Cum să demonstrezi că eşti un frustrat: ghid practic
Scris în categoria (culoare) de ines în data de 16-05-2009
Tăguit aşa : blog, blogger, frustrare 
(3 voturi, media: 3.67 din 5)
Loading ...
(3 voturi, media: 3.67 din 5) Loading ...Acest articol este ţintit. Dar ce mai contează, dacă tot amuzant o să fie? 
Din vasta-mi experienţă de viaţă, aş putea să vorbesc o noapte şi o zi despre oamenii frustraţi, aceia care se cred buricul Pământului, justiţiarii societăţii, mereu întorşi împotriva curentului numai de dragul de a fi întorşi împotriva a ceva, întotdeauna afişând o mască de oameni încrezători în forţele proprii, întotdeauna gata să adopte imaginea de om care nu va fi afectat absolut deloc dacă şi ultimul om care îl considera (din motive necunoscute mie) prieten îşi va lua tălpăşiţa, mereu afişând faţa de om bătut de soartă şi îndepărtat de societate numai pentru că a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume, crezându-se deasupra tututor în inteligenţă şi în toate celelalte aspecte etc. Well, abia aceşti oameni sunt nişte frustraţi, nu bloggerii, despre care se aud nişte zvonuri din astea 
.
Problema cu aceşti oameni este una foarte mare: aceşti oameni, până la un anumit punct, pot să-şi ascundă foarte bine frustrarea (care apare din nu ştiu ce motive; sau ştiu, dar e prea mult de tastat) şi chiar să transmită lumii semnele pe care vor să le transmită.
Totuşi, instinctele mele de detectiv în mediul online, dublate şi de câteva instincte ce ţin, mai mult, de bunul simţ, îmi permit să îi identific. Aşadar, 8 paşi pentru a-ţi da seama că eşti un frustrat, folosindu-te de web:
Pasul 1
Îţi dai seama că, în offline, nu te mai bagă nimeni în seamă, toţi cei pe care îi admirai pentru ceea ce sunt şi-au cam dat seama de câtă paranoia zace în tine iar acum te-au cam lăsat baltă. Prin urmare, îţi faci blog.
Pasul 2
Îi identifici pe aceia care ţi-au dat motive de frustrare şi începi să scrii despre ei, gândindu-te tu, cu mintea ta minusculă, că aşa faci dreptate în lume şi bazându-te pe faptul că unii dintre cei ce îţi citesc blogul nu te cunosc în realitate şi, prin urmare, te vor crede. Este bine de precizat că ceea ce scrii tu despre aceşti oameni provine din mintea ta paranoică şi nu este bazat pe dovezi palpabile.
Pasul 3
Şi cei câţiva cititori care te credeau încep să se îndoiască de stabilitatea ta psihică şi, prin urmare, nu te mai cred. Asta înseamnă că nu prea ai reuşit să-ţi menţii imaginea pe care ai dorit să ţi-o creezi în online. Ce să-i faci: te-a trădat offline-ul.
Pasul 4
După ce scrii mizerii false despre anumite persoane despre care ştii tu, cu mintea ta minusculă, că ar putea să-ţi dea o replică mult mai credibilă decât articolul tău, închizi comentariile. Nu cumva să-şi spună cineva părerea.
Pasul 5
Dacă, totuşi, îţi faci curaj şi permiţi comentarii, nu-ţi poţi ţine degetele frustrate acasă şi le răspunzi acelora care îndrăznesc să te contrazică. Aici ai două posibilităţi de a reacţiona; prima ar fi să îi înjuri de mamă, tată, bunici, să le vorbeşti despre viaţa lor sexuală şi despre potenţialii parteneri, despre poziţii adoptate şi despre plăcerile lor ascunse; a doua ar fi ca, după ce le-ai vorbit despre toate alea de mai sus (obligatoriu trebuie să abordezi subiectul ăsta, altfel nu vei demonstra niciodată că eşti un frustrat), vei face o selecţie între comentariile primite, în aşa fel încât aceia care nu au prins conversaţia de la început să nu-şi dea seama că eşti un frustrat şi să le manipulezi tu părerile. Păcat că lumea te cunoaşte, deci această strategie nu merge. Da’ cine să-şi dea seama? TU?
Pasul 6
Îţi dai seama că strategia ta de a scrie despre anumite persoane nu prea mai funcţionează, caz în care începi să vizitezi blogurile persoanelor respective şi să le laşi tot felul de comentarii. Începi cu unele mai soft. De mamă adică. Prin urmare, oamenii aceia te banează din toate părţile.
Pasul 7
Realizezi că eşti banat şi frustrarea atinge cote apocaliptice. Eşti atât de frustrat încât, conştient fiind de acest ban, îţi schimbi IP-ul, îţi schimbi adresa de e-mail, îţi schimbi numele. Nu merge, dom’le.
Pasul 8
Accepţi că eşti banat, dar începi să discuţi cu oamenii respectivi prin intermediul comentariilor pe care ştii că ei (măcar) o să le vadă.
Concluzie: stai liniştit, măi Frustrare, primul pas spre vindecare este recunoaşterea. Deci procesul de vindecare o să fie unul lung şi anevoios.
Gândindu-mă și raportându-mă la ceea ce Moliere spunea: “Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc.”, aș zice că în viața reală (offline) condiția umană (acceptată, neacceptată, înfruntată, etc.) face diferența între oameni. Dar odată cu noile media mai este și online-ul, care face aceeași diferență după alte criterii, printre care și scrisul pe blog. De multe ori ajung fară să vreau pe diferite bloguri cu povestiri fruste, stâlcite gramatical care nu sunt decât rezultatul condiției celor în cauză. Nu pot decât să apreciez abordarea ironică a subiecutului și să le urez succes frustraților în folosirea ghidului.
Ultima postare de la Tudor-Revolution Solution
uffffffffffffffffffff, am scapat, am crezut ca e vorba despre mine, dar nu am blog, deci am scapat, I.m so happyyyyyyy, Ines, succes inspiratiei tale!
Marele filosof marocan Badr Hari spune ca, citez, “prostu’, daca nu-i frustrat, moare tarziu si lent”.
Unii au insa flacara mai “vioaie” si o consuma pe tot felul de probleme importante pentru ei. Ca, de exemplu, “c-e te dai tu asa interesanta, m-a rog?”, “veziti de viata ta personala, ‘nainte st-e legi de PERSOANA altuia”, sau chiar “vai, draga, emite si calculatorista pretentzi…”.
Bine, astea-s manifestarile “soft”
Despre “hard, mama si sfinti” vorbim altadata, cand o fi mai noapte si viata lor personala o sa “doarme”.
@Tudor: multumesc de vizita. Cat despre “succesul” catre ei in folosirea ghidului, well… nu prea cred ca o sa se recunoasca prea curand
@Eyreene: multumesc
@Puterea Dushului: prin raspunsul asta catre tine o sa-i raspund, subtil si omului catre care e tintit articolul: este foarte ciudat ca ai comentat tocmai la acest articol pentru omul cu pricina chiar m-a intrebat cine esti si a spus ceva de genul “nu sunt eu; dar te critica pe buna dreptate, ceea ce tu nu suporti”… lucru care m-a facut sa ma duc la (aproximativ) toate comentariile lasate de tine si sa vad unde ma critici. In fine, este pentru a mia oara cand imi demonstreaza ca are o lume a lui. Una paranoica.
Si, evident, reactia lui a ajuns exact acolo unde ii era locul: in spam
Facand o legatura cu “cel catre care e tintit articolul” si cu o alta postare a ta, banuiesc ca e “un fost”. Ca e vorba de “fostul” prieten, sau, pur si simplu, de un “fos prieten”, nu conteaza (pentru mine). Dar banuiesc ca, daca nu-ti era cineva cat de cat apropiat, nu te-ai mai fi deranjat sa pui atata suflet.
Oricum, nu il cunosc si, aici nu mai incap dubii, nu te cunosc, decat prin firava comunicare prin intermediul acestui blog.
Simt, insa, nevoia sa fac aceasta precizare, pentru ca, desi e posibil sa ma insel, ne-ai asociat cumva.
Comentariul meu la textul tau… da… e unul ironic. Insa ironia era adresata celor care nu inteleg ce vrei sa transmiti celorlalti. Si mie - si, cred, oricui apeleaza la acest gen de comunicare, prin intermediul blogului - mi se intampla sa scriu ceva si sa primesc o reactie absolut tampita uneori. Si oricat m-as chinui sa o inteleg, nu pot. Asa ca o pun pe seama prostiei, in cel mai bun caz, sau a rautatii, in cazuri mai putin fericite. Evindent ca aai este si situatia in care eu scriu o tampenie mai mare ca mine, dar despre asta nu mai pomenesc, caci atunci reactiile sunt indreptatite
Dar am un simt al ridicolului suficient de dezvoltat, incat sa realizez acest lucru.
Revenind la motivul acestui raspuns, nu am inteles asocierea intre “cel catre care era tintit articolul”, faptul ca este “foarte ciudat”ca am comentat “tocmai la acest articol”, “criticile la adresa ta” si “paranoia”.
Din punctul meu de vedere, era un raspuns, pur si simplu, la ceea ce ai scris. Chiar nimic mai mult.
1. Nu, nu este un fost. Imi place sa cred ca niciun fost nu m-ar injura in comentarii. Si tot ce am mai zis eu pe acolo.
2. Chiar ma gandeam ca n-o sa intelegi comentariul
Cred ca a fost mai mult ca sa-mi ordonez eu gandurile 
Ines, felicitari pentru aceasta postare. Am urmarit pas cu pas acest “ghid” si concluzia a fost cireasa de pe tort
. Mereu raman fascinata de spusele lui “Puterea Dushului “. Are un stil “deosebit” de a se exprima si imi place punctuatia pusa cu grija 
!
Thank you, S! (asta a fost replica de Gossip Girl
)
Pana m-a lamurit un amic, care-mi datoreaza niste bani: “Vezi ca aici e cu orgolii, cu paranoia pe bune. Rau, inteligent, da’ foarte a’ dracu’ “. Si m-am lamurit intr-un final ce si cum. M-am lamurit, in sensul ca am priceput background-ul povestii.
Recitind (cu alti ochi) ce ai postat tu, ma gandeam ca, in cazul in care mai multi iti spun ca esti beat, e bine sa dormi macar o ora inainte s-ajungi in spam. Daca nu crezi ca esti beat, macar castigi o ora de somn in plus, iar daca-ti place sa fii asa… e genial, dar are si parti urate, pe care trebuie sa ti le asumi.
Ma rog, geniile sunt destul de refractare in general.
P.S. “S”… multumesc de apreciere. am luat atata bataie in viata mea din cauza “amanuntelor” astea, incat am cazut in extrema ailalta si folosesc prea multe. dar (si asta sa ramana intre noi, te rog) am de unde.
Aha! Deci avem cunostinte comune!
Daca-ti datoreaza bani si tie, ia-ti gandul… E o scumpete de om, dulce, saritor, neimplicat politic, dar pana ajunge la bani. Ii plac banii altora, ii adora.
Hmmm… ia sa scormonesc printre toti cunoscutii…