De ce nu mai scriu
Scris în categoria (culoare, optimism, viziune) de ines în data de 12-10-2009
Tăguit aşa : amintiri, asteptari, blog, blogger, compromisuri, Ines 
(3 voturi, media: 3.67 din 5)
Loading ...
(3 voturi, media: 3.67 din 5) Loading ...Acum câteva săptămâni, am luat decizia să nu mai scriu pe blog. Nu a fost o decizie traumatizantă, a fost mai mult un ”gata, dom`le, nu mai scriu” resemnat. Să fim serioși: niciodată blogul ăsta nu a fost atât de în vogă, încât să fac o multitudine de oameni să sufere la încetarea activității. Blogul meu nu a fost Michael Jackson… sniff.
Nu mai scriu pentru că este adevărat că ar trebui ca fiecare dintre noi să găsească o nișă și să meargă pe ea, dacă dorește să aibă un blog, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă, totuși, nișa este ”pierdut vremea aiurea”, atunci ar trebui să fii cu adevărat bun pentru că este cea mai activă nișă.
Nu mai scriu pentru că nu mi se mai întâmplă lucruri care să mă frământe atât de mult în interior și pe care să le împart cu voi. Viața mea este prea liniștită pentru a putea fi povestită.
Nu mai scriu pentru că 80% din timp mi-l petrec la birou și, dacă ar fi să scriu, aș scrie despre asta, dar o să fiu unul din bloggerii ĂIA care îmbină bloggereala cu locul de muncă. Și nici asta n-o să fie bine. Prin urmare, până când reușim să ne redesenăm în așa fel încât să avem și blog, o să tac.
Nu mai scriu pentru că sunt atât de fericită, încât nu am cuvinte de așternut aici.
N-o să-l închid, totuși pentru că… să fim serioși: sunt atât de multe chestii faine aici! 
P.S. Salutări lui S. și mulțumesc pentru e-mailul îngrijorat 
Nu trebuie să fii Michael Jackson. Nici la propriu, nici la figurat. Sau, mă rog, blog-ul tău să fie MJ ori ba. La propriu pentru că nici el nu a avut un impact prea mare (să fim serioşi, câţi oameni îi urmează sfaturile din Heal the World să spunem) şi nici la figurat fiindcă nu e important câţi “fani” ai ci doar câţi dintre ei trăiesc prin ceea ce spui tu, trăiesc prin ceea ce trăieşti tu.
Nu numai lucrurile care ne frământă sunt de pus pe blog, ci şi cele care ne bucură, ne face fericiţi. Eu abia m-am apucat să îţi citesc blogul şi tu renunţi? (deja mă văd ca emoticonul de după “Comenteeeeeeeeeezi”). Nu e frumos să renunţi şi… mai ales, nu e frumos să renunţi pe motivul că eşti fericită.
Aştept un următor post. Şi nu doar eu, sunt sigur. Aşa că nu ar fi frumos să rămânem noi dezamăgiţi, iar tu să rămâi cu fericirea. Sau oare greşesc?
Multumesc pentru comentarii (si pentru mailuri
).
@Tomata cu scufita: nu am stiut ca imi citesti blogul
. Multumesc pentru ceea ce ai spus.
@Stef: problema este ca nu mai simt aceeasi motivare pentru a scrie; dovada fiind si faptul ca ultimul meu articol este de acum o suta de ani. Si, nemaisimtind aceeasi motivare, probabil ca as scrie niste articole de umplutura. Ceea ce nu vreau.
Un alt motiv pentru care nu inchid blogul este faptul ca, din cand in cand, probabil voi mai avea cate un lucru arzator de spus. So, there is hope
Pai normal ca il citesc. Ce, crezi ca daca nu comentez mai des nu il citesc macar din reader?
Sper să fie cât mai des.
Foarte misterioasa!Atat de fericita incat nu mai scrii!Pai,nu risti sa-ti consumi fericirea nefacand atceva decat sa umbli cu capul in nori?Si noi cei care culegeam boabe de fericire citindu-te,noi ce-ar trebui sa intelegem?Ca s-ar putea sa mai treci pe aici pentru ceva “chestii faine”!Mda…asta a fost.Si a fost frumos,cred…
In primul rand subscriu la ce s-a scris mai sus si mai adaug urmatoarele:
Daca as fi blogul tau m-as bosumfla pentru ca sugerezi ca nu e “un blog in adevaratul sens al cunvantului” si ca “e de pierdut vremea aiurea”
Apoi pentru ca il compari cu Michael Jackson care e un artist extraordinar dar in viata a dat chix
. Eu nu citesc bloguri MJ ci bloguri mici, dragalase, amuzante cu oameni reali, cu viata care imi aminteste de mine…
Daca nu mai ai timp si inspiratie, eu inteleg si cred ca toti cei care te citesc inteleg si asteptam cu rabdare sa treaca aceasta perioada. Sunt sigura ca atunci cand vei reincepe sa scrii mai des aceeasi oameni vor reveni sa comenteze.
Pana una alta spor la fericire si la restul
.
imi pare rau sa aud ca nu mai vrei sa scrii. Insa am fost inspirata de acest ultim post al tau: http://adina12.wordpress.com/2009/10/17/sunt-atat-de-fericita-incat/.
[...] chinuit să-mi facă spoturi radio ”cu voce de copil”, pentru toți cei care mi-au spus că articolul ăsta nu este ultimul meu articol pe acest blog, pentru toți cei care mi-au citit prostiile și au mai [...]