De ceva vreme am intrat în febra The Apprentice. Îmi place să mă uit deoarece concurenţii sunt puşi la tot felul de încercări, cât se poate de reale şi ancorate în marketing, încât mă determină şi pe mine să gândesc odată cu ei, să mă întreb dacă şi eu aş fi luat aceleaşi decizii sau dacă aş fi procedat într-un alt fel. Pe scurt, îmi pune mintea în funcţiune.

Ceea ce mă nedumereşte în fiecare episod este atitudinea membrilor echipei faţă de project manager; aproape întotdeauna acesta este privit ca persoana care trebuie să ia decizii şi toţi ceilalţi să le urmeze, chiar dacă nu cred în ele. Aproape în fiecare episod este un concurent care declară “Nu am fost de acord cu această idee, dar el este project manager şi trebuie să-i respect deciziile”. Şi aproape de fiecare dată, dacă echipa a pierdut, se dă vina pe project manager.

Mai mult de atât, atunci când echipa se împarte în mai multe sub-echipe, întotdeauna va exista o sub-echipă nemulţumită pentru că la taskul lor nu participă şi project managerul, de parcă ei ar fi incapabili să facă acel lucru fără să-l aibă pe lider alături.

Eu nu mă cred mai încăpăţânată decât media sau mai cu moţ decât majoritatea oamenilor care au trecut prin cam aceleaşi experienţe ca şi mine, dar eu cred că sunt capabilă să:

Citeşte în continuare »

Ieri dimineaţă, din nu contează ce motiv, am fost la o biserică de o religie diferită de cea ortodoxă. Sincer, habar n-am cu se numeşte religia, nu mă interesează, dar cert este că este una dintre religiile alea despre care babele care stau îngenuncheate la Mitropolie ar crede că este simbolul Diavolului.

Citeşte în continuare »

Şi cât am căutat-o. Merci, Măruţă!

“Închei protestul călare pe vise
Credeam că iubirea mă prostise”

Nu este niciun apropo pentru nimeni (ferească Dumnezeu!!!). Doar mă bucur că am găsit-oooo!!!

Big este întruchiparea perfectă a bărbatului căruia îi vine foarte greu să ia o decizie importantă, deşi este clar că şi el o vrea. Big este întruchiparea bărbatului căruia îi trebuie şase ani pentru a vedea ceva ce era întotdeauna sub nasul său. Big este întruchiparea perfectă a bărbatului căruia îi trebuie un impuls destul de mare şi şocant pentru a recunoaşte că ceea ce a vrut dintotdeauna a fost lângă el.

Pentru a afla adevăratul nume al lui Big a trebuit să aştept şi eu vreo câţiva ani. Am aşteptat atât de mult, încât am ajuns să cred că pe Big îl cheamă Big, oricât de ciudat ar fi acest nume. Iar când i-am aflat adevăratul nume, am crezut că este vorba despre altcineva şi mi-am spus: „Carrie asta nu e sănătoasă la cap. După ce că a păţit-o cu un rus în Paris, după ce Big a trecut prin jdecata de apoi în faţa Samanthei, a Charlottei şi a Mirandei, după ce a trecut, printr-o coincidenţă ciudată, cu taxiul pe lângă ea, după ce a mai luat şi o trântă pe holul luxos al unui hotel parizian, ea rămâne cu John???”.

Personal, îl preferam pe Aidan. Pentru că era simpatic, mare şi protector. Şi pentru că nu a trăit niciodată acea dramă existenţială pe care a trăit-o Big timp de foarte mulţi ani. Dar, dacă ar fi fost Aidan, lucrurile nu ar mai fi avut farmec.

Ce frumos este să ai prietene cu care să discuţi vrute şi nevrute şi despre care să ştii că vor fi acolo tot timpul! Chiar dacă, la un moment dat, fiecare apucă pe o cale diferită, tu să ştii că există un loc unde o să vă vedeţi tot timpul… Şi ce frumos este să faci combinaţii ciudăţele de haine şi să te simţi bine în ele.

Melodia de mai jos este pentru cei care au înţeles ceva din rândurile acestea (şi, imlicit, pentru cei care vor înţelege şi postarea – deloc întâmplătoare – a melodiei cu pricina). Enjoy!

P.S: The Source Ft. Candi Staton – You’ve Got The Love

Acesta este încă un post despre acela care, presimt eu, va devenit eroul acestui blog: DRUMUL din faţa casei mele. Pentru cei care nu îl cunosc, este drumul de doi kilometri făcut din fonduri europene din mărinimia domnului primar de la Primăria Bârnova. Mulţumim, domnule primar, oricare ar fi numele dumneavoastră, nume pe care îl voi afla când mă voi duce să pun ştampila pe un altul! Aşa… drumul acesta are şi un nume sugestiv. Se numeşte Drum.

Scriu din nou despre Drum pentru că astăzi am stat vreo câteva minute cu maşina neclintită pentru că fix în mijloc era o vacă. Asta îmi aminteşte de ziua în care pe Drum erau mai multe vaci. Atunci am stat mai mult la fundul lor, aşteptându-le să se mişte în vreun sens, lucru pe care nu îl făceau, ca să pot trece şi eu. Când mi-am dau eu seama că intenţiile vacilor nu coincideau cu ale mele, mi-am luat inima în dinţi şi am claxonat. Atunci vreo trei au fugit în şanţul de lângă Drum şi una s-a oprit, perpendicular cu Drumul, cu fundul înapoi şi cu botul în trandafirii agăţători ai unuia dintre vecinii mei. Dupa o jumătate de oră, când m-am întors acasă, vaca era în aceeaşi poziţie.

Sau îmi mai aminteşte de ziua în care pe Drum erau mai mulţi cai. Daaa… atunci a fost minunat. Am mers vreun kilometru în spatele cailor, deschizători de drumuri.

Sau îmi mai amintesc de dimineţile în care vecinul meu porneşte o mică transhumanţă. Ce frumos! Ce pitoresc! Cum merg ele oile pe Drum behaind! Şi cum le mai îndeamnă vecinul meu cu parul, folosind cuvinte becaliene!

Sau îmi mai amintesc de toate dăţile în care mi-au tăiat calea animale pe care numai la Teleenciclopedia le-am văzut. În ordine aleatorie: iepuri sălbatici, un cârd de fazani, raţe sălbatice, şobolani, şerpi (asta a fost numai o dată… atunci când am spus eu mai multe rugăciuni deodată) şi cârtiţe. Ce frumos! Ce educativ!

Minunat! Bătrânul Drum le-a văzut pe toate! Parcă sunt într-o poveste a lui Creangă! Chiar mi-a şi spus odată o prietenă: „Ce frumos e aici la tine! Mai intri puţin pe net… mai vezi o oaie pe geam… mai downloadezi un film… te mai uiţi la o căpiţă!” Trăiesc într-un univers al contradicţiilor! Iar primarul comunei Bârnova are şi el o parte din merit. Vă mulţumesc din suflet.

O să revin cu poze ale Drumului. Apropo: Să vedeţi ce viluţe răsar printre vaci…

Budai Beer strikes again

Mai multe informatii… aici

Cel mai tare hit din SUA din acest moment. Ce parere aveti?