Nu cred în teorii din alea conform cărora îţi propui să schimbi o anumită parte a caracterului tău şi a doua zi de dimineaţă te trezeşti, te uiţi în oglindă şi îţi spui: „Gata, dom’le, de azi voi fi un alt om”. Şi chiar aşa o să şi faci.

Nu cred că ai cum să te transformi cu totul într-o altă persoană, după cum nu cred că îţi poţi face modificări drastice ale personalităţii. Cred, în schimb, că, pentru a te modifica din cap şi până în picioare ai nevoie de un şoc foarte puternic, unul care să te zdruncine de să nu te mai vezi şi care să te facă să caşti foarte tare ochii şi să priveşti viaţa la 180 de grade.

Dar, repet: în promisiunile în oglindă dimineaţa nu cred. După cum nu cred nici în promisiunile din noaptea între ani, în promisiunile de ziua ta, în promisiunile de ziua mamei şi în alte astfel de tipuri de promisiuni făcute în ocazii dintre cele mai ciudate.

Totuşi, cred că oamenii, pe măsură ce se maturizează, au capacitatea de a-şi schimba unele mentalităţi (nu drastic), precum şi capacitatea de a vedea lucrurile cu alţi ochi, din prisma faptului că au mai acumulat ceva experienţă de viaţă.

Am primit un comentariu la articolul despre stima de sine, comentariu care chiar m-a făcut să-mi dau seama că există nişte părţi ale mele, ale gândurilor mele sau ale felului meu de-a fi care s-au modificat cu timpul, iar persoanele care mă ştiau acum ceva ani în urmă şi cu care nu am mai vorbit de atunci au rămas cu imaginea mea de atunci în minte.

Bineînţeles, prin acest articol nu îmi propun să fac un upgrade acestor persoane. Este doar aşa, o introspecţie. Prin urmare, după profunde cugetări în timpul (preţios) petrecut la coadă la ITM (aproximativ două ore), la coadă la finanţe (aproximativ 30 de minute), la coadă la Casa de Pensii (aproximativ 30 de minute) şi la Şomaj (aproximativ o oră), am avut prilejul de a-mi face o listă mentală cu toate lucrurile în care credeam acum ceva ani în urmă şi în care nu mai cred (fie total, fie parţial).

So… acum ceva ani în urmă credeam că:

• Întotdeauna voi găsi în mine (şi nu în altceva/altcineva din mediul înconjurător) suficientă motivare încât să pot continua orice tip de activitate.

• Întotdeauna voi avea curajul să îmi recunosc mie, dar şi celor din jur că ceva nu merge.

• Nu voi preda niciodată. Nimănui.

• Nu există relaţie fără un milion de compromisuri.

• Nu voi întâlni în viaţa mea un om pe care să nu-mi doresc în cel mai idiot şi pueril mod posibil să-l schimb.

• Este suficient să ai un job bine plătit. Şi atât.

• Niciodată nu voi putea să fiu „a cincea roată la căruţă” într-o relaţie.

• Niciodată nu voi face autocritică în public .

• Toată lumea mă iubeşte .

• Nu voi putea să vorbesc în public şi să reuşesc să îi fac pe oameni să mă asculte.

• Nu voi scrie niciodată pe BasicMarketing despre stima de sine.

• Relaţiile la distanţă funcţionează.

Şi sunt sigură că mai sunt multe alte lucruri pe care le credeam şi nu le mai cred. Dar cam pe astea mi le amintesc acum.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (9)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)
• 5 05 2010 -- Fobia mea (14)
• 26 04 2010 -- Eseu despre orbire (9)