De ceva vreme am intrat în febra The Apprentice. Îmi place să mă uit deoarece concurenţii sunt puşi la tot felul de încercări, cât se poate de reale şi ancorate în marketing, încât mă determină şi pe mine să gândesc odată cu ei, să mă întreb dacă şi eu aş fi luat aceleaşi decizii sau dacă aş fi procedat într-un alt fel. Pe scurt, îmi pune mintea în funcţiune.

Ceea ce mă nedumereşte în fiecare episod este atitudinea membrilor echipei faţă de project manager; aproape întotdeauna acesta este privit ca persoana care trebuie să ia decizii şi toţi ceilalţi să le urmeze, chiar dacă nu cred în ele. Aproape în fiecare episod este un concurent care declară “Nu am fost de acord cu această idee, dar el este project manager şi trebuie să-i respect deciziile”. Şi aproape de fiecare dată, dacă echipa a pierdut, se dă vina pe project manager.

Mai mult de atât, atunci când echipa se împarte în mai multe sub-echipe, întotdeauna va exista o sub-echipă nemulţumită pentru că la taskul lor nu participă şi project managerul, de parcă ei ar fi incapabili să facă acel lucru fără să-l aibă pe lider alături.

Eu nu mă cred mai încăpăţânată decât media sau mai cu moţ decât majoritatea oamenilor care au trecut prin cam aceleaşi experienţe ca şi mine, dar eu cred că sunt capabilă să:

- îi spun liderului că decizia lui nu este foarte bună;

- nu mă supun orbeşte dorinţei liderului, ascunzându-mă după scuza “este lider şi trebuie să-i respect deciziile”;

- îmi asum greşelile, dacă taskurile au fost pentru mine şi să nu dau vina pe lider pentru că nu a supervizat corect;

- fac ceea ce trebuie să fac, chiar şi fără să-l am pe lider în preajmă, fără să consider că el ar fi trebuit să fie acolo pentru că este vorba despre un task important; desigur, după aia pot să-i scot ochii, în particular .

Mă intrigă supunerea asta cu ochii închişi, chiar şi atunci când ştii foarte clar că deciziile nu sunt tocmai corecte. Voi cum procedaţi cu liderii? Vă supuneţi orbeşte sau aveţi curajul să le spuneţi ce credeţi?

Sursa foto: deviantart.net

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Înainte de a începe cineva să spună ceva (oficial, în faţa oamenilor, as in predică), am fost foarte surprinsă că eram înconjurată de foarte multe feţe care, pe lângă faptul că erau tinere, erau foarte luminoase. Yep, am avut, iniţial, aşa o senzaţie de linişte dinaintea furtunii, de scenariu de film de groază sau, în cel mai bun caz, de scenariu de film asemănător cu Eyes wide shut :”>.

Totuşi, făcând comparaţie cu feţele pe care le văd în daţile (foarte puţine) când merg la biserica ce corespunde religiei mele, diferenţa era izbitoare: mult optimism, dom’le!

Şi, pe măsură ce urmăream predica, m-a trăsnit: totul este o chestiune de marketing!

De ce spun asta? Pentru că, făcând aşa o comparaţie, îmi dau seama că preoţii ortodocşi nu fac nimic deosebit pentru a-şi păstra credincioşii. Din acest punct de vedere, credincioşii chiar pot fi priviţi ca pe nişte clienţi pe care preoţii noştri, pur şi simplu, nu ştiu să şi-i fidelizeze. Să nu mai vorbim despre descoperirea de noi pieţe şi „atacarea” lor. Preoţii noştri nu ştiu să prezinte un produs atractiv care chiar să satisfacă nevoile clienţilor.

Departe de mine gândul de a promova o anumită religie sau de a denigra o alta. Sunt prea multe lucruri general valabile, în orice religie, pe care le contest pentru a-mi putea permite să spun despre una că este mai bună decât alta. Totuşi, partea asta cu marketingul este evidentă.

În primul rând, nu am putut să nu observ structura discursului pastorului (aşa cred că se cheamă): ca la carte, cu captatio benevolentiae, cu anecdote, cu explicaţii cu cuvinte normale şi, mai ales, cu scheme, dom’le: predica s-a ţinut cu o prezentare power point în spate . Asta chiar ar putea însemna că tehnologia nu este ochiul Diavolului .

În al doilea rând, tot în legătură cu discursul, un lucru evident a fost faptul că am înţeles ce a spus omul ăla. Bineînţeles, nu am fost de acord cu tot ce a spus, dar am înţeles ce a spus; fără voce plângăcioasă, fără cuvinte înghiţite, fără fraze contopite. Clar.

Apoi… s-a încercat eliminarea tuturor barierelor în comunicare, mai ales a celor fizice; s-a folosit microfon, s-au folosit scaune pe care să stea toţi oamenii prezenţi (nu numai babele obosite), nimeni nu a fost constrâns de normele sociale să facă chestii pe care nu le înţelege (stat în genunchi până la vânătăi, pupat icoane, trecut pe sub mese, pupat mâna preotului etc.).

Tot ce am prezentat până aici mi se par dovezi clare de respect faţă de client, de efort susţinut pentru a ţi-l menţine în continuare drept client, pentru a-l face să se simtă bine că îţi este client şi pentru a-i satisface aşteptările.

În al treilea rând, tema abordată de pastor, chiar dacă a pornit de la Biblie şi s-a bazat pe argumente la fel de biblice, a fost una de actualitate, cu exemple cât se poate de reale, cu chestiuni la care chiar să meditezi şi să te întrebi dacă n-o fi adevărat: despre iubire şi ură şi despre faptul că lupta se dă cu noi înşine, nu cu cei din jurul nostru şi că pacea o găsim numai în interiorul nostru, nu în lucrurile fabricate din afară.

Şi nu în ultimul rând, nu am putut să nu observ talentul oratoric al pastorului. După cum am mai spus: cu toate elementele unui discurs bine pregătit, transmis cu pasiune, însoţit de un limbaj nonverbal şi paraverbal adecvat. Tot tacâmul. A fost un fel de empower.ro, dar cu mai multă religie .

Pentru mine tot ceea ce am înşirat mai sus mi se par argumente suficiente pentru a dovedi faptul că preoţii noştri nu numai că nu se pricep la marketing, dar nici nu sunt interesaţi de el; se bazează pe faptul că majoritatea „clienţilor” sunt fideli acestui brand şi nu concep să îl schimbe, chiar dacă, uneori, brandul se dovedeşte a fi păgubos pentru că are parte de nişte reprezentanţi cărora nu prea le pasă de imaginea pe care o promovează.

Însă preoţii nu iau în considerare faptul că aceşti clienţi fideli s-ar putea să… moară într-o zi iar ceea cei ce vor rămâne în urma lor nu vor mai prezenta aceeaşi fidelitate, ci se vor baza pe raţiune în alegerea brandului.

Nu sunt eu în măsură să fac predicţii asupra instituţiilor statului român, dar, în lupta asta continuă pentru găsirea de repere viabile, până şi cele mai stabile lucruri s-ar putea să se zdruncine dacă imaginea nu le este menţinută aşa cum trebuie.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Până de curând, adică până acum vreo două zile, aveam impresia despre ploaie că este romantică. Acum am impresia că este proastă, enervantă, gălăgioasă, sclipicioasă şi antipatică.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Chiar aseară mă gândeam că nu am mai fost de ceva timp la un film. Ultima dată am fost la “Sex and the City” la Cinema City şi, dacă mi-aş dori să văd un alt film, tot către Cinema City m-aş îndrepta.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

“Închei protestul călare pe vise
Credeam că iubirea mă prostise”

Nu este niciun apropo pentru nimeni (ferească Dumnezeu!!!). Doar mă bucur că am găsit-oooo!!!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Pentru a afla adevăratul nume al lui Big a trebuit să aştept şi eu vreo câţiva ani. Am aşteptat atât de mult, încât am ajuns să cred că pe Big îl cheamă Big, oricât de ciudat ar fi acest nume. Iar când i-am aflat adevăratul nume, am crezut că este vorba despre altcineva şi mi-am spus: „Carrie asta nu e sănătoasă la cap. După ce că a păţit-o cu un rus în Paris, după ce Big a trecut prin jdecata de apoi în faţa Samanthei, a Charlottei şi a Mirandei, după ce a trecut, printr-o coincidenţă ciudată, cu taxiul pe lângă ea, după ce a mai luat şi o trântă pe holul luxos al unui hotel parizian, ea rămâne cu John???”.

Personal, îl preferam pe Aidan. Pentru că era simpatic, mare şi protector. Şi pentru că nu a trăit niciodată acea dramă existenţială pe care a trăit-o Big timp de foarte mulţi ani. Dar, dacă ar fi fost Aidan, lucrurile nu ar mai fi avut farmec.

Ce frumos este să ai prietene cu care să discuţi vrute şi nevrute şi despre care să ştii că vor fi acolo tot timpul! Chiar dacă, la un moment dat, fiecare apucă pe o cale diferită, tu să ştii că există un loc unde o să vă vedeţi tot timpul… Şi ce frumos este să faci combinaţii ciudăţele de haine şi să te simţi bine în ele.

Melodia de mai jos este pentru cei care au înţeles ceva din rândurile acestea (şi, imlicit, pentru cei care vor înţelege şi postarea – deloc întâmplătoare – a melodiei cu pricina). Enjoy!

P.S: The Source Ft. Candi Staton – You’ve Got The Love

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Scriu din nou despre Drum pentru că astăzi am stat vreo câteva minute cu maşina neclintită pentru că fix în mijloc era o vacă. Asta îmi aminteşte de ziua în care pe Drum erau mai multe vaci. Atunci am stat mai mult la fundul lor, aşteptându-le să se mişte în vreun sens, lucru pe care nu îl făceau, ca să pot trece şi eu. Când mi-am dau eu seama că intenţiile vacilor nu coincideau cu ale mele, mi-am luat inima în dinţi şi am claxonat. Atunci vreo trei au fugit în şanţul de lângă Drum şi una s-a oprit, perpendicular cu Drumul, cu fundul înapoi şi cu botul în trandafirii agăţători ai unuia dintre vecinii mei. Dupa o jumătate de oră, când m-am întors acasă, vaca era în aceeaşi poziţie.

Sau îmi mai aminteşte de ziua în care pe Drum erau mai mulţi cai. Daaa… atunci a fost minunat. Am mers vreun kilometru în spatele cailor, deschizători de drumuri.

Sau îmi mai amintesc de dimineţile în care vecinul meu porneşte o mică transhumanţă. Ce frumos! Ce pitoresc! Cum merg ele oile pe Drum behaind! Şi cum le mai îndeamnă vecinul meu cu parul, folosind cuvinte becaliene!

Sau îmi mai amintesc de toate dăţile în care mi-au tăiat calea animale pe care numai la Teleenciclopedia le-am văzut. În ordine aleatorie: iepuri sălbatici, un cârd de fazani, raţe sălbatice, şobolani, şerpi (asta a fost numai o dată… atunci când am spus eu mai multe rugăciuni deodată) şi cârtiţe. Ce frumos! Ce educativ!

Minunat! Bătrânul Drum le-a văzut pe toate! Parcă sunt într-o poveste a lui Creangă! Chiar mi-a şi spus odată o prietenă: „Ce frumos e aici la tine! Mai intri puţin pe net… mai vezi o oaie pe geam… mai downloadezi un film… te mai uiţi la o căpiţă!” Trăiesc într-un univers al contradicţiilor! Iar primarul comunei Bârnova are şi el o parte din merit. Vă mulţumesc din suflet.

O să revin cu poze ale Drumului. Apropo: Să vedeţi ce viluţe răsar printre vaci…

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

Mai multe informatii… aici

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare