Înainte de a citi articolul, play:
Parisul este primul oraş pe care l-am văzut atunci când am ieşit pentru prima dată din ţară. Eram în clasa a şaptea (cred) şi visam să mă îndrăgostesc acolo de cineva care să mă facă să îl iubesc aşa cum numai în Paris se poate învăţa şi care să mă facă să sufăr şi pentru care să vreau întotdeauna să mă întorc acolo.
Nu l-am întâlnit pe EL, dar întotdeauna am vrut să mă întorc acolo. Dovada este că, a doua oară când am ieşit din ţară, tot în Paris m-am dus. Şi a patra oară la fel (a treia oară m-am dus la mama naibii, dar asta este altă poveste care nu are importanţă pentru firul epic al acestei naraţiuni).
Întotdeauna am avut senzaţia că văd Parisul cu persoana nepotrivită, chiar dacă persoanele împreună cu care îl vedeam erau nişte oameni frumoşi cu care îmi plăcea să îmi petrec timpul în alte circumstanţe. Deci senzaţia nu avea neapărat legătură cu aceste persoane, ci cu lipsa şi necesitatea prezenţei unor sentimente.
Pentru că, pentru mine, Parisul nu înseamnă un cumul de atracţii turistice, nu înseamnă o adunătură frumoasă de turnuri (Eiffel), de străzi (Champs Elysees), de ape curgătoare (Sena), de vaporaşe, de muzee (Louvre) şi altele. Nu înseamnă nici o grupare de oameni sclifosiţi care vorbesc tare, pe nas şi cu multe multe multe gesturi, nu înseamnă brânză cu mucegai, nu înseamnă străduţe mici şi gălăgioase, după cum nu înseamnă cumpărături.
Parisul înseamnă un cumul de emoţii, de trăiri, de exaltări şi de dorinţe de a le împărtăşi cu cineva, o senzaţie de bine pentru că eşti acolo cu cine trebuie, un zâmbet tâmp pierdut în ochii celuilalt pe o străduţă colorată de la poalele Sacre Coeur-ului, într-un bistro gălăgios, sau pe Sena. Oriunde, de fapt.
Dacă această condiţie minimală, de a împărţi Parisul cu cine trebuie nu este îndeplinită, atunci Parisul rămâne, de fapt, o iluzie a iubirii.
Irina
mi-a amintit azi despre senzaţia Parisului:
„When I was 10, we went to England. My mother was shooting a miniseries there… My dad took me to Paris for the weekend. We had the most amazing time. On the plane back to London, he asked me, ‘Do you know why I took you to Paris, only you and me?’ And I said, ‘Why?’ And he said, ‘Because I wanted you to see Paris for the first time with a man who you know will love you for the rest of your life.’ — Gwyneth Paltrow, Parade - January 17, 1998”
Comentarii noi