Nu ştiu dacă aţi simţit vreodată că se apropie sfârşitul. Sfârşitul ăla care vine cu atât mai trist cu cât erai aşa de obişnuită cu el, cu cât te entuziasma atât de tare, cu cât era aşa de integrat în viaţa ta.

Şi îţi pare rău pentru că ai nişte amintiri foarte frumoase cu el, nişte nopţi nedormite din cauza lui, nişte dimineţi în care te trezeai numai pentru a te uita la el, nişte vise pline de… el, nişte învăţături majore spre care te-a îndrumat.

Cel mai rău este că ştii cât mai este până se termină totul şi singurul lucru pe care mai poţi să-l faci este să-i amâni sfărşitul, să te prefaci că nu ştii exact cât mai este, dar să numeri neîncetat zilele, orele, minutele în capul tău.

Sunt momente în care ai vrea să se termine odată. Nu mai ai chef să amâni atâta dar, cu cât ştii mai clar că nu mai este mult, cu atât vrei să mai rămână, să-ţi mai umple zilele şi nopţile, să-ţi mai ofere subiecte de conversaţie neîncetată. Şi, cu cât ştii mai clar că n-o să mai fie, cu atât încerci cu mai multă tărie să păstrezi în memorie părţi din el. Şi, oricât de trist ar fi sentimentul că în curând n-o să-l mai vezi, încă îţi mai rămâne o bucăţică de raţiune care îţi dictează să te bucuri de el până la final, căci peste un timp te vei gândi la el cu seninătate.

Evident, aproape totul se asociază cu el. Dar cel mai mult se asociază cu el melodii. Melodii pe care le asculţi acum pe repeat, numărând clipele de care încă mai poţi să te bucuri; melodii pe care le vei asculta şi după, la puţin timp după, cu aceeaşi tristeţe; melodii pe care le vei asculta şi la mult timp după şi îţi vor aduce un zâmbet pe buze şi amintiri frumoase.

Asta este melodia pe care o asociez cu el şi pe care o ascult pe repeat de dimineaţă, adică din momentul în care chiar am conştientizat că se va termina în curând.

Inevitabil te gândeşti la următorul. Pentru că îţi trebuie un următorul pentru a-l înlocui pe actualul. Şi speri să fie la fel de bun ca actualul şi te întrebi unde anume ai putea să-l cauţi pentru a găsi unul care să se ridice la aşteptările impuse de actualul. Şi te întrebi dacă următorul va putea să-ţi umple zilele ploioase, nopţile plictisitoare, dacă te va pune pe gânduri, dacă te va ţine în suspans, dacă te va face să plângi şi să râzi cu aceeaşi pasiune, dacă…

Şi mai ştii că, deşi acum ţi se pare imposibil, amintirea actualului va trece, tristeţea se va şterge încet şi va fi uşor înlocuit de un altul care, de altfel, va avea aceeaşi soartă.

P.S. La serialul One Tree Hill mă refer. Voi despre ce credeaţi că vorbesc?

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (7)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)
• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)
• 14 04 2009 -- Minimizarea problemelor (0)