Loading ...
Am ajuns la concluzia că sunt un om prea politicos. Şi, mai mult de atât, în baza acestei… porniri ale mele, am aşteptări (da, da, ştiu, din nou despre aşteptări 
) prea mari de la gradul de politeţe al celor din jurul meu.
Ceea ce îmi aminteşte de o ceartă între mine şi un manager de la McDonalds’ în State, atunci când am încercat să o învăţ să folosească cuvinte precum „please” şi „thank you”. Nu am reuşit şi, prin urmare, de atâta revoltă, am sărit peste pauza de masă din ziua respectivă. Bineînţeles, nici n-a mai putut ea de atâta durere… Dar să ne întoarcem la politeţea mea în exces.
Mi-am dat seama de acest lucru ieri când, după încercări nereuşite de furişat prin spatele, faţa sau laterala nenelui care cerea taxă pentru parcarea în spatele Halei Centrale, am fost nevoită, în cele din urmă, să plătesc. După ce a primit banii şi eu tichetul, omul a zis „Mulţumesc”. Normal că a zis „mulţumesc”, din moment ce el primea nişte bani. Ceea ce nu pot să-mi explic este de ce – Doamne iartă-mă! – i-am răspuns cu „mulţumesc si eu”. Eu pentru ce naiba îi eram recunoscătoare?
De asemenea, mă trezesc mulţumindu-i omului care tocmai m-a dat afară din biroul lui fără motiv. Într-un mod subtil, ce-i drept, dar tot fără motiv.
Mă trezesc că îi mulţumesc celei mai acre feţe de pe faţa Pământului atunci când, intrând în biroul ei (ei, adică al feţei 
), mă primeşte cu cea mai acră faţă, evident, că nu se dezminte niciodată, faţă însoţită, bineînţeles, şi de cuvinte pline cu cel mai mare sictir din lume, de te întrebi cum de poate intra atâta sictir în nişte cuvinte monosilabice. Eu de ce naiba îi mulţumesc înainte să ies?
Mă trezesc că îi mulţumesc doamnei care îmi ia banii după ce pun benzină. Pentru ce îi mulţumesc? Pentru că mi-a dat benzină? Nu, nu pentru asta; că îi mai mulţumesc o dată şi tipului care chiar îmi pune benzină în rezervor, el chiar merită. Dar doamnei pentru ce îi mulţumesc? Pentru că a fost suficient de amabilă încât mi-a luat banii?
Odată i-am mulţumit chiar şi poştaşului pentru că mi-a adus o scrisoare despre care ştiam sigur că ajunsese în posesia lui cu cel puţin trei zile înainte. I-am mulţumit că mi-a dat scrisoarea după ce, în prealabil, îl sunasem (EU pe el) să-l rog să mi-o aducă. Da, da, stau într-un sat, pe aici încă se mai practică metodele astea rudimentare. Am uitat să spun că poştaşul vine călare pe cal. Dar asta este o altă poveste.
Prin urmare, am ajuns eu la concluzia că le sunt mult prea recunoscătoare oamenilor şi că irosesc aşa, de aiurea, o serie de mulţumesc-uri pe care aş putea să le folosesc în alte scopuri şi către alte persoane, persoane cărora – culmea! – nu le mulţumesc atât de des pe cât ar merita-o.
Situaţie ce trebuie analizată mai în profunzime… 
Discover Dido!
Draga Ines, eu una nu cred ca “irosesti” asa de aiurea niciunul dintre “multumesc-urile” pe care le spui
. Fiindca orice spunem altora, spune mai multe despre noi decat despre ei, so… 
.
Ultima postare de la Irina-“te iubesc” – ghid de intrebuintare (altceva, dar pentru Madalina)
Dap, cam asa e. Si oricum, daca am pus toate astea “pe hartie”, asta nu inseamna ca o sa ma si las de ele sau ca o sa fac ceva in acest sens. Totusi, ma enerveaza faptul ca uneori spunem cu mai multa usurinta cuvinte din astea mari catre persoanele pe care abia le cunoastem decat catre cele de langa noi, care merita mult mai mult decat niste cuvinte.
Cand spui “multumesc” nu neaparat ii multumesti celui ce ii spui, trebuie sa fi tu multumita, sa fi impacata.. nu irosesti nimic.. si poate cu persoane asemenea devenim mai politicosi
Ultima postare de la Ionut-Alexandru-Felicitari in trend..
Ines…eu nu stiu daca ai ai vb cu domnul Farte inainte de a scrie acest articol sau doar e o simpla coincidenta, dar stiu sigur ca el avea cam aceeasi viziune despre anumite “multumesc-uri” ilogice. De exemplu…studentul care a luat nota 4, pica examenul, dar totusi ii zpune profului…”multumesc”. Poi pt ce ii multumesti daca el te-a picat? Ti-a facut ceva iar tu nu te simti tocmai bine din cauza asa.
Ultima postare de la Alex Ciobanu-Legea gravitatiei…
“Multumesc”-ul vine mai degraba din politete, dupa cum bine spune si Ionut, din cei sapte ani de acasa si mai ales din educatia primita, de care multi uita. Mai grav e cand oameni uita de el, chiar daca nu le ceri recunostinta pentru realizarea unui lucru, e frumos sa auzi un “multumesc” din cand in cand.
Ultima postare de la Ioana-Filmul de sambata seara (2)
Cred ca am visat acelasi vis noaptea trecuta….si eu am
stat o ora cu ochii in tavan gandindu-ma ce sa fac sa deschid ochii unor colegi de ai mei de breasla(nu dau nume, oricum nu se stiu) care cer elevilor corectitudine, punctualitate, etc., etc., cand fac lectii despre protectia mediului, curatenie, dar nu respecta ei insisi nici o regula din asta,cand ei intarzie la ore, cand nu semneaza condica zilnica cu lunile, cand iau o gustare in pauza data de un coleg si nu multumesc dar nici nu se obosesc sa stranga servetelele cu cojile de portocala de pa masa…cand isi pupa in fund nepotii dar pe alti copii ii ignora total, s.a.
Sa vezi cand vei avea copil(sau copii) si nu stii cum sa ii cresti, cu bun simt sau mai nesimtiti(tema de gandire) si poate cu sfaturi , ceva, acceptam.
Aveam um vecin la tara(tara unde bunicul mergea cu calul) si zicea saruta mana si multumesc si alte cuvinte politicoase ori de cate ori se intalnea cu cineva(pe mamica o “sarut mana” de vreo zece ori pe zi , erau vecini,). Si raspunsul lui era tare pragmatic -Nu dau din buzunar!
E din ce in ce mai greu sa te mentii cu toate acasa(inclusiv cei 7 ani) cand in jur e jale. Ce e de facut?
Final deschis, discutia trebuie sa continue neaparat, Ines!
multumesc Ines
Atunci cand nu le spun multumesc, le urez o zi sau seara buna. Chiar daca asta ar rebui sa fie treaba lor. Si le si zambesc. Chiar daca au fost nesimtiti sau prea putin interesati.
Asa cum spune si eyreene, nu dai din buzunar. Iti demonstrezi tie insati ca esti om si ca e loc si de mai bine.
Bunica mea avea o vorba pentru aia care nu raspundeau la “buna ziua”: “Buna ziua, palarie, ca stapanul n-are gura.”
Ultima postare de la Anna-"Clientul nostru, stapanul nostru"
[...] lor de comunicare este mult mai mare. Şi, pentru că am mai spus eu că sunt obsedată şi de „mulţumesc”-uri, această ultimă descoperire mi-a plăcut cel mai mult. Pentru că, atunci când un şofer [...]