Timp pentru mine

Scris în categoria (optimism) de ines în data de 25-03-2010

Tăguit aşa : , ,
1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe (2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Nu înțeleg noțiunea asta, nici dacă mă taie careva (de fapt, dacă o să ajungă cineva, Doamne ferește, să mă taie pentru că nu înțeleg noțiunea, o s-o înțeleg subit :D ). De fapt, eu, în lumea mea, o înțeleg iar ceea ce nu înțeleg este de ce viziunea mea nu se suprapune cu viziunea altora care, din motive întemeiate sau nu, au grijă cumva de mine.

Sunt o persoană energică. Atunci când spun ”energică”, eu chiar cred în ceea ce spun. Asta înseamnă că, dacă nu mă simt utilă, nu trăiesc în armonie cu mine însămi. Pentru a mă simți utilă, trebuie să FAC în permanență ceva care îmi place. Dacă fac în permanență ceva care îmi place, nu contează cât de epuizant este lucrul respectiv, eu voi avea întotdeauna imaginea de ansamblu și mă voi simți bine.

Dacă eu mă simt bine, înseamnă că îmi valorific într-un mod frumos timpul. Timpul MEU, că doar nu m-oi apuca de valorificat frumos timpul altora.

Acum că am stabilit acest lucru, o singură întrebare mă macină: dacă eu mă simt bine cu lucrurile mele (multe @-) ) pe care le fac, dacă îmi place să fac toate lucrurile alea (multe @-) ), dacă eu mă implic în (multe @-) ) acțiuni pentru că așa sunt eu, nu pot să stau degeaba, atunci de ce există persoane care se îngrijorează că nu mai am timp pentru MINE?

Adică timpul ăla pe care îl petrec eu (de bunăvoie!) schimbând cumva lumea (că, la urma urmei, ăsta este scopul final :P ) de ce nu este considerat timp pentru MINE? Atât timp cât este timpul MEU?

Nu înțeleg etichetele astea idioate și definițiile date unor noțiuni care, la urma urmei, țin de subiectivitatea fiecăruia: de ce ”timp pentru MINE” trebuie să însemne o anumită bucată din zi/săptămână/lună în care eu să trebuiască să aplic concepția altora asupra noțiunii de relaxare, gen: să dorm, să mă duc la masaj, să mă duc la SPA, să ZAC în pat, să casc gura aiurea pe stradă.

Nu că nu aș face unele din lucrurile de mai sus dar, pur și simplu, nu înțeleg de ce lucrurile pe care le faci și în care te implici cu pasiune nu intră în categoria timp ”pentru TINE”. Și cine a mai inventat și sintagma asta?

P.S. Articolul ăsta a fost mai mult pentru cei care au senzația că, dacă stau la birou peste program, sunt persecutată și este necesar să mă compătimească, dacă ajung mai târziu acasă din cauză că am avut seminarii, trebuie să afișeze privirea de milă sau, dacă dorm 6 ore pe noapte în loc de 8 pentru că mă pregătesc pentru diverse alte activități, trebuie să mă considere o persoană surmenată. Fac toate astea pentru că ÎMI PLACE SĂ LE FAC! Stop worrying!

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

Comentarii:

COMENTEEEEZI? comenteaza

CommentLuv Enabled

Comments links could be nofollow free.

pr.uaic.ro
Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
prezervative.us