Încă de la început aş vrea să-mi cer scuze pentru ceea ce voi scrie. Aceia dintre voi care au citit vreodată Urmuz probabil că vor avea un fel de deja vu. Iar celorlalţi, pur şi simplu, li se va părea un articol ciudat. În cel mai fericit caz, s-ar putea să zâmbească.

Se spune că visele au legătură, cât de cât, cu realitatea; că există nişte chestiuni acolo, adânc ascunse în subconştientul nostru, care ies la suprafaţă în vis, atunci când se pare că nu ne putem controla atât cât ar trebui. Sau… în fine, cam asta îi explicaţia.

Conform acestei teorii, undeva adânc în subconştientul meu îmi este frică de faptul că o să-mi explodeze capul. Pentru că asta visez eu destul de des, atunci când dorm în timpul zilei. Dar nu despre asta am vrut să vorbesc în acest articol.

Well… dacă visele sunt manifestări ale subconştientului şi au cumva legătură cu realitatea, atunci interpretaţi asta:

Acţiunea începe în apartamentului unei tipe care se pare că îmi este destul de apropiată. În viaţa reală nu o cunosc, dar în cea din vis deduc eu că îmi este prietenă. Are un apartament naşpa, e vechi şi sărăcăcios. Mie îmi place baia ei. Pentru că mă tot duc acolo. Nu-mi amintesc ce fac acolo, doar mă văd pe mine holbându-mă la faianţa ei, o faianţă albă cu plăcile crăpate, printre care se vede cimentul ăla de desubt. Mai văd şi cada, tot de un alb-comunist, plină cu apă.

Se schimbă cadrul. Sunt în sala de sport din şcoala primară. Proful meu de sport (din şcoala primară) prezintă un concurs de dans în perechi. Fiecare pereche trebuie să vină în mijlocul ringului şi să-şi facă numărul. Ringul este, de fapt, terenul de baschet în mijlocul căruia este un ou uriaş şi roz. Fiecare pereche trebuie să-şi pornească numărul din faţa oului.

Primii care dansează sunt Diana şi Ovidiu (voi nu-i prea cunoaşteţi, dar sunt nişte foşti colegi de liceu). Au un fel de sincron, cu nişte mişcări ciudate. Diana arată freaky. Ovidiu arată normal. Diana are părul vopsit negru şi este foarte lung. Seamănă cu Madonna în videoclipul de la Frozen. De fapt, şi mişcările îi sunt tot cam aceleaşi, şi rochia e asemănătoare, numai că are nişte mov în plus. Costumul lui Ovidiu este asortat cu al Dianei, adică are şi el nişte mov şi parcă e făcut din hârtie creponată.

Ovidiu face cam aceleaşi mişcări ca şi Diana (că doar e sincron), numai că arată mai ciudat (că doar e mascul). Deodată încep să se târască în genunchi. Face parte din dans.

După Diana şi Ovidiu urmează cea de-a doua pereche, Tiberiu şi Andrei Nuţă (nici pe ei nu-i ştiţi, sunt şi ei colegi de liceu, au stat în banca din spatele meu aproximativ patru ani). Tiberiu şi Andrei Nuţă au un dans foarte ţopăitor, nu-mi amintesc prea multe despre el. Cert este că, la finalul dansului, Tiberiu deschide uşa cu care era prevăzut oul uriaş şi roz şi intră amândoi în interior.

După ce acest lucru se întâmplă, fostul meu prof de sport (despre care am uitat să spun că are faţa antrenorului de baschet din One Tree Hill, dar eu ştiu că e fostul meu prof de sport) anunţă câştigătorii concursului: Tiberiu şi Andrei Nuţă.

Numai că Tiberiu şi cu Andrei Nuţă au dispărut în ou şi, prin urmare, nu-şi pot ridica premiul. Aşa că proful meu de sport mă trimite şi pe mine în ou, să le zic să vină după premiu.

Intru în ou. În ou este o altă lume. Un fel de Alice în Ţara Minunilor. În ou este o pajişte mare cu flori roşii, cu copaci şi cu boscheţi. Tiberiu şi cu Andrei Nuţă sunt în boscheţi. Fiecare în altul.

Îi strig, le mai bolborosesc ceva şi ei îşi scot capetele de după boscheţi. Tiberiu şi cu Andrei Nuţă au câte un cap de vacă pe băţ, un cap din ăla uriaş de jucărie pe care îl ţin în faţa feţelor lor. Aşa, ca o mască.

Se schimbă cadrul. Toţi oamenii care au fost în sala de sport sunt acum pe un deal. În vale este o cale ferată pe care trece un tren. În tren sunt alţi oameni pe care se pare că noi, cei din vârful dealului, îi cunoaştem şi suntem fericiţi că îi vedem. Le facem din mână. Eu deduc că, de fapt, de asta şi suntem acolo, în vârful dealului: să le facem ălora din tren din mână.

Eh? Ce spuneţi? Am I crazy or am I crazy?

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (9)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)
• 5 05 2010 -- Fobia mea (14)
• 26 04 2010 -- Eseu despre orbire (9)