Nu am vrut să scriu un articol care să fie în ton cu această minunată zi, singura zi din an, de altfel, în care TREBUIE să ne manifestăm în moduri romantice. Prin urmare, n-o să fie un astfel de articol.

De fapt, nici măcar nu am vrut neapărat să scriu un articol azi şi, exact când credeam că sunt în pană de idei şi că nu mi se mai întâmplă nimic spectaculos, ceva care să merite să fie împărtăşit, am fost la Aad’s Place .

Nu că aş fi extrem de curioasă sau că aş practica trasul cu urechea drept sport extrem dar chiar fără să vreau i-am surprins certându-se. Vorba vine că se certau, pentru că numai ea vorbea în timp ce el privea în gol, undeva în jos. Anyway, ideea de bază este că, în trecut, el îi făcuse ei ceva suficient de rău încât să o determine pe ea să plece iar acum el, cu coada între picioare, îi cerea să se întoarcă. Pentru că mingea era, în mod evident, în terenul ei, ea a ştiut să profite din plin de acest avantaj pentru a-i scoate ochii cu tot ce a făcut el dinainte de Hristos şi până în prezent.

Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la toate răutăţile pe care am putut eu să le aplic tuturor acelora despre care credeam că mi-au făcut rău în vreun fel, principalul fel fiind, în mod evident, faptul că ei au putut sesiza mult mai repede decât mine că, oricât de true love ar fi, tot trebuie să se termine la un moment dat pentru că pe lumea asta există fete cu picioare mult mai lungi decât ale mele sau cu plete mult mai blonde decât ale mele.

Desigur, mai sunt şi aceia în cazul cărora mi-am dat eu singură seama că există băieţi cu picioare mult mai lungi decât ale lor sau cu plete mult mai blonde decât ale lor. Metaforic vorbind, evident.

Oricare ar fi fost motivele, tehnica întorsului roţii trebuia aplicată într-un mod brutal de fiecare dată când identificam eu un val de prea multe nopţi bocind în pernă, de prea multe gânduri negre, de prea multe lucruri rele, rezumând.

Da, ştiu n-o să ajung în Rai din cauză că îmi place să întorc roţile în moduri din astea nesimţite… dar îmi amintesc şi acum cu sadism de răspunsurile alea răutăcioase cu privire la intelectul, îndeletnicirile sau hobby-urile acelora peste care dădea naiba şi le trecea prin cap să ceară, în mod patetic, idiot şi manelistic, o „a doua şansă” , răspunsuri pe care, fiind în interiorul relaţiei, nu aş fi putut să le dau, chiar dacă le credeam şi la momentul ăla.

Nu ştiu dacă eram eu mai sadică din fire sau nu ştiu dacă, din cauza milioanelor de compromisuri pe care eram nevoită să le fac de nu mai ştiam cum sunt eu, în realitate, în momentul în care bocetul trecea, în momentul în care nopţile începeau să devină dormite, în momentul în care nu mai ştiam sigur dacă avea ochi verzi sau albaştri (deşi, la un moment dat, erau „ochii aceia în care mă pierdeam”), abia în momentul ăla sentimentul de libertate şi şocul că pot să fac lucruri pe propriile picioare se instalau brusc şi mă făceau să fiu mult mai puternică, mult mai „stăpânul lumii” şi mult mai a dracului.

Probabil că acum, când aţi ajuns la finalul articolului, mai ales dacă mai sunteţi şi de sex masculin, aşa o furie vă trece prin degete şi se opreşte pe tastatură şi vă vine să-mi lăsaţi comentarii dintre cele mai răutăcioase. Puteţi să o faceţi, poate aşa o să reuşiţi voi să-i răzbunaţi pe toţi .

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)
• 5 07 2009 -- Unind punctele (8)
• 24 05 2009 -- Melodie pentru TOT (11)
• 19 04 2009 -- Spălatul rufelor şi plata întreţinerii (6)
• 3 04 2009 -- Break up stuff (10)