La îngrămădeală
Scris în categoria (viziune) de ines în data de 04-02-2009
Tăguit aşa : camin, compromisuri, Ines, lucruri pe care nu as putea sa le fac, nervi
Tind să cred că nu sunt sclifosită. Spun asta pentru că, în toată viaţa mea, am făcut foarte multe lucruri pe care un om, dacă ar fi sclifosit, nu le-ar putea face. Adică: am împărţit trei paturi cu zece oameni într-o cameră urâtă şi fără căldură, am mers cu trenul şapte sute de mii nouă sute şaizeci şi şase virgulă trei sute cincizeci şi patru de ore, am dormit în cort pe super caniculă, am mâncat conservă de fasole. ETC.
Sunt, totuşi, nişte lucruri pe lumea asta pe care nu cred că aş putea să le suport pentru o perioadă mai lungă de vreme. Unul dintre acestea este să stau într-un apartament cu alte sute de oameni. „Sute” este exagerat spus; cu cel puţin încă vreo cinci. Cred, totuşi, că aş putea trece peste unele inconveniente ale trăitului „la îngrămădeală”. De exemplu, cred că aş putea fi răbdătoare şi aş putea aştepta cuminte să iasă toată lumea de la baie pentru a intra eu. Da, asta aş putea să fac. În schimb, nu aş putea să:
- Trec cu vederea peste stropii de apă de pe oglindă
- Adorm în orice condiţii, cu lumina aprinsă pentru că un altul din ceilalţi (mulţi) face nu ştiu ce treabă, în super gălăgie pentru că un altul dintre ceilalţi (mulţi) se uită la filme sau are alte activităţi zgomotoase, în super miros de mâncare pentru că un altul dintre ceilalţi (mulţi) prăjeşte cârnaţi nocturni.
- Vorbesc în şoaptă pentru că sigur cineva mă va auzi, chiar şi fără să vrea.
- Îmi păstrez calmul constatând că îmi sunt folosite lucrurile fără să fiu anunţată, în prealabil.
- Îmi păstrez calmul constatând că locul unde am făcut curăţenie cu foarte puţin timp în urmă arată exact la fel ca la început.
- Stau foarte puţin în baie pentru că mai sunt alte sute care trebuie să o folosească.
- Dorm mult mai puţin şi mai dezorganizat decât ar trebui pentru că fiecare dintre ceilalţi are propriul program şi propriul stil de a se trezi.
- Ascult manele fără să vreau.
- Fumez fără să vreau.
Da, ştiu, nu am stat niciodată în cămin. Deci nu sunt obişnuită cu greul.




(6 voturi, media: 4.83 din 5)







Te inteleg. Eu am avut dificultati si in a imparti camera cu o singura persoana, chiar daca era decenta, dragalasa chiar. Si daca se culca cu jumatate de ora mai tarziu ca mine tot ma enerva ca adormeam mai greu

“Da, ştiu, nu am stat niciodată în cămin. Deci nu sunt obişnuită cu greul.”
Cred ca recordul personal a fost de 11 peroane in aceiasi camera pentru a noapte, pe 7 paturi. In rest, cea mai lunga perioada de un an studentie in camera de lectura, 7 paturi si 7 persoane.
Omul e o fiinta extrem de adaptabila…
Ultima postare de la Anna-Joke of the day
@ana:ce zici de 10 oameni/8 luni in 5 paturi intr`o camera din targushor?
nu suna mai bine?
Ultima postare de la cipoc-de ce nu ne`am tras`o pana acum?