O mică introducere despre mine

Despre faptul că sunt obsedată de gramatica limbii române ştie toată lumea (şi, dacă nu ştie toată lumea, a aflat cu această ocazie). Despre faptul că nu am cum, fizic şi psihic, să mă concentrez la mesajul unui text ignorând greşelile gramaticale începe toată lumea să ştie. Despre faptul că nici măcar nu pot să accept ideea că trebuie să facem eforturi pentru a trece de greşelile gramaticale pentru a ajunge la miezul textului v-am mai spus.

Mai mult chiar, în obsesia mea bolnavă, am scris şi articole despre gramatica limbii române sau despre principiile din logică ce ar trebui respectate într-o argumentare.

Şi, dacă structura mea nu poate accepta greşelile gramaticale la cei din jurul meu (şi mă refer aici chiar şi la prieteni sau persoane foarte apropiate), imaginaţi-vă cât de mult pot să mă aprind atunci când văd astfel de greşeli făcute publice.

Cadru general: ce aşteptări am de la o agenţie de comunicare

De la o agenţie care spune despre ea că se ocupă de realizarea identităţii vizuale şi, mai ales, de Relaţii Publice mă aştept ca, pe lângă respectarea într-un mod profesionist (evident!) a promisiunilor făcute în public, să ştie, în primul rând, să aplice aceste servicii mai ales asupra propriei identităţi.

Mă aştept să ştie exact care este imaginea pe care vrea să o promoveze în rândul unor publicuri bine studiate, mă aştept să ştie exact ce instrumente trebuie să folosească şi cum să folosească aceste instrumente într-un mod eficient, pentru a-şi consolida această imagine, mă aştept, mai ales (!!!) să nu existe o lipsă de concordanţă între ceea ce spune despre ea şi ceea ce este ea, în realitate. Mă aştept să aibă o imagine coerentă şi să nu acţioneze haotic. Şi mă aştept să se străduiască să câştige încrederea publicurilor.

Mă aştept să cunoască nu numai reguli generale de PR, de identitate vizuală şi de ceea ce mai intră în domeniul ei de activitate, ci să aibă aceste cunoştinţe în cele mai profunde moduri ( ). Şi mă aştept să aibă nenumărate cunoştinţe, pe lângă cele menţionate mai sus.

Cum poţi să-ţi dai cu firma-n cap

Poate oi fi eu mai paranoică şi, pe la casele oamenilor normali, acest aspect nu sare atât de mult în evidenţă (deşi mă îndoiesc), dar primul lucru cu care omul intră în contact în relaţia cu o companie este numele acesteia.

Spun că s-ar putea să fiu eu paranoică pentru că am observat nişte tendinţe din astea la mine încă de când eram foarte mică şi, undeva pe lângă magazinul Moldova (Iaşi), devenit, între timp, Moldova Mall, era un butic ce avea numele „Modan Lux”. Eu am presupus că n-ul ăla vine de la prepoziţia în, caz în care ar fi trebuit să se folosească o cratimă acolo, lucru care mă scoatea din sărite de fiecare dată când privirea îmi cădea pe firma respectivă (acum încep să mă indoiesc că era vorba despre o prepoziţie, dar aşa mi-am dezvoltat eu paranoia…).

Nu vreau (şi nici nu am o pregătire solidă în domeniu) să fac teoria namingului, dar despre greşelile gramaticale apărute încă din numele companiei pot să vorbesc, greşeli gramaticale care, cel puţin în rândul oamenilor paranoici (ca mine) scad mult mult mult, duc până la pământ, bagă în pământ şi dezvoltă rădăcini acolo credibilităţii companiei. Cum să cred eu că îmi poate oferi servicii de calitate în domeniul comunicării dacă ea îmi demonstrează că, în realitate, nu stăpâneşte nişte reguli elementare de gramatică? Gramatica fiind o parte importantă a comunicării.

Cum poţi să continui să-ţi dai cu firma în cap

Mi s-a întâmplat de şapte sute optzeci şi opt de milioane cinci sute douăzeci şi patru de mii nouă sute şase ori să fiu criticată (şi pe nedrept), să mi se dea în cap atunci când mă aşteptam cel mai puţin, să nu fiu apreciată, chiar dacă eu mă dădeam de trei ori peste cap pentru a face lucrurile ca lumea.. şi aşa mai departe. În afară de dăţile în care chiar nu aveam nimic de pierdut dacă aruncam un „ba pe m…ama ta” înapoi, am început răspunsul cu „mulţumesc pentru feedback”, mi-am înghiţit limba (mea ascuţită) şi m-am consumat (lucru pe care îl fac eu de obicei), luând în calcul posibilitatea ca persoana respectivă să fi avut dreptate.

Eventual, am dat search-uri pe google sau am întrebat un prieten ca să fiu mai sigură pe răspunsul pe care urma să-l dau.

Dar, a continua în… ideea ta şi a oferi argumente puerile şi sofistice, asta e prea de tot pentru agenţia de comunicare în cauză.

Când trebuie să-i aduci în discuţie pe „mai marii” într-un domeniu

… atunci când eşti sigur că, dacă îi aduci în discuţie, nu demonstrezi celor din jurul tău că nu ai capacitate de sinteză, precum şi capacitate de a trece informaţiile prin filtrul propriei raţiuni.

De ce n-au pomenit „mai marii în naming” despre regulile gramaticale în construcţia de nume

… pentru că „mai marii în branding” se mai folosesc şi de regulile simţului comun despre care nu este nevoie să se scrie cărţi.

De ce afirmaţia “Dacă s-ar respecta regulile gramaticale în naming, n-ar exista Google, Yahoo, Zuzu, etc… şi nici Exprimăte Communication” nu este adevărată

Pentru că a a construi un nume amestecând într-un mod armonios vocale şi consoane (care, într-un alt context, nu ar avea niciun fel de semnificaţie) este un aspect mult diferit de a construi un nume omiţând, în mod intenţionat, respectarea regulilor gramaticale ale limbii în care te exprimi.

Cum să-ţi mai dai o dată cu firma în cap

… apărându-te atacându-ţi publicul şi luându-l peste picior atunci când el îţi atrage atenţia.

Ce ar fi trebuit să faci tu de la început

… research asupra acelora cărora intenţionezi să le dai follow pe twitter. Eu nu eram în targetul vostru, nu aţi fi avut niciun motiv să-mi urmăriţi update-urile. Dacă v-aţi fi informat puţin, viaţa noastră ar fi fost mult mai frumoasă.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 12 03 2010 -- Speaking. Public speaking. (4)
• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 30 06 2009 -- I-am dat drumul. Finally! (2)
• 11 06 2009 -- Capitalul social (3)