Pasul 4 : nervi

Daria,

Ştii ce fac acum? Îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu într-un mod intenţionat greşit pentru ca tu să mă corectezi. În cazul în care nu ai observat, cam acelaşi lucru îl fac de vreo câteva săptămâni, numai că în ultimele zile se manifestă mai acut, de când am realizat că este posibil ca tu nici măcar să nu fi deschis ultima mea scrisoare.

Nu cred că nu ai deschis-o. Pentru că nu cred că am ajuns să îţi fiu atât de indiferent, nu cred că, după tot ce mi-ai spus şi după tot ce ai făcut pentru a trece de bariere şi a ajunge la mine, dintr-o dată să ţi se fi şters totul din memorie, din suflet, din viaţă.

Sincer, Daria, ştiu cât de urât şi de laş şi de fără creier am putut să procedez. Ştiu câte nopţi fără vise ţi-am dat şi ştiu câte suspiciuni în ceea ce-i priveşte pe oameni ţi-am creat. Dar tu nu crezi aşa… că e suficient? Că ţi-ai epuizat porţia de gesturi urâte şi de ignorare continuă? Mai poţi? Cam cât crezi tu că mai rezist eu uitându-mă la tine şi tu uitându-te în altă parte, eu încercând să-mi prind gândurile cu mâna pentru a le opri caruselul din capul meu şi tu râzând, eu frământându-mi stiloul între degete în faţa unei foi albe şi tu neobosindu-te să arunci o privire peste foaia asta.

Nu cred că aşa eşti tu. Pentru că ştiu cum eşti tu. Nu mă fă, te rog, să cred că, până acum, nu te-am cunoscut aşa cum erai tu, de fapt. Nu mă fă să cred că am fost naiv şi mi-am creat o imagine despre tine, o imagine a mea, o imagine inexistentă.

Eu cred că tu încă mă mai iubeşti.

Cel care vrea un răspuns,

Boris”

Nota autorului: Sunt foarte curioasă… Toată corespondenţa aici.

S-ar putea să-ţi mai placă şi:

• Nu am găsit articole similare