Loading ...Cred că dintotdeauna am încercat să-mi găsesc locul. Și mai cred că nu sunt cu nimic specială, comparativ cu alții care, de altfel, au încercat același lucru.
Ăsta ar fi și motivul pentru care mai toată lumea care citește acest articol se va regăsi în cel puțin una dintre următoarele situații: încercarea de a te integra într-un grup de colegi în liceu, încercarea de a-ți găsi prietenii cu care să te simți confortabil, încercarea de a alege o facultate cu un profil care să-ți placă (și nici să nu te lase să mori de foame), încercarea de a găsi persoana lângă care să fii tu, încercarea de a găsi un loc de muncă unde să-ți placă ceea ce faci (și care, din nou, să nu te lase să mori de foame), încercarea de a-ți amenaja casa/camera (după caz și posibilități financiare) pentru a-ți crea o atmosferă plăcută, încercarea de a găsi regimul alimentar potrivit pentru organismul tău etc.
Uneori aceste încercări durează mult mai mult decât ne-am dori. Alteori durează mult mai puțin decât ne-am planificat. Alteori lucrurile se petrec exact la timpul potrivit.
În ceea ce mă privește, constat cu uimire că mi-am găsit locul. Spun că această constatare este ”cu uimire” pentru că aveam impresia că, în momentul în care un om își găsește locul, acest proces va fi foarte bine delimitat și, mai ales semnalizat. Adică, măcar cu două zile înainte ca omul să-și găsească locul, va întâlni în calea sa tot felul de bannere și tot felul de oameni care să-l avertizeze: ”Mai ai două zile până când îți vei găsi locul!”. Sau ceva de genul ăsta.
De asemenea, tot cu uimire constat că nu sunt defectă. Pentru că, până acum aproximativ o săptămână, aveam impresia despre mine că sunt defectă: că am prea multe pretenții, că fac prea multe mofturi, că mă dau în lături de la a face lucruri care nu-mi plac și, mai ales, credeam că nu există un loc al meu pe care să-l găsesc, ci că există locuri, pur și simplu, care niciodată nu-mi vor plăcea în totalitate, dar cărora va trebui să mă conformez pentru că, în caz contrar, voi muri de foame.
Da, la job mă refer. Pentru că în partea spirituală a lucrurilor locul meu este deja găsit 
.
De fapt, prin articolul ăsta voiam să-i asigur pe cei care, eventual, își făceau griji, că sunt bine-merci, n-am pățit nimic, mă simt minunat și îmi pare rău pentru că știu că n-o să mai dau atât de des pe aici. Prin urmare, traficul va scădea… sniff…
Felicitari, sa te bucuri de toate “locurile tale” pe care le-ai gasit pana acum si de cele pe care inca le mai ai de gasit.
deci exista speranta ? (cu gasirea locului)
Se pare ca da. Nu am crezut, dar uite ca exista.
Bine, eu inca mai astept sa-mi cada o caramida in cap sau sa se transforme sefa intr-un balaur (scuze, Adina, sper ca nu citesti si comentariile
).
In lista de situatii ai putea sa adaugi si “incercarea de a gasi un sampon care sa iti lase parul matasos si fara matreata, sau un tratament care sa nu coste 3 milioane de dolari si sa fie facut pe luna”.
Una peste alta, felicitari ca ti-ai gasit locul(orice o fi insemnand asta)!
[...] ca oricând din toate punctele de vedere şi mi-am amintit de o postare nu foarte veche de-a lui Ines care mi-a plăcut mult şi în care la momentul respectiv mi-am dorit să mă [...]