Ascultând aseară la Radio Hit ceva rock obscur (da, ştiu, definiţia mea asupra cuvântului „obscur” s-ar putea să fie diferită de definiţia voastră şi, prin urmare, să credeţi că niciodată pe Radio Hit nu s-ar putea auzi rock „obscur”), mi-am amintit de perioada rebelă a vieţii mele.

De fapt, perioada rebelă a vieţii mele este împărţită în două etape, debutând cu perioada hip-hop a vieţii mele, adică aia în care chiar aveam impresia că BUG Mafia, La Familia şi Paraziţii deţin adevăruri absolute în materie de viaţă „adevărată”. Este adevărat că acum ridic din sprânceană numai la simpla tastate a acestor idei, dar credeţi-mă că un copil de clasa a opta (parcă) este foarte uşor de impresionat. Nu aş vrea acum să intru în detalii vestimentare pentru că s-ar putea să ajung la concluzia că nu-mi place de mine la vârsta aia şi nu aş vrea să devin deprimată în această frumoasă zi de vineri în care, după servici, am master pana la 7 seara :sigh: .

Urmează cea de-a doua (şi ultima) etapă rebelă care nu a venit imediat după prima, adică am avut o perioadă de respiro, una în care am ascultat muzică drăgălaşă. Bine, acum nu vreau să susţin că, de exemplu, muzica celor de la System of a Down nu ar fi de calitate, dar, în calitate de copchil care era pe punctul să dea un BAC, nu cred că era tocmai benefic pentru psihicul şi spiritului său să fredoneze chestii de genul „Father, into your hands I commend my spirit/Father, into your hands/Why have you forsaken me?”, decât în condiţiile în care habar n-avea despre ce fredonează acolo. Şi nu mă refer la pura traducere, ci la opritul din fredonat şi meditatul la mesaj.

Reminiscenţe din perioada System of a Down desigur că mai sunt, numai că asta este o melodie diferită. În aceeaşi perioadă rebelă, luând-o mai mult razna în rebeliunea mea, l-am cunoscut şi plăcut pe Marylin Manson. O, da! So proud of myself .

Toate s-au încheiat, însă, atunci când am cunoscut pe cineva care chiar credea în mesajul acestui gen muzical şi care, uneori, părea atât de cuprins de mesaj, încât ajungea să mă sperie modalitatea în care gândea, vorbea, reacţiona (pun pariu că îmi mai citeşte blogul din când în când şi profit de acest lucru pentru a-i spune că, în continuare, este singurul om pe care chiar îl urăsc… muhaha!).

Partea cea mai interesantă din această a doua etapă a perioadei de rebeliune este stilul vestimentar, stilul de a mă machia şi, în general, tot ceea ce ţine de imaginea exterioară. Măcar în ceea ce priveşte acest aspect, întotdeauna am fost constantă. Aşadar, eu în perioada aceea:

Pentru a face o comparaţie, eu în perioada asta :

Şi dacă tot mi-am amintit mine cu părţi „negre”, melodie:

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare