De ce este important un acoperis bun

Acoperisul unei case reprezinta una dintre functiile cheie ale oricarei constructii. Aceasta reprezinta capacul constructiei, adica elementul de final al constructiei, avand rolul de a proteja locuinta impotriva intemperiilor. Acoperirea unei case se realizeaza atat prin acoperisul construit in panta cat si prin intermediul unei terase. Se poate spune ca exista doua categorii de acoperisuri care se impart in functie de conformatia generala. Astfel, exista acoperisuri cu panta si cele de tip terasa. Insa pana sa realizam acoperisul avem nevoie de un proiect de rezistenta impreuna cu materiale care alcatuiesc structura sarpantei. Aceasta reprezinta scheletul acoperisului format din elemente din lemn. Este indicat sa avem un proiect al sarpantei deoarece structura acesteia trebuie foarte bine calculata si verificata in cazul incarcarii cu zapada sau a altor tipuri de intemperii cum ar fi vantul puternic.

Un caprior prost dimensionat ori o coama prea subtire pot duce la prabusirea acoperisului, mai ales in cazul incarcarii cu zapada in exces. Inainte de a incepe constructia unei case este bine sa calculati bugetul pentru o astfel de constructie dupa care sa incepeti sa va cumparati materialele. In prima etapa trebuie sa ajungeti la un depozit de cherestea pentru a face comanda. Asta este partea cea mai dificila, deoarece este greu sa gasiti un lemn de cea mai buna calitate, uscat si la un pret acceptabil. Sunt unii vanzatori care tin foarte mult la pret, iar negocierile cu acestia se desfasoara in conditii mai grele. In situatia in care nu veti gasi lemn uscat, verificati ca acesta sa fie drept si nealterat de carii ori mucegai. Dupa ce l-ati luat acasa, depozitati-l drept, pe sipci si lasand un spatiu de ventilatie intre randuri pentru ca acesta sa nu se incovoaie in momentul in care se usuca. Lemnul nu trebuie lasat in bataia soarelui deoarece se va incovoia si nu veti mai avea ce sa faceti cu el.

Doua luni de uscare a lemnului

Lemnul se lasa la uscat si doua luni inainte de a fi folosit. Iar inainte de a incepe constructia acoperisului este bine sa il tratati cu solutii ignifuge si anticarii. In functie de cum aveti proiectul, primele elemente care vin montate sunt penele sau talpile. Acestea se vor prinde de elementele structurale din beton cu ajutorul unor mustati de fier care se lasa din centura de beton. Mai sunt si tijele filetate care se infig la turnarea betonului. Recomandarile specialistilor sunt tijele filetate cu saiba mare pentru o mai buna rezistenta. O casa aflata la finalul constructiei trebuie sa aiba si un acoperis pe masura constructiei. Acesta nu corespunde doar nevoii de izolare impotriva intemperiilor, acoperisul fiind totodata limita dintre exterior si interior. Pe el se poate adauga cosul de fum, sau sistemul de scurgere al apei.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *