
Yep, este deja o tradiție, se pare, să fac liste cu ceea ce nu mi-aș dori de ziua mea. BTW: mâine este ziua mea! Vă spun asta pentru a evita situația urâtă în care nimeni nu-mi spune ”la mulți ani” pentru că nimeni nu știe că e ziua mea pentru că nu am spus nimănui pentru că am așteptat să-și dea seama singuri (așa cum s-a întâmplat de 8 martie, deși atunci era 8 martie și toată lumea de sex masculin ar fi trebuit să știe că am nevoie de flori
).
Și știu că măcar patru persoane mă vor urî pentru că am publicat așa de târziu această listă, având în vedere că s-au chinuit destul de mult pentru a găsi un cadou (pe care l-au luat deja, pentru că am sesizat eu apariția unei sacoșe în plus
).
De ziua mea nu vreau următoarele lucruri:
1. Un obiect vestimentar prea strâmt. Pentru că o să mă deprime și o să mă facă să intru în panică. Să nu mai spunem de gândul acela că vremea mea a trecut…
2. Un tort imens din care să iasă un stripper pitic. Piticul-porno;
3. Reamenajarea pereților biroului cu poze ale următorilor superiori: Gijs Klomp, Kubiceck, Nicu Gavriluță, Vasile Ișan. Nici măcar Gh. Ilie Fârte
. Știu că eu, la rândul meu, am contribuit realizarea unui astfel de cadou original, dar nu mi-aș dori să se întoarca roata de ziua mea;
4. Creme antirid. Nici măcar pentru a face o glumă bună…
5. O proteză dentară. Nici măcar din motivul enunțat mai sus…
6. O farsă de-a lui Buzdugan;
7. O mătură, un faraș, un pămătuf de praf, un șorț de bucătărie, un polonic, o paletă din aia prin care se scurge uleiul, o sită, o pâlnie, un mop, un instrument de strivit usturoiul, un făcăleț, un tel, o mașină de făcut pâine, un ac+ață, o bonetă de brutăreasă, un săpun de casă, un război de țesut, un fus, un fuior (orice ar fi ăla). Nu aș ști ce să fac cu ele;
8. O serie de aproximativ 50 de teme de corectat. Nu mi le doresc, dar le voi avea
. Totuși, dacă oricum le voi avea, mi-aș dori foarte tare să nu mai fie copiate de pe site-uri obscure >
;
9. Garoafe, oricâte ar fi ele;
10. Un blog dedicat zilei mele de naștere;
11. Un blog dedicat trecerii timpului;
12. Un blog dedicat măsurilor de prevenire a îmbătrânirii;
13. Un blog dedicat diferitelor modele de sicrie.
Cam atât. Ah, să nu uit! Pont: dacă sunteți în pană de idei, nu cumva să-l întrebați pe frate’meu ce crede că mi-aș dori; sigur o să vă dea idee de un cadou absolut inutil, gen: o lumânare parfumată, un portofel mare cât un penar sau un tablou cu un trabant. Și, dacă credeți că soluția ideii pentru cadou se află la cineva
, think again; probabil că soluția lui va fi: o pungă de fân pentru porcul de guineea, o placă de bază nu-știu-de-care, un al patrulea monitor cu nu știu ce diagonală sau o telecomandă multifuncțională cu laser.











La multi ani!! M-a amuzat foarte tare articolul, recunosc ca nu am mai citit de ceva timp blogul tau , asa ca m-am gandit sa iti ofer cadou traditionalul “LA MULTI ANI!”
Da ce ma enervezi…….
@Gabriela: multumesc
@Adina: vai de mine! Voi deja ati incheiat contract cu Piticul-porno?
O urare de la o cititoare fidela pe care n-o cunosti (inca) nu era pe non wish lista, asa ca La multi ani si la mai multe posturi simpatice ca cel de azi.
@Oana: asta este pe wishlist
. Multumeeeesc 
avem ceva porno…dar nu e pitic….
:
intrebati-ma pe MINE !
Last time I checked, TU erai frate’meu
La multi ani!!! Sa ai parte de tot ce iti doresti (in principal cadourile), noroc, sanatate etc…
“o telecomandă multifuncțională cu laser”
how can you not like lazerz?!?
“11. Un blog dedicat trecerii timpului;”
il ai deja oricum (in nume cel putin)
http://blogdepierdutvremea.com/