Sunt sigură că în toată existenţa voastră aţi dat cel puţin peste o persoană care v-a dat planurile peste cap într-un mod negativ, care v-a promis că vă ajută în rezolvarea unei anumite probleme şi care v-a lăsat baltă în ultimul moment. Well… până în prezent, am dat peste doi astfel de oameni. S-ar putea ca, totuşi, să fi dat peste mai multe persoane din această „specie”, dar se pare că numai aceştia doi mi-au rămas adânc „înfipţi” în minte.

Departe de mine trăsătura de caracter care să-mi impregneze verticalitatea absolută şi capacitatea de a mă ţine de cuvânt de fiecare dată, în orice situaţie; totuşi, pe aceşti oameni nu îi pot înţelege: care este motivul pentru care îşi ia un angajament dacă ştie că nu îl va respecta? Sau, mai mult decât atât, dacă şi-a luat angajamentul în momentul în care credea că îl va putea respecta, care este motivul pentru care NU ANUNŢĂ că nu mai vrea/nu mai poate să facă ceea ce a spus că face?

Cel puţin una dintre persoanele despre care am zis mai sus mă scoate din sărite. Eu cred că primele cuvinte pe care le-a învăţat după venirea pe lume au fost „stai liniştit, se rezolvă”, „it’s gonna be allright”, „nu te stresa, te ajut eu” etc., în timp ce primele lucruri pe care a învăţat să le facă după venirea pe lume au fost să nu facă nimic; să nu răspundă la telefoane, să nu răspundă la sms-uri, să nu anunţe omul când, pe ultima sută de metri, se gândeşte să-l lase baltă.

Ceea ce este şi mai interesant este faptul că, de cele mai multe ori, oamenii din această „specie” nu ne sunt rude, nu ne sunt iubiţi, nu ne sunt apropiaţi peste măsură, nu ne sunt datori cu nimic şi, prin urmare, nu trebuie să se simtă obligaţi să accepte rugămintea noastră de a fi ajutaţi; sau, mai mult decât atât, neaflându-se în niciun fel de relaţie care să impună vreo reacţie promptă din partea lor, nu înţeleg de ce ei sunt cei care se oferă să ne ajute şi apoi tot ei sunt cei care ne lasă baltă aproape de fiecare dată pe ultima sută de metri, atunci când ne este foarte dificil să găsim o altă persoană care să facă ceea ce ar fi trebuit să facă ei sau cu atât mai puţin să facem noi ceea ce ar fi trebuit să facă ei.

Pentru toate aceste situaţii şi pentru toţi aceşti oameni din viaţa noastră cred că ar trebui să umblăm tot timpul cu planurile B după noi, ceea ce este obositor şi frustrant, dar se pare că necesar.

Acestea fiind spuse, vă doresc să nu daţi peste astfel de oameni, deşi mă îndoiesc că trăiţi într-un clopot de cristal, acolo unde nicio „impuritate” nu va putea vreodată să pătrundă.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 21 03 2009 -- Da, am procedat corect (3)
• 30 01 2010 -- ”Foarte greșit să conștientizezi fericirea” (7)
• 27 08 2009 -- Psihologii (15)
• 8 08 2009 -- Alt articol țintit (7)
• 19 06 2009 -- Şi s-a mai dus unul (12)