Acelaşi început poleios de an, aceeaşi somnolenţă după o noapte zbuciumată, acelaşi microbuz murdar, aceiaşi ei doi, stând cap în cap, cu zâmbete obosite, dar care ascund toată fericirea de pe lume, aceeaşi ea cu pletele curgându-i dezordonat pe frunte, acelaşi el aşezându-i-le cu grijă şi alungându-i-le de pe pleoapele grele de la atâtea încercări de a adormi.

Din când în când se uită la ea, cum doarme liniştită, de parcă toată siguranţa de pe Pământ a coborât acolo şi atârnă greu în umărul lui. Are vreo câteva zile de când se tot frământă, încearcă să găsească acel „ceva” ce lipseşte, lucrul acela care să facă totul perfect pentru ceea ce ar vrea să-i spună. De vreo câteva zile încearcă să-i spună şi simte că îşi înghite cuvintele de fiecare dată când ochii ei curioşi îi inspectează faţa.

Acum se uită la ea şi i se pare că a-i spune este cel mai uşor lucru pe care ar fi putut să-l facă. Totuşi, nu înţelege de ce nu o face. I-a spus de atâtea ori în şoaptă, în timp ce ea dormea, aşa cum face şi acum. Şi-a spus sieşi, în gând, uitându-se la ea şi sperând că îi va putea transmite şi ei din priviri. A spus toturor, de altfel, prin gesturi nemaifăcute până acum.

Numai ei nu.

***

Acelaşi început poleios de an, aceeaşi somnolenţă după o noapte zbuciumată, acelaşi microbuz murdar, aceeaşi autostradă alunecoasă, aceleaşi curbe deosebit de periculoase, acelaşi trafic dezordonat, acelaşi şofer neatent.

Nici măcar nu şi-a dat seama cum s-a întâmplat. Tot ceea ce ştie este că îi aranja suviţele rebele de pe pleoape şi se gândea cum să-i spună şi cât de bine o să fie după ce o să-i spună, şi cum va râde ea fericită, va ţopăi puţin chiar, se va ridica puţin pe vârfuri, îl va cuprinde cu braţele şi se va agăţa de gâtul lui. Şi îl va săruta mai fericită ca niciodată.

Nu înţelege cum, dintr-o dată ochii aceia somnoroşi privesc acum fix în asfalt iar şuviţele rebele îi sunt date la o parte de către paramedici. Nu a auzit decât un zgomot puternic şi, dintr-o dată, mâna ei nu a mai fost într-a lui, capul ei nu-şi mai sprijinea tâmpla în tâmpla lui iar cuvintele lui au fost înghiţite cu totul.

***

A plecat fără să ştie că este iubită aşa cum n-a mai fost niciodată.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 30 08 2010 -- Cum recunoşti românii în Paris (3)
• 17 05 2010 -- Cum e la mine la lucru (6)
• 5 05 2010 -- Fobia mea (14)
• 26 04 2010 -- Eseu despre orbire (8)
• 1 04 2010 -- Recomandările mele (2)