Feedback de la studenţi sau Din nou despre aşteptări
Scris în categoria (culoare, optimism, viziune) de ines în data de 09-01-2009
Tăguit aşa : asteptari, feedback, Ines, seminarii, student, teoria comunicarii
Cei care îmi citesc blogul de ceva timp poate că au observat că acest blog este, în parte, despre aşteptări; sub o formă sau alta, problema aşteptărilor revine cu obsesie în viaţa mea, de cele mai multe ori sub formă de deziluzie (din cauza aşteptărilor neîmplinite), dar se mai întâmplă să fie şi sub formă de fericire (datorită aşteptărilor împlinite).
De foarte multe ori mă întreb dacă ceea ce fac eu, personal, atinge aşteptările celor din jurul meu şi, măcar dintr-un punct de vedere, îmi dau seama că nu, ceea ce, în mod tâmpit şi paradoxal, are un efect contrat asupra comportamentului meu viitor.
Anyway, nu mi-am propus ca acesta să fie un post deprimant sau trist. Doar unul nostalgic. Prin urmare, îmi voi lăsa frustrările la o parte şi voi încerca să nu mă abat de la subiect.
Aşadar, pentru studenţi:
Am cel puţin două zile de când mă holbez paralizată în nişte foicele. Poate că pentru voi a însemnat doar o sarcină în plus sau o simplă părere scrisă pe o foaie de hârtie. Pentru mine, însă, a fost foarte important să ştiu care este părerea generală despre seminarul de Teoria comunicării. Şi, deşi (mărturisesc) nu sunt eu o persoană atât de cu picioarele pe pământ, care să aprecieze o critică şi care să nu se bosumfle, eram pregătită sufleteşte pentru orice.
Pentru orice, mai puţin, se pare, pentru lucruri frumoase. Îmi pregătisem câte un contraargument pentru fiecare posibilă critică, dar nu îmi pregătisem reacţii pentru laude. Prin urmare, aşa cum mi se întâmplă mai de fiecare dată când am parte de lucruri bune şi neaşteptate, singurul lucru pe care mai pot să-l fac este să negociez cu lacrimile: eu să le promit că o să fiu cuminte şi ele să-mi promită că o să stea acolo liniştite, la locul lor.
Well… ăsta este motivul pentru care de vreo două zile stau cu nişte foicele în faţă şi mă holbez la ele.
Îmi pare bine că am reuşit să realizez ce mi-am propus şi vă mulţumesc pentru aprecieri. De asemenea, mai vreau să vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi implicat în acest seminar, că aţi fost entuziasmaţi la toată agitaţia mea din faţa clasei şi că aţi reuşit să mă scoateţi din cele mai tâmpite stări (cauzate de factori externi vouă); au fost perioade în care am venit terminată din punct de vedere psihic la seminarii şi am reuşit să ies din starea aceea datorită energiei voastre.
Pentru cei care sunt curioşi, mai jos sunt doar câteva mostre. Me za happy chicken
ui:











Asta pentru ca lucrurile la care ne asteptam cel mai putin ne aduc cele mai mari bucurii.
Felicitari! Pentru ca e mare lucru sa ai recunoasterea lor, mai ales cand si tu ai fost de partea cealalta…
Ultima postare de la Roxana-Aventuri cu un comision ascuns de la BCR
Felicitari! La cat de frumos au scris despre tine si despre seminarul sustinut de tine acum mi-as dori sa mai fi fost studenta si sa fi fost si eu printre ei
Ultima postare de la nico-About Changing names: AVIVA
Povesteste putin despre seminarii… M-au facut curioasa reactiile studentilor
Ultima postare de la Carina-Pana acolo si-napoi
E cam complicat de povestit… ca au fost vreo 13. Pe scurt, am incercat sa le transform in mini-traininguri, atat cat s-a putut si am incercat sa nu vorbesc prea mult si sa-i las pe studenti sa vorbeasca. Am venit cu un milion de exemple si am carat laptopul dupa mine la fiecare seminar
Felicitari! Hai ca recunosc acum ca esti ruda cu mine…mai indepartata, dar tot ruda ramane(a joke). Traim niste timpuri in care nevoia de comunicare e mare, nevoia de prieteni cu care sa vorbesti despre verzi si uscate, si chiar poti invata multe din experientele altora.Recunosc ca mi se intampla si mie adesea sa transform orele de engleze in ore de conversatii despre ce am mai facut, auzit, ascultat, bla, bla bla, pentru ca vad ca elevii mei simt aceasta nevoie-am si multi cu parinti plecati in strainatate, deci e de inteles.
O mare parte din rezultatele pe care noi le avem pleaca de la modul nostru de a fi, de a privi si aborda problemele, si daca facem lucruri cu placere, pasiune si daruire, chiar si controversatul si macelaritul asta de teaching schimbam ceva in bine.
Succes Ines si la mai mare!
Felicitari!!! >
<
bv.bv bv. Cel mai important e ca peste 10 ani sa primesti aceleasi laude.. sa nu ajungi la plafonare….
@guestulcusteluta: sa dea Dumnezeu si Maica Domnului ca peste 10 ani sa mai desfasor aceasta activitate…
nu prea te vedeam in ipostaza de om din spatele catedrei
In semestrul 2 nu scapi de o invitatie la unul dintre seminarii
asa ai zis si in primul
foarte frumos.
sincere felicitari!
Este prima mare victorie!Si sunt convins ca vor mai veni inca multe.FELICITARI!Ai voie sa plangi de bucurie.Pentru ca peste 10 ani va fi la fel.Pentru ca STIU ca-ti place,acolo, la catedra asa cum STIU ca ti-ai ales meseria potrivita.Sa fii convinsa ca tot timpul vei avea admiratori(asta iti va gadili nitel orgoliul-riscurile meseriei)si sa te astepti(chiar sa-ti doresti)ca aproape tot timpul se va gasi un Gica Contra pus acolo sa te demoleze cu false argumente si pe care il vei desfiinta cu contrargumentele tale profesionale si asta te va face si mai admirata si-ti va induce o stare de bine si tu iti vei cosolida statutul si vei deveni din ce in ce mai apreciata si mai sigura pe tine si totul va fi OK si astfel vei astepta intotdeuna cu nerabdare sa incepi un nou an scolar
PS.Sper din tot sufletul sa n-ai parte de invidia colegilor si sa nu te dezamageasca sefii.Curaj si succes!
@romi danes: multumesc. Avand in vedere ca nu ne cunoastem… chiar multumesc!
Nu ne cunoastem, dar avem o cunostinta comuna la care eu tin foarte mult si conform proprietatii de tranzitivitate(ti-am spus ca sunt prof. de mate)…daca a=b si b=c atunci a=c.Ei?
[...] timp, să ţin aproximativ 25 de oameni atenţi în permanenţă. Dar, aşa cum am spus şi semestrul trecut, au fost zile (de marţi ) când am venit terminată din punct de vedere psihic la seminarii şi [...]