul respondenţilor pe facultăţi, nu aş putea spune că, până în acest moment, rezultatele studiului pot fi generalizate. Acesta este motivul pentru care am început o interpretare a datelor pe fiecare facultate în parte.

But enough talking. Aici aveţi rezultatele. Enjoy!

P.S. Sondajul încă mai poate fi completat aici. Don’t be shy!

P.S.2 Mi se pare foarte ciudat că am trimis ieri vreo 3000 de mailuri şi nu am primit niciun răspuns, niciun „failure”; dacă vreun cititor al blogului meu a primit ieri un mail de la mine (cu rezultatele), spuneţi-mi. Ca să ştiu că au ajuns bine, sănătoase.

Picături de transpiraţie se pot cu uşurinţă zări pe pavilioanele urechilor, pe boticurile lunguieţe şi pe toate cele cincisprezece degete de la toate picioarele celor care cu atâta ardoare dezbat subiectul Spaghetului.