Există unele situaţii pe care le observ şi în urma cărora îmi dau seama că oamenii nu sunt atât de diferiţi after all. Da, ştiu, noi, totuşi, suntem diferiţi, e chestia aia cu personalităţile, cu povestea fiecăruia, cu educaţia primită de fiecare, cu experienţele fiecăruia, tra la la.

Totuşi, v-aţi observat pe voi înşivă după ce suferiţi o despărţire de o persoană care a fost importantă pentru voi? Există cel puţin cinci aspecte ce apar în mod constant la majoritatea persoanelor care trec prin această situaţie.

În primul rând, este vorba despre faptul că nu-ţi mai suporţi propria casă; sau măcar propria cameră, acolo unde ai unele dintre cele mai interesante amintiri cu persoana de care tocmai te-ai despărţit. Prin urmare, cauţi diferite alte locuri unde ai putea să dormi în timpul nopţii (pentru că nopţile sunt cele mai idioate), diferite lucruri pe care să le strângi în braţe, diferite persoane care să te scoată din camera insuportabilă şi care să te ţină de vorbă şi să-ţi distragă atenţia de la lucrul cu adevărat important care ţi s-a întâmplat.

În al doilea rând, identifici anumite elemente de care îţi este frică să te apropii pentru că nu ştii exact care îţi va fi reacţia; de exemplu, ştii că în telefonul tău există nişte sms-uri şi, chiar dacă ai telefonul tot timpul lângă tine, nu îndrăzneşti să te uiţi la ele; şi preferi ca, în momentul în care nu mai este loc de sms-uri, să le ştergi pe cele de la mama, tata, frate, soră, adică ultimele primite, şi nici măcar să nu dai scroll down până când vezi numele ăla.

Sau, de exemplu, ştii că ai în winamp nişte melodii ale căror titluri nici măcar nu vrei să le vezi şi, prin urmare, nici măcar nu mai deschizi winamp-ul, şi te apuci să asculţi radio.

Sau, de exemplu, ai un folder care se numeşte „poze” şi ştii ce e în interiorul lui şi, chiar dacă ar fi foarte util să le pui pe un CD şi să le uiţi acolo, numai simpla idee că trebuie să le triezi şi, prin urmare, trebuie să le parcurgi, te îngrozeşte, aşa că nu mai intri în partea aia de hard.

În al treilea rând, este vorba despre CUTIE. Yep, cred că ştiu vreo cinşpe persoane care au cel puţin un memory box. Pentru cei care nu au, memory box-ul este manifestarea fizică a masochismului, adică locul în care pui TOT ce îţi aminteşte de persoana de care te-ai despărţit şi pe care o deschizi după ce plânsetele au trecut. Desigur, dacă eşti suficient de masochist, o poţi deschide şi mai devreme.

În al patrulea rând, sunt situaţiile alea idioate, enervante şi dătătoare de impulsuri de a strânge de gât persoanele (MULTE) cu care te întâlneşti şi care, evident (!), nu sunt la curent cu noutăţile şi, în cel mai firesc mod posibil, te întreabă ce mai face X. Şi atunci tu tre să le spui şi atunci ele, pentru că sunt foarte binevoitoare, deşi habar n-au ce s-a întâmplat între voi, scot pe gură celebrul porumbel „lasă, sigur o să vă împăcaţi”. Şi tu ştii sigur că nu. În situaţiile astea, îţi doreşti din tot sufletul să ai o bază de date cu toţi cei care ar trebui să afle de despărţirea ta şi pe care să-i anunţi printr-un mass message.

Şi, nu în ultimul rând, apare problema parfumului. Foarte spinoasă problemă; exact atunci când credeai că nu mai ai nici pe naiba, se întâmplă să mergi cu autobuzul sau să intri într-un magazin sau să intri într-un lift unde să dai peste cineva care s-a dat cu acelaşi parfum. Şi să vezi atunci fericire…

Şi să nu-mi spuneţi că nu v-aţi regăsit în cel puţin trei din aspectele prezentate! Eh, mai spuneţi acum că suntem diferiţi unii de alţii.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)
• 5 07 2009 -- Unind punctele (8)
• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)
• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)
• 23 01 2009 -- Articole ţintite (3)