Ca orice blogger care îşi cere scuze atunci când nu a mai scris de mult, cred că ar trebui să pastrez tiparul şi să-mi cer şi eu scuze de la cei trei cititori ai mei. Sper că, între timp, să nu se fi dus şi ei pe meleaguri mai frumoase şi numărul cititorilor să se fi înjumătăţit, de exemplu. Pentru că mă cam îngrijorează jumatea aia de cititor…

Zilele astea particip la un training intensiv şi pretty cool despre dezvoltare personală. Nu că nu aş fi suficient de dezvoltată , dar niciodată nu poţi şti de unde apare o chestie pe care n-ai ştiut-o, o persoană pe care (încă) n-ai întâlnit-o şi, ceea ce este mult mai important pentru mine, o tehnică de a ţine un training pe care (încă) n-ai furat-o, muhaha >.

Ieri mi-a fost adusă din nou în faţa ochilor teoria conform căreia, dacă vrei ca cineva să acţioneze într-un anumit fel (să-şi schimbe un comportament, să-şi revizuiască o atitudine şi chestiuni din astea cu conotaţie negativă), „trucul” principal ar fi să nu foloseşti pronumele „tu” (eventual, însoţit de ţipete şi bocete) şi să-ţi reformulezi mesajul în aşa fel încât să vorbeşti despre tine („eu”) şi modalitatea în care un anumit comportament te face pe tine să te simţi. Sau, măcar, să-l transformi într-un mesaj pozitiv.

Perfect de acord. E mult mai eficient, de exemplu, să spui „Mă simt bine atunci când sunt lăsată să îmi termin ideea iar în conversaţia pe care noi doi tocmai am avut-o nu m-am simţit chiar aşa de bine” decât „Naiba să te ia cu obiceiul tău prost de a mă întrerupe şi de a crede că le ştii pe toate, prostule!”. Foarte colorat exemplul, cam asta e ideea.

Însă pentru că nu trăim într-o lume ideală şi cred că în aproximativ 5% din cazurile în care sunt nervoasă pe o persoană aş putea să gândesc atâta înainte să formulez un mesaj dar, mai ales pentru că, de ce să nu recunosc acum, de foarte multe ori payback time-ul este o modalitate cu efecte de defrustrare foarte puternice, iată unele mesaje care se referă la mine, care sunt cumva pozitive şi care mă fac pe mine să mă simt bine.

Evident, sunt numai pentru că vreau să fiu rea în seara asta, nu cred că ele chiar ar putea fi folosite:

Mi-ar plăcea foarte mult să văd cum îţi stă cu pixul ăsta înfipt între ochi. Cred că ţi-ar scoate foarte bine în evidenţă culoarea ochilor, precum şi culoarea aia de un maroniu deosebit de sub ei.

Mă simt incredibil de bine atunci când te visez. De obicei, în visele mele, gâtul îţi este mângâiat de o sfoară. Şi tu ai ochii închişi de fericire.

Îmi place la tine înverşunarea cu care îţi susţii ideile. Cred că toţi ceilalţi colegi nu te apreciază la adevărata ta valoare şi mai cred că sunt nişte idioţi pentru că, de aproximativ două luni, îşi petrec timpul compunând poezii zoofile cu tine în rol principal.

Prietena ta trebuie să fie foarte mândră de tine.

Şi, tot la trainingul ăsta, am învăţat să-mi scriu obiectivele pe hârtie. Deci scriu aici şi promit solemn că măcar una dintre aceste replici va fi folosită măcar o dată (în forma aia sau în alta, dar cu acelaşi mesaj) în următoarele două săptămâni pe măcar unul dintre blogurile româneşti .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 15 04 2009 -- ROI-ul meu propriu şi personal (4)
• 3 08 2010 -- Cum să-i spui cuiva că este penibil fără să-l jignești? (22)
• 7 12 2009 -- ”Emițătorul poate fi scârțâitul unei uși” (4)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 28 06 2009 -- Diferenţe culturale majore (16)