Porcii de Guineea vor castraveți. Tot timpul. De regulă, vor castraveți atunci când: intră cineva în cameră, este deja cineva în cameră, cineva din cameră face – Doamne ferește – o mișcare, se luminează afară, se înserează afară, cineva din cameră doarme, cineva din cameră doarme și se întoarce pe partea cealaltă, sună telefonul, deschizi laptopul,deschizi ochii dimineața, te duci la baie noaptea. Dacă, acum doi ani, atunci când am intrat în petshop, aș fi știut despre strânsa relație dintre porcul de Guineea și castravete, aș fi fugit mâncând pământul.

De fapt, eu dintotdeauna mi-am dorit un cățel. Nu știu cum de am căpătat un porc de Guineea (de fapt, știu, dar e altă poveste). Dacă aș avea un cățel, aș vrea să fie unul mic și pufos, pe care să-l smotocesc cum vreau eu, cu care să dorm și, eventual, căruia să-i cumpăr și mâncare pentru câini. De la Royal Canin.

Dar iată că zgomotul tastelor l-a făcut pe porcul de Guineea să-și dorească, evident, un castravete. Și să mă trezească din visul meu cu căței pufoși…

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Atunci când a fost vorba despre joburi, întotdeauna am mers pe principiul ”Dacă nu-ți place ceea ce faci, pleacă!”. Și nu mă refer aici la joburile temporare pe care ți le iei în facultate pentru că ai nevoie de bani în plus. Mă refer la joburile serioase, acelea care, în mod normal ar trebui să-ți placă pentru că sunt într-un domeniu care te pasionează și în care ți-ai dorit întotdeauna să lucrezi; dar, din anumite motive, de cele mai multe ori din cauza atmosferei la locul de muncă, nu-ți place și nu poți lucra.

Ce faci atunci? Faci ca Donald Trump? Sau pleci?

Eu plec.

Am plecat o singură dată și aș mai pleca dacă nu mi-aș desfășura activitatea într-o atmosferă care să îmi permită să fac treaba așa cum ar trebui. Dacă aș avea un șef care să aducă stresul după el, dacă aș avea colegi care m-ar bârfi de fiecare dată când mă duc la baie, dacă aș avea idei bune și nu aș putea să le pun în practică din cauza unui caracter prost, dacă aș ști sigur că mergem într-o direcție greșită, dar nu aș avea ce să fac, dacă aș fi controlată, dacă mi s-ar cere să mă îmbrac la costum, dacă n-aș avea voie să ascult muzică la birou, dacă n-aș avea o echipă, dacă ar trebui să stau o oră la ușa șefului pentru a putea obține un ”da” și din multe alte motive care țin de un anumit fel al meu care trebuie lăsat liber.

Voi ați plecat? Ați pleca?

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 11 05 2011 -- Cât de bine este să asociezi persoana cu brandul? (5)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)

Da, recunosc, îmi plac brandurile! Începând cu momentul în care deschid ochii și mă încalț cu papucii de casă și până în momentul în care închid cartea seara, sunt înconjurată de branduri. Pe unele le caut intenționat și nu cumpăr altceva în afară de brandul în care am încredere, peste altele dau din întâmplare și constat că sunt branduri cunoscute iar pe altele le iubesc, pur și simplu (Belvita, my love!).

Nu sunt una dintre persoanele care merg cu tricourile întoarse sau cu bata chiloților la vedere, nici nu-mi agăț bling-bling-uri de ochelarii de soare. Însă sunt anumite produse despre care știu sigur că sunt bune. Nu știu dacă e din cauza brandului, dar știu că sunt bune. Iar pe acelea le caut și nici nu-mi doresc să experimentez și să-mi iau no-name-uri, doar de dragul de a declara că nu sunt o persoană superficială.

Nu înțeleg aversiunea exagerată a unora față de branduri. Există persoane despre care, din modalitatea în care se exprimă, poți trage concluzia că sunt în stare să protesteze dezbrăcate în centrul orașului cu pancarde cu ”NU brandurilor!”. Aceste persoane doresc atât de mult să demonstreze că au cunoscut adevăratele valori ale vieții, încât ar putea să vorbească ore în șir despre cât de proaste sunt croielile anumitor branduri, cât de piți este să te duci în mall, cât de exagerat ești dacă alegi Cinema City, cât de multe fumuri ai dacă mănânci uneori la restaurant, cât de snob ești dacă îți cumperi o anumită cameră foto, cât de impertinent ești dacă dai mai mulți bani pe un produs din cauza brandului etc.

Eu merg pe principiul ”dacă îmi place și nu e exagerat de scump, îl iau!”. Și, de cele mai multe ori, este vorba despre branduri care, din păcate își desfășoară activitatea în locurile pierzaniei denumite sugestiv ”centre comerciale” sau ”mall-uri”. Și da, am anumite branduri de haine preferate; și nu este din cauza brandului în sine, ci din simplul motiv că stau bine pe mine. Și le prefer!

Împușcați-mă voi, brands haters!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 11 05 2011 -- Cât de bine este să asociezi persoana cu brandul? (5)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 12 02 2009 -- Din vina crocodilului (0)

De ceva vreme am intrat în febra The Apprentice. Îmi place să mă uit deoarece concurenţii sunt puşi la tot felul de încercări, cât se poate de reale şi ancorate în marketing, încât mă determină şi pe mine să gândesc odată cu ei, să mă întreb dacă şi eu aş fi luat aceleaşi decizii sau dacă aş fi procedat într-un alt fel. Pe scurt, îmi pune mintea în funcţiune.

Ceea ce mă nedumereşte în fiecare episod este atitudinea membrilor echipei faţă de project manager; aproape întotdeauna acesta este privit ca persoana care trebuie să ia decizii şi toţi ceilalţi să le urmeze, chiar dacă nu cred în ele. Aproape în fiecare episod este un concurent care declară “Nu am fost de acord cu această idee, dar el este project manager şi trebuie să-i respect deciziile”. Şi aproape de fiecare dată, dacă echipa a pierdut, se dă vina pe project manager.

Mai mult de atât, atunci când echipa se împarte în mai multe sub-echipe, întotdeauna va exista o sub-echipă nemulţumită pentru că la taskul lor nu participă şi project managerul, de parcă ei ar fi incapabili să facă acel lucru fără să-l aibă pe lider alături.

Eu nu mă cred mai încăpăţânată decât media sau mai cu moţ decât majoritatea oamenilor care au trecut prin cam aceleaşi experienţe ca şi mine, dar eu cred că sunt capabilă să:

- îi spun liderului că decizia lui nu este foarte bună;

- nu mă supun orbeşte dorinţei liderului, ascunzându-mă după scuza “este lider şi trebuie să-i respect deciziile”;

- îmi asum greşelile, dacă taskurile au fost pentru mine şi să nu dau vina pe lider pentru că nu a supervizat corect;

- fac ceea ce trebuie să fac, chiar şi fără să-l am pe lider în preajmă, fără să consider că el ar fi trebuit să fie acolo pentru că este vorba despre un task important; desigur, după aia pot să-i scot ochii, în particular .

Mă intrigă supunerea asta cu ochii închişi, chiar şi atunci când ştii foarte clar că deciziile nu sunt tocmai corecte. Voi cum procedaţi cu liderii? Vă supuneţi orbeşte sau aveţi curajul să le spuneţi ce credeţi?

Sursa foto: deviantart.net

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

O să mă refer aici la cei care se numesc oficial ”consultanţi vânzări” şi neoficial “vânzători”; acei angajaţi care, în marea lor majoritate, cred că există într-un magazin pentru a oferi informaţii, dacă sunt întrebaţi, pentru a pune produsul în sacoşă, lua banii şi da restul, dacă s-a făcut o vânzare (“s-a făcut”, da?) şi, în cel mai bun caz, pentru a întreba “Pot să vă ajut cu ceva?”, neştiind că această întrebare face cumva parte, într-un mod nefericit, din procesul de abordare a clientului.

Eu nu cred că este vina lor. Dacă te uiţi puţin la feţele lor, ei reprezintă cu succes prototipul angajatului demotivat care speră că acest job este temporar, în încercarea de a urca undeva într-un vârf nedefinit sau care, pur şi simplu, s-a resemnat. El ştie că nu va mai urca nicăieri.

Ei reprezintă cu succes prototipul angajatului despre care şi angajatorul crede lucrurile menţionate mai sus, căruia i se setează nişte targeturi nerealiste, doar pentru că ele sunt la modă, în instruirea căruia nu se investeşte, care nu reprezintă, de fapt, nici un brand pentru că angajatorul lui nu ştie ce e ăla brand şi care sunt componentele sale.

Este tipul de angajat care vinde bijuterii îmbrăcat în trening şi i se pare normal, care vinde produse de îngrijire a corpului şi nu s-a mai spălat pe păr de o săptămână, care vorbeşte la telefon tare şi folosind de nenumărate ori cuvântul “fată”, care, dacă i se cer detalii mai de fineţe despre un produs, spune că nu ştie pentru că el chiar nu ştie. Şi nici nu-i pasă. Şi crede că aceste lucruri sunt normale. Pentru că ele chiar SUNT, atât timp cât nu i s-a explicat, într-un mod structurat, contrariul.

Este vina angajatorului că nu ştie să sorteze CV-uri, că nu ştie să intervieveze şi, mai ales, că nu ştie cum să-şi administreze afacerea. Este vina lui că nu investeşte în oameni şi că nu şi-i transformă în reprezentanţi ai brandului. Că nu are un brand.

Angajaţii nu sunt de vină. Ei sunt acolo pentru că angajatorul şi-i merită.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 14 01 2010 -- Cum îți dai seama că angajații nu te iubesc (2)

Știu că părerile sunt împărțite, dacă ar fi să dezbatem acest subiect și mă enervează că, de fiecare dată când îmi spun ”da, dom’le, uite ce bine îmi prinde că oamenii știu de unde să mă ia” vine ceva sau cineva care îmi da o mare palmă peste cap și mă zăpăcește total.

Dar, pentru că de acum este prea târziu pentru mine și pentru că, oricum, dacă mă entuziasmează și mă energizează ceva ce fac, uit de toată treaba asta cu diplomația și povestesc în stânga și în dreapta, ceea ce îmi rămâne de făcut este să merg mai departe în situația în care sunt și să fiu atentă la anumite lucruri:

Activitatea personală pe rețelele sociale poate afecta imaginea brandului pe care îl reprezinți

Am văzut multe bloguri sau profile de Facebook unde era precizat faptul că ideile expuse acolo nu trebuie luate ca fiind emise de compania la care persoana în cauză lucrează și nici nu trebuie asociate în vreun fel cu aceasta.

Adevărul este că poți să-ți scrii acest lucru și în mijlocul frunții: dacă lumea te știe ca ”omul care lucrează ACOLO” este foarte dificil să nu facă asocieri cu brandul. Iar partea cea mai urâtă apare atunci când tu (în calitate de persoană care a părăsit biroul) îți manifești vreo nemulțumire, ai o conversație în contradictoriu cu cineva sau te plângi, ca omul normal, de o chestiune de la serviciu; imediat se vor produce conexiunile iar cititorii tăi își pot forma o opinie total greșită despre brandul pe care îl reprezinți.

Mai mult de atât, trebuie să fii atent cu mult mai multe aspecte ale activității tale online, începând de la poze postate pe Facebook și terminând cu orele la care postezi mesaje mai puțin intelectuale (de tipul ”o melodie care îmi place foarte mult”), precum și frecvența mesajelor.

De asemenea, dacă, Doamne ferește, mai reprezinți o companie destul de mare și cunoscută, riști ca, în momentul în care cineva s-a supărat pe tine (din motive ce țin de exteriorul biroului tău), să te catalogheze drept ”omul care lucrează ACOLO și care mi-a zis toate astea din cauza locului în care lucrează”. Și iar te trezești că nu-i poți da toate replicile alea usturătoare care îți stau pe vârful limbii pentru că, în momentul în care ți-a fost adusă în discuție compania, este foarte dificil să reușești s-o scoți din discuție și să-i faci pe cei care ”asistă” să facă abstracție de ea.

Trebuie să-ți reprezinți brandul, indiferent de situație

Cu alte cuvinte, dacă te gândești să alegi serviciile unui brand concurent și eși ”prins” de cineva că faci asta, nu e bine. Iar despre scuza cu ”studiez concurența” toată lumea știe că nu e decât o scuză.

Mai mult de atât, dacă, la un moment dat, compania pe care o reprezinți trece printr-o criză, unul dintre primele locuri unde oamenii se vor repezi va fi blogul tău (personal), profilul tău de Facebook (personal), contul tău de Twitter (personal) să vadă dacă ai vreo reacție la situația în care este compania, dacă ți s-a schimbat stilul de scris, dacă suferi și tu alături de ea. Și Doamne ferește să scapi vreo poză în care zâmbești când compania trece printr-o perioadă de tristețe maximă!

Trebuie să fii întotdeauna pregătit să oferi informații despre brand

Indiferent de zi, oră sau domeniu. Știți situația aia în care ai un medic în familie pe care îl suni dacă ți-a răcit câinele? Că doar tot doctor e… Cam așa e și cu oamenii care sunt cunoscuți pentru că lucrează în compania AIA. Nu contează că ei sunt pe Resurse Umane; dacă pe mine mă interesează când deszăpezesc parcarea, ei trebuie să știe să-mi răspundă!

Sunt convinsă că mai sunt multe alte lucruri la care sunt atentă, dar pe care probabil nu le conștientizez. Acum că le-am enumerat, încep să mă gândesc că nu e atât de bine să fii asociat cu brandul. Mai ales dacă, Doamne ferește, o să-mi schimb locul de muncă!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 6 06 2011 -- Îți dai demisia dacă nu-ți place? (22)
• 26 05 2011 -- Îl cumperi pentru că e brand? (10)
• 30 09 2010 -- O ultimă încercare: caut voluntari pentru pr.uaic.ro (18)
• 27 09 2010 -- Campaign, baby! (3)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)

Am apreciat foarte mult prezentarea d-nei Ruxandra Lidia Krișan care a vorbit ”Despre PR, fără ipocrizie”. În special, am apreciat modalitatea în care a prezentat, degajarea de care a dat dovadă, stilul direct și foarte dezinvolt, de parcă sala respectivă a fost dintotdeauna a dumneaei.

Totuși, au fost dezvoltate anumite idei în prezentare cu care nu sunt deloc de acord. Și o să le iau pe rând:

1. După ce PR-istul își pune frumos pe hârtie planul de acțiune pentru un eveniment de PR, trebuie să insiste foarte mult pe lângă superiorii (care aprobă bugetul) pentru ca evenimentul respectiv să se organizeze

Cu tot respectul, aceasta mi se pare o strategie de PR ad-hoc. O companie care se respectă și care, după spusele dumneaei, privește respectivul eveniment ca făcând parte dintr-o întreagă strategie de comunicare (evenimentul nu este privit doar ca distracție, chiar și în cazul în care este o petrecere internă pentru sfârșitul de an), își face o strategie de comunicare pe termen lung.

De regulă, această este făcută la finalul anului în curs pentru anul care va urma. Aici sunt incluse toate campaniile de comunicare, atât interne, cât și externe.

De asemenea, în cazul unei companii care are o cultură organizațională destul de bine dezvoltată, există un buget pentru comunicare, acceptat de toți cei care au putere de decizie. Acest buget este foarte detaliat și planificat pentru anul ce va urma, astfel încât, chiar cu un an înainte, se știe ce se va întâmpla peste un an.

Dacă această planificare ar exista (pentru că vorbim despre o companie sănătoasă), atunci cel care ar trebui să aprobe bugetul pentru un eveniment nu ar mai fi luat prin surprindere.

Poate că, totuşi, sunt eu prea naivă şi prea idealistă, însă vorbesc din experienţă. Sau poate că lucrez eu în compania viselor mele, am jobul viselor mele şi şeful viselor mele…

2. Cheia unui eveniment este muzica

Cheia unui eveniment este să îl adaptezi în funcție de publicuri. Dacă publicului tău îi place muzica, îi dai muzică. Dacă nu, nu. Am organizat prea multe evenimente la care nu a fost muzică pentru a putea afirma că nu în muzică stă succesul evenimentului.

3. Unul dintre instrumentele de măsurare a succesului unui eveniment constă în numărul de persoane care au venit la tine (tu, în calitate de PR-ist) pentru a face poze ”cu maimuța”

PR-istul este persoana din umbră. Publicul trebuie să știe că întreaga companie a organizat evenimentul, nu angajatul ĂLA.

4. ”Când veți crește voi mari și veți încerca să vă convingeți șefii să vă aprobe bugetele, nu vă duceți cu worduri la ei. Vă spun eu că nu le citesc. Duceți-vă cu power point-uri în care puneți multe poze”.

Dacă m-aș duce la șeful meu cu un PPT cu multe poze și fără worduri și excel-uri și analize SWOT elaborate, m-ar da pe ușă afară și mi-ar trage și un șut în fund. Cum să-l convingi de rezultatele măsurabile dacă nu-i duci ceva măsurabil?

5. Sponsorul îți dictează detaliile evenimentului, singurul lucru pe care PR-istul îl mai poate face este să se asigure că nu iese o cumătrie

Aș dori să îi întreb pe cei din Prime câte lucruri au schimbat la ”scenariul” inițial pentru că așa a vrut unul dintre sponsori? Și, dacă au fost, cât de drastice au fost ele? Și, dacă au fost drastice, au stat stresați ca evenimentul să nu se transforme în cumătrie?

6. Din câte am înţeles eu (poate am înţeles greşit), dacă, totuşi, publicul vrea să fie cumătrie, cumătrie să fie!

O companie trebuie să organizeze evenimente de PR în conformitate cu modalitatea în care doreşte să se poziţioneze. Dacă doreşte să fie percepută ca o companie „de cumatrii”, atunci va organiza cumatrii. Dacă doreşte să fie percepută într-un alt fel, atunci va organiza alt tip de eveniment şi îşi va „atinge” publicurile printr-un alt tip de mesaj.

Nu sunt de acord cu ideea că, dacă publicul îţi este prost, trebuie să te prosteşti şi tu. Desigur, dacă publicul îţi este prost, nu vei organiza un maraton de lectură filosofică sau un campionat de şah în aer liber. Totuşi, în organizarea de evenimente, PR-istul trebuie să aibă puţină responsabilitate socială în sânge şi să nu se comporte conform ideii care se pare că ghidează marile televiziuni („Daca publicul cere Dan Negru, Noră pentru Mama, Iubire interzisă şi Fata lui Tata  – mă mir şi eu câte titluri din astea ştiu , noi îi dam”).

Desigur, nu îmi permit să contest experienţa d-nei Krisan şi nici faptul că discursul dumneaei a fost formulat într-o mare cunoştinţă de cauză. Totuşi, din minuscula experienţă pe care o am şi eu, îmi permit să ridic puţin fruntea din pământ, să trec peste dezinvoltura discursului şi să o contrazic pe alocuri.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 7 10 2010 -- PRIME Iași organizează Team Adventure. Iar :) (6)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)
• 17 04 2009 -- Play less, train more (3)
• 30 09 2010 -- O ultimă încercare: caut voluntari pentru pr.uaic.ro (18)
• 11 03 2010 -- RIUF (0)

Dacă intri de ceva vreme pe acest blog și dacă împărtășești, cât de cât, pasiunile mele (adică dacă intri pe acest blog și nu ieși imediat de pe el), probabil că știi deja de team ADventure. Dacă nu știi, I don’t blame you: nici oamenii cavernelor nu au știut mult timp că pot aprinde focul, dar câtă lumină s-a făcut atunci când au știut!

Așadar, team ADventure este un festival concurs de strategie publicitară și relații publice organizat de frumoasa (și profesionista) echipă de studenți din PRIME Iași. Proiectul este structurat pe trei secțiuni:

1. Lansare – care va avea loc în data de 21 octombrie, ora 20 în sala II8 din Corpul A al Universității ”Al.I.Cuza”, lansare la care vă îndemn prietenește să mergeți pentru că, în caz contrar, degeaba vă mai zic de următoarele două etape. Până și oamenii cavernelor au luat-o treptat (adică mai întâi au căutat două pietre potrivite pentru frecare), ce mama naibii!

2. Conferință – care va avea loc în data de 4 noiembrie și unde vor fi invitați trei specialiști în domeniu pentru a vă explica treaba asta complicată cu aplicarea teoriei;

3. Gala – care va avea loc în data de 19 noiembrie, atunci când echipele înscrise în concurs își vor prezenta strategiile de promovare (în conformitate cu briefurile de client primite anterior; anul ăsta clienții sunt: Dopo Poco – you know Dopo Poco, great amount of pizza, Icar Tours – I know Icar Tours, they sent me to Vienna , Impact FM – you know them, mai ales datorită autocolantelor de pe spatele taxiurilor ).

Trebuie să mai precizez faptul că voi face parte din juriu, dar voi încerca să fiu indulgentă . Și mai trebuie să precizez că îmi voi alege un student, în funcție de prestația din cadrul Galei, pe care îl voi duce la Felicia timp de o lună și îl voi supune unei mari torturi, numită sugestiv ”internship” >.

Deci, duceți-vă, băi!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)
• 11 03 2010 -- RIUF (0)
• 8 12 2009 -- Zilele Marketerului, “ediția de criză” (3)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)
• 17 04 2009 -- Play less, train more (3)

Pr.uaic.ro este site-ul secției de Comunicare și Relații Publice (Facultatea de Filosofie, UAIC, Iași). El a luat naștere acum aproximativ doi ani, atunci când unul dintre profesorii de la această secției a conștientizat importanța online-ului în crearea unui brand, mai ales în cazul acestei secții.

După multe peripeții (cele mai multe dintre ele fiind strâns legate de administrarea rețelei), am ieșit triumfătoare în această luptă acerbă și am reușit să mă ocup, atât cât mi-a permis timpul, de conținutul lui.

La admiterea din 2009 chiar m-am dat de trei ori peste cap și a ieșit o păginuță destul de utilă viitorilor studenți, drept pentru care site-ul a avut un trafic foarte mare în acea perioadă (desigur, acum totul este în paragină).

Numai că vine o vreme în viața fiecărui om în care el trebuie să meargă mai departe și să-și caute persoane cărora să le lase moștenirea (a.k.a. n-am mai avut timp de acest site). Am căutat aceste persoane, dar aș vrea să cred că nu le-am căutat destul de bine și am făcut eu unele greșeli în căutările mele. Prin urmare, le mai caut o ultimă dată.

Ce poate să facă site-ul

Pe lângă beneficiile pe care le poate aduce brandului, site-ul, din punct de vedere funcțional, poate să facă aproximativ de toate. Adică, dacă vă trece prin cap să puneți ceva (util și complex) pe site, gândiți-vă că se poate!

De cine are nevoie site-ul

De:

1.    Un student (sau o echipă de studenți) de la CRP, nu contează în ce an sunt;

2.    Cineva care să știe să scrie. Nu mă refer aici la web-writing, ci la gramatica limbii române. Dacă o cunoști bine, atunci don’t worry about the web-writing, o să te învăț eu unele lucruri de bază și, după aia, sigur o să te descurci;

3.    Cineva care să meargă la facultate. Adică să știe unde e secretariatul, unde e sediul PRIME (de exemplu ), care îi sunt profesorii, ce noutăți au mai apărut la afișier, care sunt șefii de an;

4.    Cineva care să aibă acces la internet constant;

5.    Cineva care să înțeleagă că, înainte să bată la ușa secretariatului, studenții intră pe site;

6.    Cineva care să știe că secțiunea ”noutăți” trebuie updatată permanent cu tot ceea ce i-ar putea interesa pe studenții acestei secții;

7.    Cineva care să înțeleagă că, pentru a putea întreține acest site, trebuie să existe o comunicare constantă între el/ea și cei care generează informații în această secție (vezi, de exemplu, punctul 3 de mai sus).

Ce îți iese ție

1.    O să crești în ochii unor profesori cărora le pasă de acest site. Da, știu, nu sunt mulți, dar cei care sunt contează;

2.    O să înveți ce înseamnă munca din spatele unui site;

3.    O să ajungi un element cheie în circulația informației în rândul studenților de la CRP;

4.    O să ai ocazia să stresezi diverse persoane din această facultate în numele unei comunicări transparente. Deci, oricât de stresant o să fii, o să ai de fiecare dată o scuză;

5.    O să ajungi să știi primul anumite informații;

6.    Dacă ești destul de destupat la minte, o să folosești această experiență în favoarea ta atunci când o să-ți redactezi CV-ul. Să te ocupi cu updatarea site-ului unei secții de la o facultate nu este ceva ce se trece cu vederea ușor.

Asta e situația. Ce facem mai departe

Dacă crezi că poți face față acestui stres major, lasă un comentariu la acest articol sau trimite-mi un mail. În funcție de rapiditatea răspunsurilor primite, o să organizez o întâlnire cu persoanele interesate, o să formăm o mică echipă, eu vă fac transferul de know-how și mă retrag ușor, le prezint echipa și profesorilor (cărora le pasă) despre care am menționat mai sus și vă urez multă baftă în continuare!

Desigur, dacă o să apară probleme, eu sunt întotdeauna de găsit.

Acestea fiind spuse, aștept voluntari .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 11 2010 -- Eu nu cred că evenimentele de PR sunt cumătrii (14)
• 7 10 2010 -- PRIME Iași organizează Team Adventure. Iar :) (6)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 11 06 2009 -- Capitalul social (3)
• 27 05 2009 -- Cum se înclină balanţa azi (10)

După cum probabil știți despre mine, cel mai bine mă simt atunci când sunt atât de ocupată, încât am impresia că niciodată n-o să mai termin treaba dar, în același timp, știu eu în adâncul sufletului meu că treaba va fi terminată la timp, că totul va ieși bine și că voi avea un sentiment de satisfacție supremă.

În ultima perioadă ne îndeletnicim cu campania aniversară. Am uitat să menționez că cel mai mult la aceste campanii îmi place faptul că întotdeauna au un element colorat. De data aceasta, avem trei elemente colorate, respectiv:

Restul pe Belva.ro.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 18 08 2009 -- Ce mai fac eu și cum puteți profita voi (10)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)
• 14 05 2009 -- C(omunicare) şi R(elaţii) P(ublice) (11)
• 8 05 2009 -- Libertatea de exprimare: sneak preview (1)