Buna Ines,

Daca gasesti un raspuns pentru aceasta intrebare poate ma ajuti si pe mine …aceasta intrebare ma bantuie de ceva timp…ani, poate.

pana la urma, sa traiesti in lume inseamna un compromis (sau o alegere ) la fiecare pas. cu siguranta n-o sa gasesti ever pe cineva care sa iti dea toata independenta pe care o vrei da’ sa te si copleseasca in acelasi timp. ca are si el, ca tine, nevoie de independenta, si a fi impreuna inseamna acelasi compromis aplicat de 2 persoane impreuna si acceptat in acelasi timp. “persoana nepotrivita” inseamna ca tu de fapt nu esti gata sa faci acele alegeri care sa te faca fericita impreuna cu el. sau te astepti sa se schimbe persoana nepotrivita in una potrivita ? la noi in birou, pe tabla, a scris cineva o chestie desteapta: “cand nu iti place felul in care merg lucrurile si nu poti sa faci nimic in sensul asta, schiba-ti atitudinea fata de ele”.. sau asa ceva cam atat. face sens?

Face, da’ ii greu…

Categoric as alege singuratate! Am si ales de altfel dupa ce m-a framantat intrebarea asta mult timp. N-am regretat atunci si nu regret nici acum decizia luata!Sunt visatoare si cred in “persoana potrivita” pentru fiecare, trebuie doar sa-ti infrunti frica si siguranta (totodata) ce vin la pachet cu cel ce nu esti pe aceeasi lungime de unda…Nu ar trebui sa ne fie frica sa riscam, cum nu ar trebui sa ne fie frica sa renuntam la…egoismul de a tine pe cineva langa noi doar pentru confortul constiintei…Zic si eu!

inainte sa iti pui aceasta intrebare trebuie sa te asiguri ca ceea ce simti acum nu este numai o faza sentimentala de scurta durata. Adica de multe ori ne punem intrebarea asta cand ne indoim de sentimente. Inainte sa faci o alegere clarfica-ti sentimentele foarte bine.

iar daca ai sti ca nu ai suferi fara cealalta persoana, de ce ai face asa un compromis? Nu merita!

Ines, dragostea idolatrizata de pe micul ecran da bine doar pe micul ecran. In realitate e cu totul altceva.
Eu ti-as da o carte sa citesti, si sper sa-ti foloseasca la fel de mult cum ma ajuta pe mine.
Cauta-ma daca te intereseaza.

Cred ca orice ai alege, rezultatul este acelasi, singuratatea, orice orice comuniune bazata pe doua persoane care nu se potrivesc se finalizeaza cu despartirea celor doua, pentru ca la un moment dat obosesti iar motivatia scade treptat pana nu mai exista deloc. Chiar daca practic esti singur pentru o anumita perioada, dar ai speranta ca iti vei gasi persoana potrivita tie iar prietenii iti sunt alaturi atunci nu mai poti spune ca esti singur, ai ceva cu tine si langa tine.
Dupa parerea mea totul este o problema de timp, daca vrei sa gasesti si cauti cu adevarat ceva, gasesti.

Cu aceasta problema m-am confruntat si eu Ines 8 ani de zile..si am ales singuratatea..am ales asta pt ca aveam langa mine omul pe care il iubeam si care presupunea ca ma iubeste..dar..eram singura..pt ca nu stia sa fie langa mine in adevaratul sens al cuvantului..sa imi vada lacrimile ..care erau din vina lui..am ales singuratatea..si mi-a devenit cu timpul prietena..m-a maturizat..si m-a intarit ca femeie..am invatat ca atunci cand,..cad..sa ma ridic..sa ma scutur de praf si sa merg inainte…de singuratate nu putem fugi..cauta raspunsul in sufletul tau..il vei gasi..sunt sigura..

singuratatea e cel mai greu lucru de pe pamant.
mai bine faci compromisul de a sta cu persoana nepotrivita decat in singuratate.
Asta daca nu exista sub nici o forma alternative.
dar la cum pui tu intrebarea cred ca exista alternative doar ca iti este frica de despartiri.

Dupa o perioada de stat cu o persoana draguta, de treaba, toleranta de incredere, dar … nepotrivita, am ales un pic de singuratate. Si ceva mai potrivit a venit.
O relatie indelungata cu o persoana nepotrivita te face sa-ti pui la indoiala personalitatea, iar singuratatea in 2 e mai rea, as indrazni sa spun, decat cea de unul singur.
Apoi – a fi singur nu e asa rau: iei decizii pentru tine, ai mai mult timp sa faci ce-ti place si sa descoperi oameni noi/lucruri noi…

As alege sa fiu singura. Nu vad rostul unei relatii cu cineva care stiu ca nu e pentru mine, care e mult prea diferit de mine, cu care nu am prea multe in comun. Ok, inteleg, apare afectiunea,e ceva absolut firesc, mai ales daca petreci o buna bucata de timp alaturi de acea persoana. Si totusi,nu e dragoste,nu e pasiune,nu sunt vise,nu e NIMIC.
Clar ,aleg sa fiu singura.

Niciodata nu suntem singuri, il avem pe Dumnezeu mereu langa noi si El ne lumineaza ce sa facem si cum sa actionam cand suntem in momente grele. El ne da pacea din noi insine, nu oamenii, oamenii sunt doar niste mijloace spre pace sufleteasca si fericire. Cand te simti singur, spune o rugaciune scurta si Dumnezeu te va ajuta sa treci peste . Cineva (pe net ) spunea- Fericirea nu vine din context, ci din caracter… Si inca o melodie pe care v-o sugerez si care am cantat-o in tabara din Ungaria in care am fost cu 5 copii sin am avut momente in care muream de frica si grija lor , dar din care am iesit cu laude -You can get it if you really want… Puterea sta in fiecare. Fericirea la fel.

intotdeauna avem langa noi persoana nepotrivita si alergam intr-un torent de intamplarri in cautarea a ceea ce credem ca se potriveste pe moment si incercam sa potrivim lumea dupa dorintele noastre si schimbam momentan universul pentru a intra in patul nostru (nu al lui procust) si cand nu ne mai place ce simtim in relatie cu noi ne luam la revedere si spunem te-am iubit mult dar fericirea mea e altfel si tot asa (fara semne de punctuatie) trecem dintr-un sezon de intamplari in altul si ne continuam iuresul pana cand obosim si alegem alta persoana nepotrivita pe care sa dam vina pentru alegerile noastre viitoare

În primul rând, în cotidian compromisul este la fel de des întâlnit zilnic pe cât de multe ori îţi bate inima pe minut. Aşadar, dacă ne ferim de unul riscăm să dăm de două sau de mai multe şi să ne adâncim şi mai tare în mocirla asta mizeră…

Apoi, chit că vrei singurătate, e imposibil să o dobândeşti. Tot timpul va exista o interdependenţă în societate (asta în cazul în care nu te refugiezi pe o insulă cu un palmier undeva prin Atlantic).

Din punctul meu de vedere, cred că singurătatea e o virtute, iar posibilitatea de a cunoaşte mai multe persoane decât dacă ai fi într-o relaţie şi a le cunoaşte mai de aproape este una sfântă şi ar fi un sacrilegiu să o considerăm altminteri.

Cert e că o relaţie te poate completa (şi ar trebui să facă asta), aşadar diferenţele oricât de evidente ar fi ele pot aduce un bun mai mare decât ar putea similititudinea crea. Evident, depinde şi ce fel de diferenţe fiindcă o relaţie în care unul vorbeşte fără întrerupere, iar celălalt tace… mai bine moare din faşă.

Dacă ar fi să creionăm rapid o listă cu argumente şi contraargumente asupra celor două “stări” sunt sigur că ar fi egalitate deplină. Persoanele independente pot să se dezvolte mult mai bine solo decât într-o relaţie. Obligaţiile distrug de multe ori motivarea. Spre exemplu, asta se întâmplă şi în momentul în care lucrează mai multe persoane (împreună) la un proiect, iar sarcinile nu sunt împărţite, deci fiecare lasă pe umerii altui membru al grupului să îndeplinească povara.

Ca o concluzie asupra a ceea ce am scris mai sus, în funcţie de personalitatea fiecăruia (independent sau interdependent) dezvoltarea este influenţată de singurătate/cuplu, însă în cele din urmă şi cel independent va trebui să facă anumite compromisuri pentru a putea perpetua rasa.

Despre persoana nepotrivită… Scurt şi la obiect: consider că o relaţie necesită destul de mult timp pentru ca cei doi indivizi să se cunoască, iar apoi se pot dezvolta (dacă e cazul) sentimente şi mai ştiu eu ce. Nu cred în nimic ce “impune” sentimente de la primă vedere şi nici nu cred că e corectă o astfel de gândire. Aşadar, e imposibil să te ataşezi de “persoana nepotrivită” dacă, să zicem, în cele câteva luni gestante (a relaţiei) ajungi la capacitatea de cunoaştere şi spui “gata”.

Cred că nu prea avem de ales,singurătatea ne alege ea pe noi…Într-un cuplu e mult mai dureros pt.cel care nu simte nimic,nu iubește.Singurătatea are și părțile ei bune,dar ce mă fac când – după vorbele unui scriitor- mă înghite ca o balenă?