Când tre’ să te măriţi?
Scris în categoria (viziune) de ines în data de 06-03-2009
Tăguit aşa : absolventi, comunicare, student 
(2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading ...
(2 voturi, media: 5.00 din 5) Loading ...Noup, nu am un răspuns la această întrebare pentru că nu sunt expertă în domeniu. Nici măcar n-o să-mi dau cu părerea, doar o să-mi ridic mie însămi nişte semne de întrebare la care voi, ca nişte cititori iubitori, puteţi să-mi răspundeţi reinstalând, astfel, liniştea în sufletul Inesului.
Nu v-am mai spus ce fac eu în ultimul timp şi, prin urmare, mă simt foarte obligată faţă de voi să vă spun că, împreună cu secţia de Comunicare Socială şi Relaţii Publice, facem „Recensământul” absolvenţilor CSRP Iaşi (prin urmare, dacă sunt şi astfel de absolvenţi care îmi citesc blogul, sunt invitaţi să completeze cu toată încrederea formularul – foarte scurt! – de aici şi să-l şi dea mai departe. Mulţumeeeesc 
), ceea ce mi-a ridicat la fileul creierului nişte întrebări.
Se pare că absolvenţii CSRP s-au mobilizat destul de repede şi, de miercuri şi până azi au răspuns 120 (din aproximativ 500 posibili). Plimbându-mi puţin (mai mult) privirea peste formularele completate, nu am putut să nu observ că, în dreptul numelui de familie a multor persoane de sex feminin, apare o paranteză în care scrie „căs. Tralala”.
Pe această cale vreau să-mi felicit fostele colege despre care am aflat prin această modalitate că s-au căsătorit 
. Acum… ceea ce mi-a atras atenţia (era şi cazul să ajung la ideea acestui articol): mult mai multe astfel de paranteze apar în dreptul absolventelor de tip Bologna, adică cele care au terminat trei ani de facultate, adică cele care, în prezent, au maxim 23 de ani. Mai mult chiar, am dedus eu (este prea complicat să explic cum anume) că foarte multe s-au căsătorit încă din timpul facultăţii, adică atunci când aveau maxim 22 de ani.
Nu vreau să evidenţiez nimic negativ, doar meditam şi eu aşa, aiurea: când eram eu prin anul 2 de facultate aveam nişte griji pe care le consideram majore: unde găsesc conserve mai ieftine că să pot cumpăra mai multe, în aşa fel încât să-mi ajungă în toate cele patru zile de stat prin alte oraşe din această ţară, cum să fac să o conving pe doamna secretară să mă primească în afara programului cu studenţii pentru că abia acum mi-am amintit că am uitat să ridic carnetul de cupoane şi mâine dimineaţă tre să plec, cum să-i spun nu-mai-ştiu-cui că nu mai vreau să fiu cu el, cum să fac ca, în sesiune, să reuşesc să învăţ, dar şi să mă uit la toate filmele planificate… şi tot felul de griji din astea. Majore.
Asta înseamnă că societatea se maturizează sau că societatea se aruncă cu capul înainte? 
My two cents on it: e ceva pozitiv ca romanii si romancele noastre au asa incredere in institutia casatoriei si fac pasul asta devreme (ok, poate un pic prea devreme…, dar cine sunt eu sa judec maturitatea si deciziile de viata ale altora?)
M-am intors recent din Germania unde maritisul e rara avis. Nemtii au relatii de lunga durata neoficializate de care se dispenseaza dupa 10-13 ani. Daca se casatoresc, se casatoresc dupa 40-45 ani, dar multi nu fac marele pas niciodata.
Toti colegii mei aveau asa-numitul life partner, nu sot sau soata, pentru ca ‘e mai comod’ si ‘fiecare ramane cu ale lui in caz ca…’. Sa nu mai vb de copii, notiune straina pentru 80% dintre ei…
So much for a shared life…
Viziune de viata pragmatica mi s-a parut la inceput. Dar in ultima instanta, am ajuns sa privesc cu ochi mai putini buni individualismul si fuga de responsabilitatea impartasita…
23 de ani e o varsta frageda. Si multe casnicii or sa esueze ca oamenii mai au inca de crescut. Dar curajul si optimismul de care dau dovada fetele astea imi da incredere in ideea de ‘la bine si la rau’. Nu de alta, dar ‘la rau’ e o notiune care incepe sa fie uitata pe alte meleaguri.
Cred ca in cazul asta e valabila zicala inversata: Mai bine mai devreme decat niciodata
te mariti cand stii ca de omul pe care l-ai ales, peste 3, 5 sau 10 ani, nu vei vorbi ca despre un “nu-mai-stiu-cine”
nu va deveni “oricine” niciodata, indiferent daca ramaneti sau nu impreuna.
parerea mea
Ultima postare de la Gia-About Communication
Si eu am 4 prietene/cunostine care s-au casatorit inainte de 23 de ani. 3 din ele au divortat anul trecut, iar a 4-a urmeaza sa divorteze. Ca sa o citez pe una din ele care de curand a cumparat un apartament cu noul prieten: “hartia aia nu mai are nici un sens pentru mine. A fi sau a nu fi casatorita nu schimba ce simt pentru X…”
Deasemeni cunosc cupluri de oameni care nu s-au casatorit si sunt impreuna de mult mai mult timp, au copii si sunt fericiti.
De cand am aflat de cele 3 divorturi increderea mea in casatorie a scazut mult. Am ajuns sa cred ca institutia numita “familie” nu e mereu in armonie cu cea numita “casatorie”. Oficializarea unei relatii care exista oricum si merge bine mi se pare din ce in ce mai mult doar o formalitate.
Are evident legatura si cu maturitatea. Si nu cred ca generatia noastra cea crescuta in puf (imi place sau nu trebuie sa recunosc, asa e) e destul de coapta la minte la 23 de ani sa stie ce inseamna o casnicie, ce compromisuri implica sau cum se traieste o viata langa aceeasi persoana.
Ultima postare de la Oana-Vointa
Intai de toate, LA MULTI ANI !Azi e 8 Martie,e sarbatoarea mamelor,sotiilor, fiicelor,surorilor si pana la urma a “partenerelor” noastre.Cand tre sa te mariti!?!? Greu de spus.Inclini sa dai dreptate tuturor celor care vin cu fel de fel de exemple.Eu cred ca tre s-o faci.Cand,nu conteaza.Conteaza sa stii ca ai facut-o cu cine trebuie.Cum stii!?Pur si simplu,stii.Casa de piatra tuturor celor care s-au hotarat sa faca pasul!
La Multi Ani (cu intarziere, deh, ca la mine-i inca 8 si ziua
.
Despre maritis … cand ai reusit sa-l convingi
Ultima postare de la Cristi-8 martie, ziua …barbatului
Heh, eu fac parte din generatia Bologna si nu am nicio colega maritata, nicio prietena (din genaratii apropiate) cu asemena ganduri.
Cred ca perspectivele pe care tinerii de varsta noastra le au acum sunt mult mai optimiste caci s-au deschis si granitile, si mintile. Probabil ca si noi vom face acest pas, la un moment dat, insa acum vrem sa traim, sa experimentam, sa calatorim, sa incercam pana cand realizam ce ni se potriveste.
Cred mult ca e mediul in care traiesti: daca ai in jurul taui numai perechi casatorite sau cu asemenea “initiative”, atunci vei fi tentat sa te gandesti mai des la asta. Dar chiar si asa, nu ma bate gandul. Mizez mai mult pe modelul vestic: o relatie e o relatie. Si daca m-a cere, trebuie munca de convingere acolo
Cu intarziere, comentez si eu. Si rar
Eu m-am casatorit la 22 ani, si am sarbatorit 2 ani de casnicie si 7 de relatie (acusi). Lucrurile stau ca la inceput: happy, happy, happy. Sau poate chiar mai bine, acum ca stiu ca indiferent ce se intampla peste zi, acasa ma strange in brate si “makes it all better”. Iar in privinta lucrurilor la care renuntati de “dragul” casatoriei, orice ar fi, calatorii, experiente, etc, totul e mai bine in 2. So, nu stiu cum va fi peste vreo 10-20 ani casnicia mea, dar om trai si om vedea…
Nu ne-am mai vazut de mult, Ines, dar daca e ceva ce nu stiu in privinta asta, astept invitatia
Nu te alarma, nu s-a intamplat nimic. La fel ca inainte