Am eu vreo câteva bloguşoare pe care le citesc zilnic, bloguşoare care îmi sunt atât de… intime, încât nici măcar nu sunt trecute în blogroll (dar pe care, într-un mod foarte ciudat, le citesc mult mai mult decât pe cele din blogroll), bloguşoare care, deşi nu sunt super cunoscute (cum ar fi, de exemplu, ăsta, pe care nu numai că intru, dar îi mai fac şi alte lucruri ), mie îmi place foarte mult cum sunt scrise.

Şi observ eu, de la un timp încoace, că pe cel puţin trei dintre aceste bloguşoare, articolele sunt „ţintite” către persoane din viaţa autorului blogului. Spun asta dintr-o experienţă nemărginită de blogger care, timp de aproximativ trei luni, a scris astfel de articole. Prin urmare, nasul de blogger care „ţinteşte” este foarte bine dezvoltat şi se activează foarte prompt .

Cele mai frumoase articole sunt acelea ţintite către cineva de care te-ai despărţit. Şi nu mă refer la înjurături sau detalii picante, ci la articolele scrise într-un anumit fel pentru ca persoana respectivă să mai ştie, din când în când, ce mai faci tu, ce ţi s-a mai întâmplat, să se simtă în continuare vinovată pentru că ţi-a făcut rău sau să se simtă aiurea pentru că tu eşti bine, fericit, şi faci o grămadă de lucruri interesante.

Acum fie vorba între noi, lucrurile astea „interesante” despre care am scris mai sus sunt, de fapt, cele mai banale lucruri de pe faţa Pământului, sunt aceleaşi lucruri pe care le făceai şi înainte, atunci când nici prin cap nu-ţi trecea să scrii despre ele pe blog, pentru că aveai chestii mai importante de făcut.

Noup, nu critic pe nimeni pentru astfel de articole. Ar fi culmea, având în vedere că, probabili că dintre toţi bloggerii pe care îi citesc, eu m-am îndeletnicit cel mai tare cu astfel de tactici blogosferice .

Doar am vrut să scot în evidenţă un anumit aspect din caracterul omului, acela de „don’t let go”, chiar dacă viaţa îţi spune clar să „let go”, acela de a „zgândări” din când în când trecutul, de a-i aminti cuiva că încă mai exişti, încă te mai gândeşti, încă mai faci chestii şi, mai mult decât atât, ştii că şi de partea cealaltă se întâmplă la fel. Că, dacă nu ar fi reciprocă treaba, nu te-ai mai chinui să ţinteşti.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• 4 12 2009 -- Ză greit combac (14)
• 12 10 2009 -- De ce nu mai scriu (9)
• 10 09 2010 -- Prezența mea în online lasă de dorit (9)
• 24 03 2010 -- Despre cum online-ul mi-a schimbat viața (2)
• 25 07 2009 -- Dacă ar fi să alegi, ce-ai alege? (17)