Loading ...Acest articol este despre cum suntem şi cum credeam că suntem şi cum devenim dacă suntem ajutaţi de cine trebuie.
De obicei, sunt un om optimist. Este adevărat că am unele probleme cu căderea moralului sau cu transformarea ţânţarului în armăsar, dar, în principiu, sunt un om optimist şi nu am tendinţa de a mă subestima mai mult decât oricare alt om.
Prin urmare, nu exagerez atunci când spun că sunt:
• isterică atunci când sunt provocată
• răutăcioasă atunci când trebuie să mă apăr
• în defensivă atunci când sunt atacată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
• isterică atunci când sunt provocată
etc.
De asemenea, mai am şi o problemă cu oamenii care se arată într-un fel când, de fapt, nu sunt aşa. Prin urmare, această problemă începe să se amplifice foarte tare atunci când constat despre mine că nu sunt aşa cum credeam că sunt. Adică aşa cum am spus mai sus, cu accentul pe ceea ce este deja accentuat.
Iar în situaţii ca astea încep să-mi ridic semne de întrebare. Mă îndoiesc de mine. Cred că sunt nebună. Ştiu că sunt nebună. Îmi trece. Nu mai ştiu că sunt nebună. Şi, într-un final, găsesc răspunsul:
Şi îmi dau seama că este foarte greu în viaţa asta complicată să găsim persoanele potrivite. Şi, în afară de faptul că este greu, acest proces este şi unul care ne induce foarte mult în eroare; pentru că ne ia destul de mult timp până să ne dăm seama că persoanele de care suntem deja înconjurate nu sunt cele potrivite, ci sunt acelea care ne fac pe noi să credem că suntem isterici, răutăcioşi, în defensivă, isterici, isterici, isterici, isterici etc.
Iar dovada că am găsit persoanele potrivite este tocmai aceea că nu mai suntem isterici, răutăcioşi, în defensivă, isterici, isterici, isterici, isterici etc. În schimb, ne apar nişte calităţi despre care habar n-aveam până acum; de exemplu, aflăm despre noi că sunem curajoşi şi că nu ne mai este frică de înălţime şi de vânturi care bat telegondola din toate părţile. Şi, de fapt, dacă stăm mai bine să ne gândim, noi, de unii singuri, nu suntem absolut deloc curajoşi. Noi înconjuraţi de nişte braţe, în schimb…
Well… cred că, de fapt, ăsta este un mod complicat şi academic-wannabe de a-ţi spune că te iubesc…
aawwwww….. iz so sweeeet…..!
o durat ceva ani pana sa-ti faci curaj sa-mi spui asta, but it’s finally out in the open… si eu te iubesc!
Ultima postare de la Octav-I’m not old. Just… older
era sa te taxez pt aia cu “nebuna-nebuna-nebuna”, dar dadeam cu mucii in fasole. Ca ai enuntat de fapt un adevar surprinzator, ce-ti cere intr-adevar curaj: “ne ia destul de mult timp până să ne dăm seama că persoanele de care suntem deja înconjurate nu sunt cele potrivite, ci sunt acelea care ne fac pe noi să credem că suntem isterici, răutăcioşi, în defensivă, isterici, isterici, isterici, isterici etc. Iar dovada că am găsit persoanele potrivite este tocmai aceea că nu mai suntem isterici, răutăcioşi, în defensivă, isterici, isterici, isterici, isterici etc. În schimb, ne apar nişte calităţi despre care habar n-aveam până acum [...]“. Frumos zis, un sincer bravo!
Ultima postare de la Cristi-Sunt urmarit! De planeta Nibiru!
Multumesc, Cristi. Asta imi aminteste ca nu am mai trecut demult pe la tine